Intrarea iminenta in vigoare a legislatiei de transpunere a directiva europeana pe raportare de sustenabilitate „reprezintă o provocare importantă pentru economia europeană, unde urmărirea obiectivului comun de promovare a durabilității ecologice și sociale a activității de afaceri se confruntă cu nevoia de a-și proteja competitivitatea și capacitatea de creștere, într-un context devenit mai complex de geo- tensiuni politice”.
În acest context, un aspect deosebit de delicat se referă la definirea sistemului de supraveghere și de aplicare a legii obligațiile corporative de raportare pe durabilitate pe care directiva europeană le atribuie statelor membre în lumina principiilor generale de eficacitate, proporționalitate și descurajare”.
În absența unui cadru armonizat la nivel european, Abi, Ania, Assirevi, Assonime, Confindustria și Consiliul National al Contabililor Autorizati si Expertilor Contabili (Cndcec) au raportat la mef, printr-o scrisoare comună, preocuparea puternică pentru extinderea la informațiile de durabilitate a sistemului de sancționare, de natură preponderent penală, aplicabilă în prezent informațiilor contabile, întrucât această alegere ar putea penaliza competitivitatea sistemului italian și ar putea stimula fenomenul deja îngrijorător de transferul sediului social în țări europene caracterizate prin sisteme de supraveghere și de executare mai puțin restrictive.
Sustenabilitate, textul scrisorii către Mef
„Sistemul de supraveghere și aplicare a informațiilor privind sustenabilitatea ar trebui să țină seama în mod corespunzător de particularitățile acestor informații în comparație cu informațiile contabile care stau la baza raportării financiare: in primul loc, informațiile de durabilitate se referă nu numai la informațiile istorice, ci și la planuri și obiective prospective; în al doilea rând, aria de colectare a informațiilor o transcende pe cea tradițională a grupului, pentru a se extinde și la lanțul valoric, conducând la o posibilitate mai mică de control al informațiilor furnizate de terți și în multe cazuri la necesitatea recurgerii la estimări și evaluări discreționare. ; în al treilea rând, standardele de raportare tocmai au fost definite și nu au fost încă testate, iar standardele de atestare sunt încă în curs de definire; în al patrulea rând, adoptarea conceptului de materialitate dublă care stă la baza identificării informațiilor care urmează să fie furnizate în raportul de sustenabilitate presupune o extindere semnificativă a responsabilităților directorilor față de criteriul de materialitate financiară consolidat acum”.
„Ca o consecință a acestor particularități substanțiale, se crede căsistem de sanctionare, subliniat în proiectul de decret de transpunere pus spre consultare de către MEF trebuie să fie reproporţionată adecvat, diferențiându-l de cel aplicabil în prezent pentru raportarea bugetară, tot în concordanță cu ceea ce definesc celelalte principale țări europene”.
Abi, Ania, Assirevi, Assonime, Confindustria și Cndcec au sugerat ca „sistemul de supraveghere și aplicare a informațiilor de durabilitate să fie definit luând ca referință, cel puțin într-o fază inițială de aplicare a legislației, prevederile deja cuprinse în decret. astăzi legislativ 254/2016 pentru așa-numitele declarații nefinanciare, prevăzând și limitări specifice ale răspunderii directorilor și auditorilor cu privire la informațiile furnizate de terți și informații cu caracter previzional și prospectiv și excluzând trimiterile la legislația penală referitoare la informații corporative false, care asimilează reglementările sancționatoare privind informațiile de sustenabilitate cu cele aplicabile informațiilor contabile din situațiile financiare”.
