Afirmațiile de soliditate ale sistemului bancar italian venite de la Guvern, Autoritățile din sector, profesia bancară, intermediarii individuali par inspirate mai degrabă de doze puternice de emoție decât de raționalitate, aproape expresii ale fanilor unui nou sport, cursele bancare. Din păcate, rezultatele obținute de echipe nu corespund întotdeauna cu incitațiile suporterilor.
Întrebați „Oglindă, oglindă a dorințelor mele, care sunt cele mai solide bănci din tărâmul (european)”, arbitrii, fără îndoială, deloc imparțiali (piață, alte sisteme, instituții supranaționale), nu sunt deloc convinși să ne confirme sinele repetitiv. evaluare.
Disputa cu Comisia Europeană se află în centrul acestui climat de incertitudine, lăsând puține șanse de a renegocia reglementările nou introduse privind cauțiunea, după ce liniile directoare ale politicii bancare europene începând din 2013 și până în ultimele săptămâni din 2015 au fost subestimate. de catre noi; și asta, în ciuda faptului că în fruntea instituțiilor noastre se aflau cunoscători profundi ai punctelor forte și slabe ale sistemului bancar italian.
Că această posibilitate este în momentul de față cu adevărat îndepărtată este demonstrat de rezistența deja întâlnită în problema mutualizării garanțiilor la depozite. În ceea ce privește piața, aceasta a atribuit până acum o fiabilitate relativă operațiunilor de raționalizare și consolidare, anunțate, infirmate și anunțate din nou aproape zilnic. Multe dintre aceste operațiuni sunt, printre altele, promovate de managerii înșiși, a căror conducere chiar piața a respins-o inexorabil.
Împrejurarea va ajuta cu greu să trecem de la anunțuri la fapte. Cifrele nemiloase mărturisesc riscul mare de credit al băncilor noastre (capacitatea de a produce credite neperformante la o scară mult mai mare decât toate celelalte sisteme) și rentabilitatea scăzută din cauza greutății componentelor structurale (supradimensionarea organizațiilor și a rețelelor de distribuție, fracționare). a operatorilor, slaba specializare in productie, investitii reduse in tehnologie, lipsa managementului de varf) a industriei in ansamblu.
Nici măcar protestele economisitorilor loviti de criza celor patru bănci mici cunoscute nu s-au oprit, a căror conducere nu a strălucit din punct de vedere al eficienței, nici din cauza timpilor excesivi cu care s-au gestionat situațiile, odată ce au fost pline- suflat. Toată lumea este de acord că trebuie să evităm să proiectăm problema încrederii economiilor dincolo de aceste situații, altfel vom deschide problema protecției efective a economiilor italiene.
Pe de altă parte, suntem conștienți de fenomene (chiar dacă amploarea exactă nu este încă cunoscută) de transfer al depozitelor de la intermediarii cei mai riscanți către cei mai solidi. Unele bănci au promovat campanii în mass-media, menite să-și prezinte parametrii de soliditate a capitalului, după metode informaționale până în urmă cu câteva luni complet necunoscute de către economisiți.
Apare îndoiala că, în fața fenomenelor de nemulțumire a clienților, inițiative similare ridică mai multe îndoieli decât asigurări. În acest moment ne-am dori ca elementele de îngrijorare să fie contracarate printr-o politică bancară mai eficientă, menită să prevină alte crize de tipul celor trăite în 2015. Unele cazuri cunoscute ne spun că, din păcate, nu este cazul, aducând nevoia pentru o reconfigurare industrială dirijată a sistemului bancar italian.
Există o foaie de parcurs care poate indica calea sau ne vom baza în mare parte pe abilitățile de selecție taumaturgică ale pieței? Criza economică îndelungată a accentuat natura centrată pe bancă a intermedierii, producând o nouă nealiniere în ceea ce privește alocarea și costurile de exploatare față de alte sisteme ale concurenților noștri. Chiar și menținerea unor particularități naționale complicate (de exemplu, în autoreforma în curs a subsistemului de credit cooperativ) se va reflecta probabil în costurile suportate de economisitorii și debitorii de credite.
O noutate impusă de noile constrângeri europene privind soluționarea crizelor bancare este reprezentată de constituirea în cadrul celor două fonduri de garantare a depozitelor prevăzute de lege (Fondul de protecție a depozitelor și Fondul de garantare a deponenților, care pare a fi un joc de cuvinte, dar care ar trebui în schimb citită ca o dublare pe care alte țări nu o au) a cât mai multe fonduri cu contribuții voluntare din partea băncilor membre pentru a interveni în sprijinul celor mai slabi subiecți.
Activitatea a fost făcută mai acceptabilă datorită unor avantaje fiscale introduse de legea de stabilitate pentru acest tip de contribuție. Deși intervenind in extremis, după opoziția Comisiei Europene la continuarea intervențiilor obligatorii de salvare a membrilor celor două Fonduri, inițiativa poate introduce elemente importante în prevenirea și gestionarea crizelor.
Pentru a atrage resurse de la potențiali finanțatori, vor fi recompensați atât factorii de transparență, cât și capacitatea de a interveni din timp. Probabil că vor fi pregătite modele cu indicatori de performanță și predictivi, dar mai ales vor trebui elaborate măsuri corective eficiente pe tema riscurilor, în primul rând a riscurilor de credit.
Adevărata condiție de funcționare va fi aceea de a împiedica băncile bune să-și pună fără discernământ resursele în avantajul băncilor care au fost demult dezafectate, în numele unui principiu de solidaritate sau a altor motivații nejustificate.
În caz contrar, fondurile voluntare vor reprezenta un alt factor de cost, care se va adăuga celor introduse prin directivele comunitare privind soluționarea crizelor bancare și fondurile de garantare, cu prima povară grea experimentată asupra bilanțurilor bancare în 2015. Dar, mai probabil, acestea vor fi probabil de scurtă durată.
Odată ce intermediarul este înregistrat voluntar, angajamentul față de politicile de bună guvernare ale băncii trebuie menținut și supus verificării, sub sancțiunea excluderii din acoperirea de către fond și a dezvăluirii către public a gradului de risc acumulat de bancă și de către acesta. neadaptarea la liniile directoare de o mai mare prudență. Acest lucru ar trebui să îmbunătățească calitatea generală a informațiilor, contribuind la o selecție mai eficientă a situațiilor anormale.
Chiar dacă acest nou instrument va avea scopuri proprii față de cele ale Autorităților de Supraveghere (acestea vor fi cu greu cele care vor întocmi liste periodice ale băncilor de care economisitor ar face bine să stea departe), vor exista zone benefice. se suprapun cu activitatea autorităților de supraveghere, care, în fața criticilor, își întemeiază adesea linia de apărare, plângându-se de o dotare inadecvată de instrumente tehnico-juridice pentru a putea interveni din timp și eficient.
Punctul asupra căruia să reflectăm este tocmai acela al informației, pentru că motivele care stau la baza chiar și fenomenelor violente de volatilitate a acțiunilor din aceste zile, înainte de a fi căutate în manevre speculative neidentificate, trebuie să poată exclude că cauza reală nu este în schimb cea sigură. calitatea nu excepțională a informațiilor emanate de la bănci înseși. Aceasta pare a fi practic adevărata dimensiune a fragilității lor.
