Înainte de a vorbi serios despre comerțul prin reflație, domeniul trebuie curățat de posibile interferențe geopolitice. Este posibil?
Da, se poate, cel puțin pe termen scurt. Cel mai sensibil punct de criză este, evident, Coreea, dar privind lucrurile cu detașare trebuie să recunoaștem că nu suntem încă într-o situație de alertă roșie. Romanticul și feroceul Fidel Castro, așa cum a devenit mai târziu cunoscut, era dispus, în 1962, să riște distrugerea completă a Cubei pentru a nu renunța la rachetele sale îndreptate spre Miami, iar rușii au fost nevoiți să muncească din greu pentru a-l raționa. Kim crede că nu își asumă acest risc și probabil că are dreptate. Diferența este că Kim ține ostatică Coreea de Sud, care are deja simptomele sindromului Stockholm, și-a ales un președinte pacifist și a blocat ideea lui Trump de a da un răspuns militar inițial în ultimele săptămâni. Kim vizează marea victorie, care nu este pur și simplu supraviețuirea regimului său, ci detașarea Coreei de Sud de Statele Unite.
Dincolo de cuvintele de foc, afacerea nucleară coreeană este un joc de șah care se desfășoară de douăzeci de ani și încă poate continua de mult. Kim a avut grijă să nu încalce spațiul teritorial japonez (rachetele sale au zburat deasupra Japoniei peste o sută de kilometri de altitudine care este limita suveranității) sau pe cel american. Trump, la rândul său, a fost de acord să nu violeze niciodată spațiul teritorial nord-coreean cu avioanele sale de luptă și nu a încercat niciodată să doboare rachetele lui Kim, conștient că doar două din trei rachete sunt de fapt interceptate de tunurile sale antiaeriene. Dacă planul lui Kim are succes, fiecare regim din întreaga lume care vrea să încerce să aibă o viață lungă va încerca să se echipeze cu o arma nucleară. Acest factor de instabilitate va avea pe fundal unul și mai mare, și anume rivalitatea tot mai mare dintre America, Rusia și China. Relațiile personale bune dintre Trump, Xi Jinping și Putin sunt un fapt pozitiv, deoarece permit ca canalele de comunicare să fie mereu deschise, dar marile zone geopolitice sunt obiectiv și structural pe un curs de coliziune comercial, economic și militar.
Ce înseamnă asta pentru piețe?
Instinctiv ne gândim la aur, care este totuși mai util pentru acoperirea riscurilor acute decât cele structurale. Pentru cei din urmă, răspunsul nu poate fi decât o suprapondere semnificativă a stocurilor legate de apărare în sensul cel mai larg (aerospațial, securitate cibernetică, electronică, robotică militară). Nu există nicio zonă a lumii, inclusiv Europa pacifistă, în care cheltuielile militare să nu crească în următorii câțiva ani. Acțiunile americane din sector au avut performanțe stelare în ultimul an, dar multiplii lor, în jur de 20, sunt încă mult sub cei ai Faangs și a tehnologiei în general, în timp ce profiturile lor, garantate prin contracte guvernamentale de mai multe decenii, sunt mult mai sigure.
Pot alegerile germane să atenueze semnificativ efectul Macron asupra piețelor?
2016 a fost anul în care s-a spus că Occidentul se îndrepta spre populism. În 2017, timp de câteva luni, a prevalat ideea că populismul s-a terminat deja și că restaurarea Anticului Régime va fi rapidă și agresivă. Realitatea este mai nuanțată. Populismul va rămâne endemic și va tinde să reapară ori de câte ori ciclul economic va slăbi și când fluxurile de migrație vor crește din nou. Mai exact, alegerile din Germania înseamnă o revenire la poziții mai dure în cazul unei crize pentru marii datornici precum Grecia și Italia, dar nu neapărat o repetare a greșelilor grave comise în 2011-12. Ele semnifică, de asemenea, o mai mare cacofonie în corul pro-european. Comisia se gândește la cele 27 de țări, Macron doar la zona euro și la axa franco-germană. FDP se gândește la o zonă euro care își poate expulza membrii indisciplinați, Verzii ar permite și străinilor să se alăture euro.
FDP vrea un MES dedicat exclusiv monitorizării și pedepsirii, Macron ar dori în schimb să fie dedicat împrumuturilor și cheltuielilor. Rămân însă două certitudini, și anume rolul central al lui Merkel, cu atât mai mare cu cât celelalte sunt divizate, și orientarea în orice caz favorabilă unei forme de integrare europeană mai mare. Piețele au dat un răspuns rațional la votul german. Pauza în procesul de reevaluare a monedei euro, care începuse deja înainte de vot, a devenit mai convinsă și mai profundă, dar nu s-a transformat într-o corecție serioasă sau o inversare de tendință. Gama 1.17-1.20 ne poate însoți până în decembrie sau ianuarie, când vom avea în sfârșit noul guvern la Berlin. În orice caz, pentru a vedea a doua parte a ascensiunii monedei euro, va trebui să avem alegerile italiene în urmă. Pauza care se profilează pentru euro de o anumită durată a lăsat pe bună dreptate loc burselor europene. Dax-ul, în mod paradoxal, este astfel principalul beneficiar al votului german.
Este Italia un risc?
Nu în mod deosebit. Până la vot, vom încerca să o ajutăm prin stăpânirea creșterii monedei euro și să închidem ochii și jumătate față de lipsa măsurilor corective. După vot, un guvern de coaliție, probabil cu fațadă tehnică, va fi inevitabil. Totuși, votul german va determina piețele, în lunile următoare, să acorde mai multă pondere evenimentelor italiene, care fuseseră recent reclasificate de la sistemice la regionale. Redresarea bursei italiene va continua, dar va trebui să fie însoțită de asigurări pe frontul politic.
De unde provine actualul comerț prin reflație?
Există mai mulți factori care contribuie. Inflația în unele țări, inclusiv în Statele Unite și Germania, a fost ușor mai mare decât cea estimată în ultima lună. Petrolul este în creștere și perspectivele pentru următoarele câteva luni par destul de solide. Uraganele sunt un șoc inflaționist al ofertei. Fed a arătat că crede în puterea economiei SUA și a decis să confirme înăsprirea cantitativă și creșterea din decembrie. Reforma fiscală americană a prins viață și de acum până în primele luni ale anului 2018 va fi protagonistul absolut al scenei politice. Comerțul de reflație în curs este o versiune ultraușoară a celui din noiembrie-martie și include, acum ca atunci, un dolar mai robust, o curbă de randament mai abruptă (cu o creștere a randamentelor pe termen lung) și noi maxime ale acțiunilor cu o rotație către valori ciclice și energie. Deocamdată nu are prea multă putere, dar a reușit deja să inverseze unele așteptări, cum ar fi cele predominante până acum două-trei săptămâni, de un dolar din ce în ce mai slab și de dobânzi pe termen lung tot mai scăzute.
Este comerțul prin reflație destinat să rămână ultraușor?
De data aceasta piețele nu vor acorda credite, iar comerțul prin reflație va continua doar în măsura în care este susținut de progrese concrete în reforma fiscală. Poate că senatorul Corker și-a otrăvit dinții, deoarece Trump nu l-a numit secretar de stat, dar nu greșește când spune că reforma în domeniul sănătății (eșuată de patru ori) a fost o simplă simplă în comparație cu reforma fiscală.
De câte două. Fie reforma va fi o nereformă și se va limita la a reduce câteva rate sau, dacă dorește să fie cu adevărat eficientă, va trebui să echilibreze reduceri mai profunde cu mai puține deduceri și deduceri. În primul caz efectul va fi pozitiv, dar nu radical (un trilion repartizat pe zece ani într-o economie de opt ori mai mare decât cea italiană corespunde unei manevre expansive în Italia de 10-12 miliarde pe an).
În a doua vom vedea un strigăt al intereselor afectate. Cu democrații intenționați să voteze împotriva oricărei propuneri și o majoritate republicană fragilă, lobby-urile vor trebui doar să convingă sau să cumpere un senator sau doi pentru a distruge părțile cele mai inovatoare și utile ale reformei. În orice caz, orice reformă va fi mai bună decât niciuna și, din moment ce, cel mai probabil, va apărea în cele din urmă o anumită formă de stimulent, comerțul de reflație în curs, cu condiția să țină picioarele pe pământ, își are legitimitatea. Cei care vor să vândă vor trebui să mai aibă puțină răbdare.
