Vinerea neagră pentru Italia: cazul Tremonti face ca spread-ul Btp-Bund să zboare și elimină piața de valori

Diferența dintre obligațiunile de stat italiene și bondurile germane depășește 245 de puncte. Acțiunile companiilor italiene, cu excepția celor puternic internaționalizate, sunt vândute cu ambele mâini, începând cu cele bancare care nu sunt foarte expuse la titlurile de valoare ale țărilor europene cele mai expuse riscului. Acum vom striga împotriva speculatorilor internaționali, împotriva agențiilor de rating care își exprimă îndoielile cu privire la sustenabilitatea datoriei italiene. Vocile se urmăresc. Se vorbește despre posibila demisie a ministrului Tremonti care la bine și la rău apare ca o barieră în calea clientelelor politice râmate care pândesc în interiorul Guvernului însuși, chiar dacă manevra lui este criticată în mai multe puncte și de mulți din lumea financiară nu este. considerată suficientă.
Dincolo de anateme și controverse, trebuie să privim lucid și realist semnalele de alarmă pe care piețele le exprimă. Nu speculatorii, care există și își fac treaba, ci economisii italieni și străini sunt cei care își exprimă neîncrederea în modul de a administra țara și de a ne vinde valorile mobiliare pentru a ateriza pe țărmuri mai sigure. Mai presus de toate, manevra ministrului Tremonti, pe lângă unele grave defecte de formulare, nu abordează o problemă fundamentală pentru întărirea încrederii în capacitatea Italiei de a-și rambursa datoria enormă: adică nu face nimic pentru a întări ritmul de dezvoltare, pentru a da un semnal clar asupra posibilității de a ajunge la o creștere de cel puțin 2%, fără de care va fi dificil de susținut datoria italiană. Pentru a agrava situația este atunci haosul politic, confuzia existentă în Guvern (și parțial în opoziție) unde toată lumea este împotriva tuturor, dar opozițiile se desfășoară pe linii confuze, dacă nu chiar contraproductive.
Dar să mergem în ordine. În primul rând, manevra lui Tremonti, care cu siguranță a rezistat presiunilor din partea lui Berlusconi și a multor miniștri de a lărgi sforile poșetei, dar care, în general, este greșită, deoarece nu reduce în mod adecvat cheltuielile publice, ci încasează cea mai mare parte din povara ajustării pe creșterea povara fiscală. Se estimează că 40/2 din manevra de 3 de miliarde de euro din cei trei ani sunt făcute prin majorări de taxe. Mai mult, reducerile de cheltuieli sunt aleatorii și în orice caz calculate pe tendințe de creștere, deci nu prevăd reduceri absolute ci, în cea mai bună ipoteză, limitarea ritmului de creștere. Unele măsuri fiscale sunt apoi contraproductive precum cea care mărește taxa de timbru la depozitele de valori mobiliare la bănci (ceea ce îi va determina pe mulți să vândă și să-și mute economiile în străinătate) sau precum cea privind deprecierea concesionarilor care riscă să încetinească investițiile în infrastructură care în schimb sunt esențiale pentru creșterea productivității. Pe scurt, o manevră care nu ține cont de necesitatea întăririi credibilității țării într-o situație de puternice turbulențe pe piețele internaționale. Dar vina nu este doar a lui Tremonti. Președintele Berlusconi pare să nu fie complet conștient de gravitatea situației și de necesitatea unor mișcări politice calificate pentru a reduce cheltuielile și a relansa competitivitatea țării prin liberalizare drastică și măsuri de simplificare birocratică. Și în schimb PDL a votat pentru conservarea provinciilor! Tocmai demonstrând că nu vrei să faci nimic serios pentru a schimba modul în care este gestionată țara și a o readuce pe calea creșterii.
În al doilea rând, puțini cred că manevra care ar trebui să ducă la un buget echilibrat în 2014, în ciuda tuturor defectelor sale, poate trece cu adevărat examenul Camerelor și poate să se perfecționeze. Este mai probabil ca va iesi diluat din punct de vedere al vanzarilor si al eficacitatii. Și asta se datorează și opoziției care blamnește despre „măcelăria socială” și urmărește toate pretențiile Regiunilor și Municipiilor care nici măcar nu vor să ia în considerare motivele eficienței și necesitatea raționalizării cheltuielilor și din partea lor.
Acum nodurile vin acasă la adăpost. Trebuie să evităm riscul ca lupta politică făcută doar din personalisme să continue surdă și oarbă la toate semnalele de alarmă pe care piețele le transmit. Ar fi cu adevărat grav dacă ar trebui să așteptăm prăbușirea casei pentru a opri acest strigăt confuz și stânjenitor. Tot pentru că nu doar o clasă politică neconcludentă ar ajunge sub dărâmături, ci și mulți italieni care nu merită să plătească un preț atât de mare pentru incompetența liderilor lor. Este timpul ca cineva de pe cel mai înalt deal să-și facă glasul auzit și mai tare.