Puterea imensă a internetului și a noilor tehnologii ne-au făcut să credem că numărul tot mai mare de oameni conectați va duce inevitabil la o lume mai mică și mai cosmopolită. Nimic mai fals. Tendința umană de a face echipă și de a ne interesa de ceea ce ne înconjoară înseamnă că majoritatea interacțiunilor noastre, online și offline, sunt cu realități cu care avem multe în comun.
„Trebuie să începem să ne vedem pe noi înșine ca cetățeni ai lumii și să adoptăm o abordare cosmopolită”, spune Ethan Zuckerman, unul dintre fondatorii Global Voices și lector la centrul media civic MediaLab, în volumul intitulat „Rewie. Digital cosmopolitans in the era of globality” (Egea 2014, 280 pagini, 26 euro).
„O idee care nu este deloc nouă – continuă Zuckerman –, despre ea a vorbit deja filozoful grec Diogene care a trăit în secolul al IV-lea î.Hr.”, care s-a declarat cosmopolit pentru că a refuzat „să-și definească propria identitate pe baza orașului”. unde s-a născut sau acolo unde a trăit”.
Au trecut 2.500 de ani de atunci, dar abia recent mulți dintre noi au avut ocazia să interacționeze cu oameni din alte părți ale lumii. Progresele realizate de tehnologiile informaționale nu ne-au schimbat prea mult obiceiurile și tehnologia ajunge astfel să ne deconecteze și să ne detașeze.
Într-adevăr, apariția pe scară largă a Internetului „ne oferă o serie de noi modalități de a urmări ceea ce se întâmplă în alte părți ale lumii - spune Zuckerman -, dar dieta noastră media, de la ziarul de hârtie la rețelele sociale online, ne ajută să găsim ceea ce ei. dorim, dar nu întotdeauna ceea ce avem nevoie”.
Este cu adevărat nevoie să înțelegem lumea noastră complexă și interconectată? Depinde de noi să creăm noi instrumente care să ne ajute să înțelegem vocile pe care le ascultăm și ceea ce ignorăm.
„Cu o fracțiune din puterea mentală folosită pentru a construi internetul așa cum îl cunoaștem, avem capacitatea de a activa o rețea grozavă capabilă să ne ajute să descoperim, să înțelegem și să îmbrățișăm o lume în continuă extindere. Putem, și trebuie, reconfiguram acest tablou general”, spune autorul.
În cartea sa, Zuckerman propune trei soluții pentru a reconecta rețeaua și a contracara această tendință spre auto-segregare: prima este să le urmărească pe cele pe care le definește drept „figuri de punte”, bloggeri capabili să traducă și să contextualizeze ideile de la o cultură la alta; a doua este a putea conta pe traduceri transparente, pentru că este de la sine înțeles că o lume interconectată este o lume poliglotă. Potențialul de a cunoaște și de a învăța lucruri noi se extinde, dar la fel crește și posibilitatea unei neînțelegeri.
În cele din urmă, a treia este de a programa „serendipity”, un concept care astăzi este abuzat și greșit înțeles și care ar putea fi definit ca descoperirea, între cauzalitate și sagacitate, a lucrurilor care nu erau deloc căutate.
