Săptămânalul „Milano Finanza” a pus la îndoială de mult posibilitatea pentru bănci populare de a păstra caracteristicile ajutorului reciproc, urmând calea degrupării activităților după cum sa întâmplat cu peste douăzeci de ani în urmă pentru băncile de economii (cu fundațiile inițiale devenind proprietari de acțiuni minoritare și deschiderea către piața de capital) și întreabă de ce acest lucru ipoteza este obiectată de Banca Italiei în acest moment și fără motive explicite. Propunerea ne conduce la explorarea unei ipoteze similare, deși cu diferențe semnificative, și pentru lumea Bănci de credit cooperativ (sau cel puțin pentru cei care intenționează să evite definirea auto-reformei), fie și doar pentru a măsura mai atent costurile și beneficiile posibilelor alternative. Pe de altă parte, în intenţiile Guvernului, CCA care nu aderă la noul context vor avea obligaţia de a se transforma în societăţi pe acţiuni sau bănci cooperatiste.
Ideea noastră constă în conferă operațiuni bancare de către actuala uniune de credit (care în același timp ar renunța la licența aferentă) către o nouă entitate bancară care s-ar înființa sub forma unei societăți pe acțiuni, având în capital obiectul divizării, de data aceasta în o poziţie de control. Menținând caracterul predominant al activităților față de membri, aceștia din urmă ar trebui să protejeze beneficiile reciprocității savurat până în momentul transformării, „înghețarea” rezervelor acumulate conform principiului indivizibilităţii lor. Aceste scopuri, apoi finanțate cu dividendele distribuite de bancă, ar putea viza activități de bunăstare, sănătate, asigurări, sport, infrastructură, culturale, de incluziune socială și alte activități de care comunitățile locale ar putea avea nevoie. Fără a renunța, așadar, la criteriile de solidaritate ale cooperării, această transformare ar reproduce condiția dreptului de proprietate cooperativă a societăților comerciale sub formă de societăți pe acțiuni, o relație substanțial de succes în multe sectoare de producție. Așadar, de ce nu ar trebui să funcționeze acest model în cazul cooperării bancare?
Deși liberă să își desfășoare activitățile în rundă, noua entitate bancară ar trebui să se acorde, la aportul bazei de acționari interesați de maximizarea beneficiilor, dar și de sustenabilitatea riscurilor aferente, unele limite legale stricte, de exemplu în ceea ce privește destinatarii serviciilor (în mare parte gospodării și întreprinderi din zonă), de diversificarea calitativă şi cantitativă a riscurilor (pe sector, individ si grup), ture de top management (cu perioade de sedere maxima), metode de selecția managementului (meritocratic pentru calitatea și amploarea experiențelor anterioare), of pedepsele (cu demisii si excluderi) in caz de conflicte de interes gestionate necorespunzător sau a unor greșeli grave (de exemplu, în cazul sancțiunilor administrative importante impuse de autorități), de monitorizarea si raportarea rezultatelor (de exemplu, în ceea ce privește activitățile bancare inovatoare). Și așa mai departe, conform unui context definit de reguli de comportament pentru buna guvernare a filialei bancare, supusă de proprietatea cooperativă unor metode semnificative de verificare a activității acesteia. În ceea ce privește deschiderea către piață, ar trebui să existe limite ale cotei maxime pe care o poate deține cooperativa spin-off, ceea ce ar favoriza intrarea de noi capitaluri de către alte entități, bancare și nebancare, chiar și în afara zonei, dorind să investească în inițiativă.
În același timp, transformarea într-o societate pe acțiuni nu ar trebui să fie permisă din punct de vedere legal pentru toate CCA, ci doar pentru cele cu un capital minim predefinit (70/80 milioane?)element pe care autoritățile ar putea să se folosească pentru a stimula operațiunile de consolidare. De fapt, modelul s-ar preta îndeplinirii unei funcții de agregare între bănci din aceeași categorie cu perspective de piață și tendințe similare pentru gestionarea eficientă a mașinii de operare.
Este evident că de atunci înainte beneficiile fiscale ar fi pierdute, fiind noul business organizat după modelul de profit al societății pe acțiuni, dar este la fel de adevărat că acestea ar fi achiziționate beneficii operationale, depășirea constrângerilor actuale de prevalență față de acționari, extinderea teritorială, achiziționarea de participații și alte reguli specifice de asumare a riscurilor, acum avute în vedere pentru băncile mutuale. În special pentru entitățile mai mari, aceste limitări capătă o greutate din ce în ce mai mare, reducând oportunitățile de afaceri care apar. Pe de altă parte, tratamente și mai favorabile de reglementare, în aplicarea principiului proporționalității, par să se străduiască până acum să se impună. Astfel, dezavantajele generale ale actualei forme de cooperare par să depășească avantajele actuale permise de regimul specific, în special pentru subiecții mai dinamici. Un context mai puternic și, prin urmare, mai competitiv este important și pentru inovațiile financiare/tehnologice care sunt propuse (industria plăților, crowdfunding, web banking, digitalizarea proceselor, tehnici CRM, platforme de internet pentru managementul activelor sau alte metode mai eficiente de distribuție a produselor) , adesea considerată de banca mai mică, care nu este la îndemâna ei.
Dimpotrivă, pentru dezvoltarea economico-financiară a teritoriilor ar trebui să fie strategică ipoteza că și pe aceste piețe oferta de servicii bancare nu poate să nu rămână în linie cu cea a piețelor mai mari și mai complexe. Așadar, iată un alt motiv în favoarea unor infrastructuri de credit mai dinamice, menite să creeze valoare pentru propriile comunități, mai degrabă decât să mențină prerogative asociative și instituționale costisitoare. De altfel, este bine de reținut că costul produsului bancar aparținând sistemului băncilor mutuale a rămas până acum la cote mai înalte decât alte forme de intermediere a creditelor și că reforma pare să se preocupe de menținerea împreună a componentelor mișcării care au devenit din ce în ce mai puțin omogene, mai degrabă decât reconfigurarea sa industrială.
Și aici ajungem a doua posibilitate, adică transformarea băncilor mutuale în bănci cooperative, după cum se știe, sunt și cooperative, deși cu reciprocitate neprevalantă. Acest segment, alcătuit în prezent din 37 de intermediari, va înregistra ieșirea, ope legis, a celor mai mari 10 (cei cu active ce depășesc 8 miliarde) spre forma de societate pe acțiuni în următorii doi ani. Conform celor mai recente date ale Băncii Italiei (audierea în Camera Deputaților a Directorului General al acesteia în februarie), restul de 27 de active totale de mai puțin de 50 de miliarde de euro, egal cu aproximativ 2% din întregul sistem național; ultimii 12 în clasamentul după mărime au active cu o valoare unitară mai mică de un miliard. Alte trei depășesc cu puțin această limită. Fiecare dintre cele mai mici 8 administrează active în valoare de câteva zeci de milioane. De asemenea, dintre cele 27, una dintre cele mai mari, la sfârșitul unei lungi crize, a fost încorporată de o companie soră mai mare, în timp ce a șasea ca mărime nu poate admite decât o anumită categorie de subiecți ca membru, limitându-și operațiunile la aceștia.
Sistemul, la care se referă modelul, a evoluat așadar într-o manieră distonică până la punctul în care marile bănci cooperative vor trebui să renunțe la configurația cooperativă, în timp ce cele minore rămân limitate la o poziție de piață substanțial marginală. Pe de altă parte, un factor critic i-a reunit pe toți, în condițiile în care ambele grupuri au fost afectate, deși cu excepțiile de rigoare, de ineficiențe de management strict atribuibile caracteristicilor specifice guvernării, in primis votul per capita.
Așadar, cum poate reprezenta slaba reprezentare a cooperativelor mici, pentru care nu se preconizează modificări semnificative ale guvernanței corporative, să reprezinte un model pentru băncile mutuale deja mai mari ca dimensiuni, mai complexe din punct de vedere organizatoric și cu active mai puternice? În spatele acestei posibile soluții pare să existe una concepţia cooperativă a moduluimai degrabă decât o alegere capabilă să constituie o cale validă de îmbunătăţire a performanţei băncilor locale. Prin urmare, dacă este de înțeles că în această fază unele dintre cele mai solide CCA se gândesc să rămână în afara unei reforme a creditului cooperativ care riscă să facă un pachet din toate (vezi, pe această temă, articolele apărute pe Firstonline în ultimele săptămâni), este la fel de consecință că se pregătesc să facă cea mai potrivită alegere dintre opțiunile posibile. Mai ales pentru cei care intenționează să consolideze acțiunea antreprenorială în sprijinul economiei teritoriilor lor este de asemenea, este de o importanță fundamentală urmărirea evoluției în curs a cadrului de reglementare european după începerea uniunii bancare.
Doar pentru a da un exemplu, deciziile recente ale Comisiei Europene, Direcția Generală Concurență, fac este din ce în ce mai greu de menţinut principiile reciprocităţii așa cum le-am practicat până acum și la nivel de sistem, dacă, începând din următoarele luni, o BCC aflată în criză, pentru a evita posibilitatea unui ajutor de stat, va trebui să cheme în salvare, înaintea companiilor surori, acționarii, deținătorii de obligațiuni și marii deponenți, făcând din rezervele indivizibile o barieră din ce în ce mai subțire împotriva altor forme de activitate bancară. După cum se vede, problema este complexă, cu scenarii greu de imaginat până de curând.
Până la urmă, ceea ce ne propunem aici este asta BCC-urile cu perspective mai bune se măsoară cu soluții mai provocatoare în loc de paradigme care nu au strălucit până acum pentru capacitatea lor de a face activități bancare, dar care poate părea mai accesibile doar pentru că păstrează, nominalistic, termenul de cooperativă de credit. În aceasta, ca și în alte cazuri, însă, nomina non sunt substantia rerum. Și știm cu toții cât de mult este nevoie de bănci noi.
