Bancă proastă a poftelor mele. Toată lumea vorbește despre asta și rețetele se înmulțesc. Şantierul băncii proaste care este deschis de ceva vreme pare să fi recăpătat putere. Există Intesa Sanpaolo unde, pornind de la sectorul imobiliar, ne gândim la o bancă proastă internă, în urma a ceea ce a făcut RBS în Marea Britanie. Apoi este ideea unui vehicul extern împreună cu Unicredit și care ar implica și fondul de private equity Kkr. În cele din urmă, Mediobanca (deja implicată în problemă cu un raport în urmă cu un an în care a cerut emularea Spaniei) ar veni în ajutorul unor instituții mijlocii-mari (ar fi început discuții de exemplu cu Bper și Creval) cu un vehicul pentru restructurarea creditelor depreciate care ar putea deveni operaționale până în vară.
Da de ce Revizuirea calității activelor lui Mario Draghi este din ce în ce mai aproape. Și bancherii își bat minierele pentru a găsi o cale de a ieși din bilanţurile zdrobite de un munte de datorii neperformante. Dar astăzi situația este în general mai favorabilă ideii de a înființa o bancă proastă. „După reevaluarea acțiunilor Bankitalia – explică profesorul Giovanni ferri – care a mărit capitalul marilor bănci, acum este mai ușor de abordat problema curățării bilanţurilor”.
Creditele neperformante, așa cum sunt numite în jargonul contabil, au ajuns acum la 150 de miliarde de euro și sunt de așteptat să crească în următorii ani, potrivit datelor Prometeia. Pentru analiști separarea creditelor „rele” de activele bune ar permite băncilor să îmbunătățească activitatea de bază și să vândă mai ușor împrumuturile cu probleme. Și se așteaptă ca fiecare bancă să se echipeze singură. În ansamblu, modelul pe care l-ar avea în vedere marile bănci italiene (diferit de soluția spaniolă) își propune să separe cele mai riscante portofolii cu canale mai diferențiate de business și de profilare a riscului. Pe de altă parte, în ultimele zile, președintele ABI, Antonio Patuelli, a mai remarcat că „ipoteza creării unei bănci proaste, în care să fie comasate creditele depreciate ale băncilor”, este una dintre numeroasele soluții de pe piață pentru studiul, dar nu este o soluție sistemică precum cele propuse de Banca Italiei sau de Trezorerie”.
Ieri, la Forex, guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco, și-a exprimat tendința pentru banca proastă a sistemului și vom vedea ce efect vor avea cuvintele sale.
ÎN ORICE COMANDĂ SAU SISTEM BAD BANK?
Şantierul este deschis. Cu toate acestea, rămâne întrebarea dacă soluția aleatorie este cea mai bună posibilă sau dacă nu ar fi mai bine să ne gândim la o bancă proastă de sistem. Mulți cred, iar Banca Italiei și FMI au spus-o în trecut, că Italia nu are nevoie de o soluție precum cea folosită în Irlanda și Spania. Într-un interviu de ieri la Sole 24 Ore, CEO-ul Bnl-Bnp Paribas, Fabio Gallia, a remarcat că pentru a rezolva problema datoriilor neperformante „nu sunt neapărat necesare operațiuni sistemice, precum ideea băncii rele”.
pentru Adriano Bianchi, Managing Director Alvarez & Marsal Italia, divizia italiană a companiei americane de consultanță care lucrează la dosarul deschis de Unicredit (cu KKR), „banca proastă, dacă va fi implementată, ar trebui să fie o inițiativă de sistem mai ales într-o țară în care creditul bancar se bazează pe linii bilaterale și, prin urmare, a ipoteza că procedăm în nicio ordine anume pare nerealist.” Dar există funcționarea sistemului și funcționarea sistemului.
„A vorbi despre operațiuni sistemice – explică el pentru Firstonline – nu trebuie însă să însemne garantarea supraviețuirii tuturor subiecților implicați (atât din partea creditorilor, cât și din partea debitorilor) și asta, în Italia (țara Efim, a fost în lichidare de peste 30 de ani.), nu este atât de evident. Ne confruntăm, așadar, cu două nevoi conflictuale și greu compatibile: dacă se realizează o operațiune sistemică, pentru a fi efectiv eficientă - și nu doar o speculație financiară sau un nou tren care absoarbe resursele deja limitate disponibile - ar trebui guvernată cu fonduri private. criterii dar în același timp garantează că nimeni nu poate refuza participarea”.
Au existat exemple de recurs cu succes la banca proastă a sistemului: în Spania și Irlanda. Dar în Italia situaţia este mai complexă şi cea mai dificilă soluție de identificat. Italia are o problemă de bani și a urma calea Spaniei înseamnă a se plasa sub tutela BCE sau a UE. Natura creditelor este atunci diferită și mai complexă (în Spania erau în principal imobiliare, ceea ce generează o diferență notabilă). „În Spania – explică Bianchi – Banca Bad, creată în principal în legătură cu sectorul imobiliar, a încercat să atingă două obiective: a) să înlăture o povară enormă din bilanţurile băncilor care le-ar fi împiedicat ani de zile să funcţioneze normal întrucât erau influenţate de pierderile de capital şi problemele de solvabilitate care ar fi rezultat, b) reglementarea unei pieţe. – sectorul imobiliar de fapt – în care oferta în exces va continua să influențeze prețurile și tranzacțiile pentru mulți ani de acum înainte”.
Și ce obiective ați dori să urmăriți în construirea unei bănci proaste în Italia? „După părerea mea – răspunde bianchi – ar trebui: a) cu siguranță să elimine balastul din bilanţurile băncilor, așa cum s-a făcut în Spania, dar, după cum am menționat, să aibă în vedere și curățarea pieței de la o serie de jucători (atât bănci, cât și debitori) care pe piata nu mai pot incapea. Întrucât tipul de credite neperformante care afectează sistemul este mult mai diversificat decât a fost în Spania, personal aș favoriza o serie de inițiative concentrate pe sector/tip (imobiliar, industrial, servicii, credit de consum) care pot astfel îndeplini ambele scopuri: să curățăm bilanţurile dar și să curățăm piața de contrapartide care astăzi, ținute artificial în picioare, iau spațiu și cote de piață de la debitori sănătoși și care pot concura eficient pe piață”.
Din perspectiva unei soluții de sistem, o eventuală intervenție a sectorului bancar este pusă în discuție Fond de depozit și împrumut care gratie legii stabilitatii pentru anul 2014 va putea achizitiona titluri emise in contextul securitizărilor aferente creditelor către întreprinderile mici și mijlocii, în vederea susținerii creditului către acestea din urmă. Calea de funcționare a sistemului este, de asemenea, preferată de Giovanni Ferri. Ar avea meritul de a nu lăsa pe nimeni în urmă, mai ales instituțiile mici.
