Istoria crizei financiare de zece ani a acestui sfârșit de secol din care națiunile ies încet-încet continuă să se preteze unei relecturi critice, atât pentru a înțelege mai bine greșelile comise de politicieni, instituții și operatorii economico-financiari, cât și să contureze un drum virtuos de urmat evitând recidivele dureroase și luând calea unei dezvoltări socio-economice dorite. Se potrivește bine în acest context cea mai recentă carte a lui Ignazio Visco care, cu rigoarea metodologică obișnuită și cu o bogăție considerabilă de aparat statistic și bibliografic, atinge temele dublei crize care a afectat și țara noastră: cea a crizei financiare globale și cea a datoriilor suverane ale zonei euro.
Astfel defilați pagini care conțin contribuții interesante, prezentate recent cu diverse ocazii publice și parțial reelaborate și integrate; contribuții în care se adresează și guvernatorul Băncii Italiei subiecte de mare delicateţe şi actualitate, precum: supravegherea băncilor, protecția economiilor, îndatoririle și limitele politicii monetare, importanța educației financiare.
Într-o epocă în care, după cum a subliniat el, chiar și pentru bancherii centrali „comunicarea a luat un rol crucial”, iar responsabilitatea profesională este declinată nu numai în „contabilitatea muncii sale, ci... în însoțirea expoziției scopurilor alegeri de politică economică cu ilustrarea naturii și a posibilelor consecințe ale fenomenelor economice și financiare subiacente”, această carte realizează o operațiune culturală semnificativă. De fapt, importanța care trebuie atribuită, alături de cunoștințele tradiționale, ad un nou set de abilități utile pentru a face față unor situații fără precedent şi care joacă un rol tot mai decisiv în organizarea modernă a muncii, aşa-numitele pricepere ușoară; în conștientizarea că fără o investiție adecvată în capitalul uman nu va exista o dezvoltare economico-socială durabilă.
Un avertisment adresat în mod clar și și mai ales țării noastre care continuă să rămână în urma principalilor concurenți economici din punct de vedere al competitivității și din punct de vedere al resurselor alocate educației și cercetării/dezvoltarii.
Prin urmare, „aproape epilogul”, plasat la sfârșitul acestui volum, care este centrat de Visco, nu este întâmplător. asupra importanței investiției în cunoaștere, amintind de celebra frază a lui Benjamin Franklin: „O investiție în cunoștințe plătește cel mai bun interes (rentabilitatea investiției în cunoștințe este mai mare decât orice altă investiție)”. Un precept, care își are rădăcinile în cultura filozofică greacă și care, trecând de-a lungul secolelor, a ajuns până la noi să ne arate calea corectă de a ieși definitiv din anii grei evocați în titlul cărții și de a îmbunătăți nu numai situaţia economică, dar şi dimensiunea socială a umanităţii.
