Portofoliul artiștilor: Pino Pinelli, artistul de diseminare

După gestul definitiv al Lucio Fontana, concurează cu spațiul a devenit o provocare indispensabil pentru generații întregi a artiştilor postbelici. Pauză limitele impuse de secole din structura a picturii să se proiecteze în univers nemărginit era parola care a animat scena artistică italiană a sfârşitul anilor cincizeci și primul Anii șaizeci. O căutare amănunțită, adâncime, atat de des haa luat drumuri diferite şi că pus bazele a noilor limbaje expresive, punctând în definitiv calea artei contemporane. În acest climat de mare fermente și pasiuni imense, Pino Pinelli, născut în Catania în 1938, sosește la Milano. Este 1964 și comunitatea artistică milaneză se învârte în jurul miticului Bar Jamaica, este animat nu numai de maestrul prin excelență, Lucio Fontana, din „provocarile” dadaiste ale lui Piero Manzoni, din geniul neliniştit al lui Enrico Baj. Și în jurul lor o mulțime de artiști, tineri și bătrâni, în căutarea unuia identitatea, a loviturii de geniu, a marelui gest, care îi consacră definitiv deschizându-le calea către succes care nu este întotdeauna la adresa tuturor.

Pino Pinelli se uită, observă, miroase, dar ca un bun sicilian nu sare în asta corp la corp. Este pictor și la provocări (chiar dacă îi iubește pe cei de la Manzoni) preferă pictura. Este mai mult stilul lui. Totuși el aude chemarea lui spaţiu. Din acea suprafață imensă deschisă de Fontana cu „tăietura” lui eliberator. Inițial el aderă și devine imediat unul dintre protagoniștii acesteia curent pe care Filiberto Menna îl definește drept „Pictură analitică” în care da remarcat prin monocromaticitatea operelor sale. Giorgio Griffa, Claudio Olivieri,Claudio Verna, printre alții, sunt tovarășii săi de călătorie. Dar caracterul lui neliniştit şi pasionat şi focul sacru al cercetării din care se află în permanenţă animate îl împing mai departe. Și el, ca și Fontana, se simte sufocat în cadrul, vrea să depășească această limită, să treacă acel prag, fără însă a renunţa la pictură. Și așa vine marea perspectivă: cu un gest la fel de definitiv, Pinelli „smulge” pânza. O reduce la multe„fragmente” pe care le diseminează organizat în spațiu. Așa a început pentru Pino Pinelli sezonul „difuzărilor” care constă tocmai în imaginar „rupere” de pictura iar în aşezarea pe perete di „fragmente”, „scagminciună”, „module” care, reconfigurându-se după o nouă relație cu spațialitatea, devin munca în sine. „Ce urmărește Pinelli – spune despre el cunoscutul critic Bruno Corà – este exaltarea tactilă a valorii cromatice în care privitorul este chemat să reacționeze în timp real la extinderea formelor în spațiu. Lucrarea nu limitează în niciun fel posibilitatea de a savura magnetismul care reiese din fiecare element, tratamentul mereu schimbător al suprafeței, prezența imperceptibilă a atingerilor mâinii care fac pielea colorată vie și palpitantă”. Conceptul de „fragment ca entitate parțială”, pentru a folosi cuvintele lui Bruno Corà, prevede că formele geometrice se prezintă privitorului ca atâtea reziduuri desprinse și făcute autonome printr-o unitate originală care este pictura: fundația care stau la baza practicii reducţionist al acelui conceptualism analitic al anilor '70 care vedea în Pinelli un reprezentant autorizat. Peretele alb devine astfel suportul spațial primar prin care formele/fragmentele reușesc să comunice și să se expună sub forma unor elemente autonome și independente, comunicând și autosemnificative, în căutarea unui nou și unire originală. Sunt tăieturi obișnuite așteptat de Fontana legând Tendința lui Pinelli de a-și prezenta lucrările prin a metodologie ritmică, aproape simfonică, marcată de intervale constante, secundă un cod foarte asemănător cu cel sintactic.

Experimentele continue Picturalul lui Pinelli l-a condus la atingerea unui grad de concepție a potenţialului artistic al culorii care manifestă o evoluţie enormă și în același timp o legătură inseparabilă cu lucrările timpurii: la componentă mai ductil decât pictura, i se atribuie o valoare plastică, până la a o considera ca un obiect real. Formele/fragmentele nu mai sunt deci forme simple bidimensionale monocrome afișate pe un perete dar, datorită tehnica mixta de colorare a materialului, ele devin forme reale tridimensionale care cuceresc spațiul expozițional. Așezându-și lucrările pe perete, artistul execută gestul arcuit al diseminator, inspirat din ritualul clasic al semănătorului care aduce renaștere viață nouă. „În pictură, pictura mea se generează singură, și tușa de pensulă se solidifică, își dă corp, extinde posibilitățile de a picta din interior” spune el di el însuşi artistul. Pinelli, prin urmare, nu pictează, ci pictează. A pictură 'corpștii ce secundă criticul George Bonomi"este materializarea unui concept abstract, este organizat, mereu pe perete, cu două tendințe de forțe egală şi opusă. Din când în când există acum un fel de explozie și apoi un câmp mare de forță centrifugă, acum, în schimb, un fel de implozie cu o mare forță centripetă; dar mereu cu o armonie și un echilibru măsurat, astfel încât adesea, vorbind despre Pinelli, se compară pe a lui operă la progresie muzicală, de la Bach la Nono”.

Acea fizicul imanent – ​​explică Marco Meneguzzo, critic, scriitor și autor a unei antologii monumentale despre pictura analitică (Silvana Editore) – da este transformat în ceva transcendent, trecând din starea operațională a „a face pictură” la cea inițial negata de „contemplare”. Deci, unul volta 'desprinsă din mână'a meșterului, după ce a rupt cordonul ombilical cu artistul, iată lucrările lui, care urmau să fie acolo demonstrarea tangibilă a unei acțiuni che non se referea doar la sine, ceea ce nu explica nimic altceva că ei înșiși se întorc treptat, încet la statutul auratic al artei. Spre deosebire de multe alte expresii artistice adică acest mod de a face artă nu începe să elibereze energie începând din momentul în care începe să greșească numai pentru lume, dar în schimb il cumpara: este un punct de concentrare si nu un punct de radiație. Aspectul – și acolo minte în spatele ei – în fața obiectului silenzioso care își găsește în sine rațiunea de a fi în sine și care, prin urmare, este potențialautosuficient, nu rezista acestei excluderi, la această marginalizare a propriului orizont afectiv și emoțional și începe să se încarce obiectul artistic al unei serii de consideraţii emoțional, pentru a-l face destinatarul celor libere asociaţii, să-l definească drept sicriul intenții contemplative”.

Pino Pinelli

NNăscut la Catania în 1938 unde îl are pe frșcoli de artă secvenţiale, nel 1964 s-a mutat la Milano dunde încă trăiește și lucrează. Numeroase expoziții personale în galerii privat și public, în Italia și în străinătate, mai ales în Germania şi Franţa. Printre cele mai multe cele de la Kunstverein Villa Franck sunt semnificative din Ludwigsburg, la Musée d'Art et d'Histoire de Langres, la Versiliana din Pietrasanta. A fost invitat la edițiile din 1986 iar din 1997 a Bienalei de la Veneţia şi cele din 1986 și 2005 ale Cvadriena de Roma.Printre numeroasele expoziţii personale şi colectiv, amintim expozițiile din unele muzee importante: Galleria Civica din Torino,Musée d'Art Moderne din Paris, Galeria Națională din Roma, Villa Arson la Nisa, Kunsthalle din Darmstadt, Palazzo della Permanente din Milano, Landesgalerie din Linz, DuMont Kunsthalle din Köln, Galeria de Artă Modern din Bologna. În plus, expozițiile istorice „Empirica” ​​la Muzeul din Castelvecchio di Verona în 1975, „Cronaca” din 1976 la Galeria Civică din Modena, „Linii de cercetare artistică în Italia” din 1981 la Palazzo delle expoziții la Roma. În 2016 opera sa a fost pusă în scenă la MAMM din Moscova și la Palazzo della Cultura din Catania. În 2017, Marca di Catanzaro i-a dedicat o mare retrospectivă. În 2018, Maestrul este sărbătorit la Milano, orașul său adoptiv: două expoziții majore în același timp, a Palatul Regal și la Galeriile Italiei îngrijită de Francesco Tedeschi, în perioada 10 iulie - 16 septembrie 2018.

Piaţă: Capăsat de performanțele excelente ale Arte Povera (anii 60) și de succesul inițial al Transavangardei (anii 80), lorcăutare a stăpânilor dePictură analitică (anii 70), dintre care Pinelli este unul dintre exponenții de frunte, a suferit de mulți ani. Inevitabila revenire poate fi datată în jurul anului 2010, chiar dacă în ultimii doi ani a fost derulat un proces „sănătos” de consolidare a cotațiilor care în plus se referă un pic la toată arta italiană. În acest context, piața de transferuri a lui Pino Pinelli a arătat totula efervescenței sale, cu o creștere tonică și constantă susținută și de galeriile sale de referință. Este suficient să spunem că, conform indicelui Artprice, 100 de euro investiți într-una dintre lucrările sale în 2001 valorează acum 1.266 de euro. Aproape 900 de pasaje în licitație, în diverse tipuri, cu un procent de vândut aproape de 70% și o facturăla care în 2017 s-a apropiat de 400 de mii de euro.

Lsi galerii: Dept. Art di Milano, Claudio Poleschi din San Marino,  Santo Ficara din Florența și Ferrarin din Verona și Lugano. Există și numeroase galerii care îl reprezintă în străinătate: galeria Boon din Knoke (Belgia); Galeria De Buck din New York și Anvers; Pearl Lam în Hong Kong; Casa Negustorului a Amsterdam

Prezzi: pentru lucrări recente (din anii 2000 incolo) hai sa mergem 10 ai 20 mii de euro pt formate mici și medii până la peste 50 mii pentru instalații mari. Lucrările considerate acum „istorice” și din ce în ce mai de neobținut din anii 70 sunt deosebit de căutate de colecționari: o lucrare de dimensiuni medii din acea perioadă costă între 50 și 70 de mii de euro, până la peste 100 de mii de euro pentru instalațiile mari. Dobândă și pentru anii 80: o lucrare de mărime medie variază de la 40 la 60 de mii de euro.

Tpreț operațional la licitație: „Tabloul Gr.„1975 – acrilic pe flanel 30x30x3 cm. (trei elemente) a fost vândut cu 50 de euro (plus taxe de licitație) de Farsetti în Prato în mai 2017. O lucrare similară dar mai mici ca dimensiuni (Painting Gr. 1976 – 15x18x3 cm) cu un an înainte schimbase mâna pentru aproape 35 de euro la Christie's din Londra.