Cât de mult afectează școala creșterea și economia? „În oglinda școlii”, Patrizio Bianchi explică că Italia este țara din Europa cu niveluri inferioare de educație, cele mai mari rate de abandon școlar și cel mai mare număr de NEET. Italia este, de asemenea, țara care a crescut cel mai puțin în ultimii douăzeci de ani și s-a prezentat laappuntamento cu pandemia la o rată anuală de creștere de 0,3% la nivel național.
Motive pentru care, pentru Patrizio Bianchi, o întoarcere la normalitate pre-covid nu mai poate și nu ar trebui să mai fie suficient. „Nu ne mulțumim să revenim la situația anterioară, dar acum devine de neamânat să începem o adevărată fază constitutivă a școlii, să deschidem un nou sezon în care școala revine să fie, sau mai bine zis să devină, motorul de creștere al școlii. o țară căreia prea mult timp este blocat”.
Bianchi subliniază în text că, în timp ce se contura o schimbare structurală profundă la nivel internațional, care a deschis calea unei noua economie bazată pe digitalizare de producţie şi comerţ, ţara noastră se scufunda în criza fiscala a Statului, cu un deficit și o datorie a cărei greutate a scăzut resurse din educație și cercetare și, deci, din acea inovație necesară înțelegerii și înfruntării transformării economiei și societății.
În această fază apare puternic nevoia de noi abilități, noi abilități, noi capacități critice de a înțelege aceste „procese extraordinare de reorganizare a economiei” și a societății și, în același timp, a „noilor moduri de a organizarea proceselor educaţionale” nu numai pentru copii, ci și pentru adulții înșiși.
La școală nouă prin urmare, trebuie să pregătească abilități și abilități care vizează înțelegerea acestor noi realități complexe și pregătirea oamenilor pentru a face față schimbărilor continue. Riscul, reiterează clar Bianchi, este ca pandemia să devină „pătura sub care să se ascundă toate problemele acumulate în timp”, probleme și ineficiențe care au împiedicat posibilitatea de a culege beneficiile oferite de noile tehnologii.
Uniunea Europeană a considerat prezența a cel puțin 40% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani ca fiind un obiectiv fundamental pentru o „societate a cunoașterii”. În 2019, în Italia, ponderea tinerilor absolvenţi nu crește și rămâne blocat la 27,6 la sută, sau aproape 13 puncte procentuale sub ținta stabilită. Uniunea Europeană a depășit deja această etapă, în timp ce Italia rămâne în urmă și este doar înaintea României.
Valori foarte scăzute și absolut inacceptabile se regăsesc și în momentul foarte delicat al trecerii de la școală la muncă.
Patrizio Bianchi subliniază și faptul că nivelul de educație al emigranților de astăzi este mult mai ridicat decât al celor care rămân în Italia, atât de mult încât rata de emigrare este dublu în rândul absolvenților și diplomăților față de cei fără calificare, evidențiind modul în care noua emigrație italiană se scurge mai ales printre cei care au cele mai necesare abilități pentru dezvoltare.
Alto mai rămâne, din păcate, rata abandonului școlar. Chiar dacă a scăzut în timp, rămâne – cu 13,3 la sută – totuși peste limita stabilită ca țintă de Uniunea Europeană (10 la sută până în 2020). De asemenea, trebuie subliniat că aceasta este rata de dispersie explicită, adică cea vizibilă și numărabilă. Trebuie avută în vedere și dispersarea implicită, adică cei care, în ciuda obținerii unui titlu sau diplomă, încă nu posedă abilitățile adecvate.
La 19 iunie 2020, Comisia Europeană publică Economie digitală și Indexul Societății (DESI) adică indicele compozit care măsoară capacitățile și abilitățile pe care le are o țară în domeniul digital.
Dacă Italia se află chiar sub media europeană în ceea ce privește conectivitate, tocmai în ceea ce privește disponibilitatea competențelor și a capitalului uman adecvat se află definitiv pe ultimul loc în rândul țărilor europene.
Și de aceea, pentru Bianchi, nu întâmplător țara noastră, „cu cele mai scăzute rate de educație din Europa”, atât țara care în ultimii douăzeci de ani, adică anii dinEconomia bazată pe cunoaștere, este cel care a crescut cel mai puțin.
În timp ce în Germania criza și redresarea economiei s-au confruntat prin investiții în educație, în Italia au fost realizate reduceri la educatieprecum și sănătatea și bunăstarea. Și tocmai în aceste tăieturi se află, pentru autor, rădăcina întârzierii italiene.
Reducerea cheltuielilor pentru educație tocmai în momentul relansării și trecerii la digitalizare a avut impact asupra dezvoltării tehnologiilor și mai ales asupra competențelor.
Prin urmare, subliniază Bianchi, nu este vorba de redescoperirea vieții de zi cu zi a școlii după suspendarea din cauza pandemiei, ci „de reproiectare o şcoală care este un factor de dezvoltare pentru toată țara”.
O nouă școală ale cărei domenii de competență pot fi rezumate cu acronimul CAMPUS (Computer/Coding, Art, Music, Polis, Sport), pentru a sublinia modul în care „noua școală trebuie să fie un domeniu în care să se formeze împreună cu o viață în care obiectivul fundamental este acela de a construi comunități de susținere și coezive”.
Ideea din spatele pacte educaționale comunitare, indicat în Raportul Final ca principală cale de urmat, este acela de a deschide școlii spații reale de îmbogățire educațională și de a face comunitatea coresponsabilă pentru educația tinerilor, dând deplină activare legii autonomiei. Relația cu universitățile și centrele de cercetare devine și ea crucială, deoarece acestea trebuie să aibă posibilitatea de a construi relații mai strânse cu școlile.
Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților în disciplinele științifico-tehnologice, de ex STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică).
Nu mai urmăriți alternanța școală/muncă, dar mergeți spre forme de integrare în care companiile, școlile și instituțiile de cercetare se completează reciproc.
Există deja numeroase inițiative denumite „școală în afara școlii”, dar, pentru ca schimbarea să aibă sens, trebuie să existe o difuzare pe scară largă a acestora.
Este nevoie și de unul reevaluarea figurii profesorului și centralitatea sa în educația și formarea elevilor ca adult de referință.
Astfel, a reapărut și problema mult întârziată a ajustării numărului de cadre didactice și de personal tehnic. Cu toate acestea, încă o dată, subliniază cu amărăciune Patrizio Bianchi, un subiect care ar fi trebuit să fie centrul planificării pe termen lung a fost abordat în condiții de urgență.
Multe dintre propunerile înaintate de Comitet au fost apoi adoptate de către administrație în diferite decrete ulterioare. Cu toate acestea, „a ales să activeze diversele măsuri din când în când a făcut ca vederea de ansamblu să dispară”.
Acesta este, prin urmare, momentul să alegeți dacă implementați o schimbare reală sau lăsați aceasta să devină încă o oportunitate ratată.
Publicarea cărții lui Patrizio Bianchi con il Mulino în octombrie 2020, la trei luni de la transmiterea Raportului final al Comisiei coordonate de acesta, carte în care enumeră aceleași probleme critice și propune aceleași soluții indicate în raportul menționat anterior, și mai ales modul în care le expune, permite cititorului să înțeleagă că trenul schimbării, vai, poate să fi trecut deja și că, încă o dată, Italia a fost găsită nepregătită, sau distrasă.
Bibliografia di referință
Patrizio Bianchi, În oglinda școlii. Care dezvoltare pentru Italia, ilMulino, Bologna, 2020
Autorul
Patrizio Bianchi: profesor de economie la Universitatea din Ferrara, rector și lector la Catedra UNESCO în educație, creștere și egalitate, consilier pentru regiunea Emilia-Romagna pentru școală, educație, universitate, cercetare, formare și muncă. Coordonator al Comisiei pentru relansarea școlii după COVID-19.
