Nu este doar un program politic, ci o carte cu intenții explicit pedagogice. Este o încercare de a iniția o schimbare culturală, de a trezi italienii din somnul rațiunii care, după cum știm, generează monștri. Noua carte a Charles Calenda – „Monștrii – și cum să-i învingi”, publicat la Feltrinelli și în librării din iulie – pleacă de la observația că nemulțumirea cetățenilor față de politică și detașarea tot mai mare de stat ei nu sunt doar copii ai crizei economice, ci derivă din crize culturale și identitare mai profunde.
Calenda investighează în detaliu convingător cauzele care stau la originea acestei crize a democrațiilor liberale din tot Occidentul și care împing oamenii speriați să caute protecție sub aripa suveranilor și populiștilor, care vizează mai mult sau mai puțin explicit regimurile iliberale, suprimând instituţiile şi practicile democraţiilor reprezentative.
Greșelile făcute de clasele dominante tradiționale în ultimii treizeci de ani – de când au apărut fenomene noi și perturbatoare precum globalizarea, inovația tehnologică tumultuoasă și migrațiile, cu multiculturalismul în consecință – erau imense și catastrofale. Nu au reușit să ofere modele de management capabile să liniștească cetățenii, ajutându-i să realizeze acele transformări necesare, dar și purtători de perspective mai bune, atât individuale, cât și colective. În acel moment oamenii, simțindu-se abandonați, au început să demonstreze neîncrederea în politică, căutând frenetic alte bănci de care să se agațe. Apoi că suveraniştii şi populiştii, mai degrabă decât să ofere soluţii practicabile, s-au limitat să aprindă flăcările resentimentelor, arătând presupuşii duşmani care urmează să fie învinşi în afara ţărilor sau pe arena internaţională, este o observaţie care abia acum, poate, începe să face progrese în convingerea celor care apelaseră la ei.
Privind în special Italia, unde acest fenomen este cu siguranță mai accentuat decât în alte țări, Calenda identifică unele fenomene la originea acestei involuții a democrației noastre. In primul loc partidele politice tradiționale, în loc să se angajeze într-o competiție/colaborare care vizează întărirea instituțiilor democratice, diferențiandu-se apoi în rețetele și prioritățile individuale ale acțiunii guvernamentale, s-au lansat în o campanie furioasă de delegitimizare reciprocă, schimbând acuzații de fascism, comunism și turboliberalism care nu aveau nicio legătură cu problemele concrete de confruntat și care au dus, de fapt, paralizia managementului si degenerarea progresiva a structurilor publice, de la școală la sănătate și, în general, la Administrația Publică. Cetățenii, neavând servicii eficiente, au încercat să se protejeze prin creșterea cererilor de subvenții, sau prin evaziune fiscală sau ambele. Pe scurt, acel „familism amoral” care a fost întotdeauna în ADN-ul unei mari părți a italienilor a fost întărit.
Dar nu numai clasa politică a făcut greșeli tragice. Degenerarea progresivă a sectorului public a infectat antreprenori și sindicate, care s-au refugiat în menține-ți poziția fără a da dovadă de capacitate, cu excepția unor cazuri rare (acordul făcut de Ciampi), de a face față schimbării necesare pentru a ține pasul cu vremurile. Antreprenorii și-au apărat cetatea în baza pactelor sindicale și a pozițiilor semimonopoliste pe cât posibil, sau au aruncat prosopul vânzând unor grupuri internaționale sau mutându-se în străinătate. Sindicatele s-au baricadat în apărarea unui sistem de relații industriale vechi de peste jumătate de secol și incapabil să sporească productivitatea.
Concluzia este că astăzi societatea italiană apare fermă și resemnată. Sarcina politicii reale nu este doar de a netezi părul de pe burta alegătorilor pentru a strânge voturi. Astăzi trebuie să redescoperim arta guvernării, care constă în a ști a populariza măsurile potrivite de adoptat. Poate că astăzi mulți oameni încep să se sature de politica strigată și făcută de incompetenți și revin să aprecieze competența și seriozitatea. Dar trebuie să găsească un subiect politic cu un proiect concret și convingător. Calenda propune un program bazat pe trei piloni: educație și formare, sănătate, imigrație și securitate. Nu mai poți cheltui bani în bonusuri sau avansuri la pensie, dar trebuie concentrarea resurselor pe un sistem de învățământ bun și pe îmbunătățirea serviciului național de sănătate, realizând astfel un nou pact între generații. Cu alte cuvinte, este necesar să se evite ca bătrânii să pună mâna pe toate resursele țării, obligându-i pe tineri să rămână șomeri sau să emigreze. Trebuie luată o poziție realistă cu privire la imigrație, dincolo de ideologiile opuse și greșite: fenomenul trebuie reglementat cu strictețe, iar recepția trebuie să fie eficientă și capabilă să salveze valorile noastre tradiționale fără a se înclina în fața „dictaturii minorităților”.
Dar pe ce picioare ar putea merge acest proiect ambițios? Calenda își reiterează convingerea că astăzi adevărata opoziție nu mai este între dreapta și stânga, ci între forţele liberale şi republicane şi forţele bazate pe o identitate naţională etnică şi populistă. Concret, este necesar să se creeze un pivot în jurul căruia să poată fi sudate formațiunile politice ale membrilor catolici populari, de social-democrati și liberal-democrații. Acestea sunt forțele care guvernează la Bruxelles și în mai multe țări europene în care suveranitatea a fost cuprinsă. În Italia nu se poate face asta din cauza politicii proaste făcute în trecut. Este un proiect care trebuie să-și găsească putere de jos, din toate secțiunile societății care există și care sunt dornice să reia calea dezvoltării într-un mod echitabil și durabil. Dar atenție, în cadrul aceluiași aliniament republican sunt multe grupuri care se agață cu tenacitate de vechile ideologii și care nu vor să ducă o luptă reformistă împotriva Salvini și Grillo. Prima mișcare de făcut este așadar să-i facem să prevaleze, în cadrul acestor forțe, pe cei care înțeleg că trebuie să schimbăm ritmul, să închidem epoca demonizării și să căutăm un teren comun pentru vindecarea și relansarea țării. Pentru a face acest lucru, trebuie să aveți capacitatea de a căuta colegi de călători, de a forma alianțe cu oameni care nu au idei 100% coincidente, de a înțelege care este obiectivul principal și de a reduce controversa împotriva potențialilor aliați.
