Cea mai delicată fază a Criza ucraineană care este contrastantă Rusia (și poate chiar și China) cu tot Occidentul coincide cu unul criza de conducere asupra viitoarelor structuri ale Alianţei Atlantice. sipostul de secretar general își asumă un profil mult mai delicat din punct de vedere politic decât în trecut.
În octombrie este ales noul secretar general al NATO
La începutul 2022-ului , Jens Stoltenberg, un norvegian, secretar general al NATO, era pe cale să-și părăsească postul după opt ani și se pregătea să preia funcția de noul director al Băncii Centrale a Norvegiei. Apoi, pentru a pune totul sub semnul întrebării, pe 24 februarie 2022 a avut loc invadarea Ucrainei de către trupele rusești. In acel moment, Stoltenberg a primit o prelungire care va expira la 1 octombrie anul curent. Stoltenberg este pe deplin conștient că nu se bucură deloc de sprijinul unanim al statelor membre (chiar și al unor țări mari nord-europene) și deja a făcut cunoscut cu prudență că nu intentioneaza sa ceara o alta prelungire.
Dar dacă mecanismul de selecție și candidatură a noului secretar general al NATO (rezultatul consultărilor informale doar cu șefii de stat și de guvern din cele 31 de țări membre) ar rămâne blocat în următorul Summit-ul NATO de la Vilnius programată pentru 11 și 12 iulie următoare, o mini-prelungire pentru Stoltenberg, cel puțin până în aprilie 2024 (data pentru celebrarea a 75 de ani de la Alianță) nu ar fi deloc exclusă.
Von der Leyen de la Comisia UE la NATO?
Mini-prelungire pe care, la acel moment, Stoltenberg ar accepta cu plăcere și, în plus, ar fi conciliată cu timpul necesar președintelui în funcție al Comisiei, Ursula von der Leyen va candida la conducerea NATO părăsindu-și actuala poziție după alegerile europene din primăvara anului 2024. Unele state membre NATO, începând cu Germania, au sugerat de fapt Președintelui Comisiei să reprezintă „după Stoltenberg” și nici măcar Franța nu are de ce să se opună. În schimb, este destul de evident opoziţia Regatului Unit care are puțină încredere în capacitățile lui von der Leyen în sectorul militar și al securității, în ciuda faptului că a fost ministrul apărării al guvernului german în trecut.
Dar ar fi fost la fel von der Leyen recent să nege zvonurile despre candidatura lui. „Președintele nu este un candidat pentru postul respectiv”, a întrerupt scurt un purtător de cuvânt al von der Leyen Politico, „și nu are niciun comentariu asupra acestei ipoteze”. În realitate, actualul președinte al Comisiei ar urmări unul reconfirmat în poziţia sa actuală ca „spitzenkandidat” al PPE, care la acel moment ar fi votat și de guvernul de la Berlin.
Wallace pe stâlp. Sanchez, Kallas și Rutte sunt și ei în cursă
Totonominele îl vede în prezent pe actualul ministru britanic al apărării în pole position ben wallace, foarte apreciat de colegii săi în timpul summit-urilor Consiliului Atlantic, o relație excelentă cu ministrul italian al apărării, Guido Crosetto și pentru numeroasele relații de colaborare din industria de apărare italiană (Leonardo) și engleză. Nu este exclus ca premierul britanic Rishi Sunak să discute despre asta cu premierul italian Giorgia Meloni, într-o vizită la Londra, joia și vinerea trecută. Aplicația dvs. ar putea oferi Regatului Unit o prezență puternică din nou la Bruxelles după Brexit și la mai bine de 20 de ani după ultimul secretar general al NATO, fostul secretar al apărării George Robertson (din care ambasadorul italian Alessandro Minuto Rizzo a fost secretar general adjunct).
Dar și premierul spaniol a fost inclus în totonomine de câteva săptămâni Pedro Sanchez și actualul prim-ministru al Estoniei Kaja kallas, în vârstă de 45 de ani, în funcție din 2021 și aparținând unui partid care tocmai a măturat alegerile parlamentare, apărându-se foarte dur împotriva Rusiei și Chinei. Mark Rutte, Prim-ministru olandez din 2010, un alt potențial candidat, este perceput, dimpotrivă, pentru postura sa prea complice față de Rusia și China. Mai mult, Olanda nu are o mare tradiție militară și încă pare departe de a atinge obiectivul împărtășit de țările NATO, adică atingerea la 2% din PIB în cheltuieli militare.
SUA îl vor pe Draghi, dar el spune că nu
Este Italia? În ultimele luni, Statele Unite, de mai multe ori, deși informal, și-au scurs sprijinul convins pentru o candidatura a fostului prim-ministru italian, Mario Draghi noului secretar general. Un fel de despăgubire promisă de fostul președinte al SUA, Barack Obama, Președintelui Republicii, Giorgio Napolitano, în septembrie 2015, după „deplasarea” Washingtonului care a distrus candidatura fostului ministru și comisar al UE, Franco Frattini la profit din plin de numirea norvegianului Stoltenberg după danezul Rasmussen.
Pe numele lui Draghi și actualul prim-ministru, Giorgia Meloni nu ar fi avut nicio ezitare să-l susțină. Dacă Draghi însuși nu ar fi făcut-o, între timp, a anulat toate presupunerile la aproximativ. Chiar și fostul ministru al Apărării, Antonio Martino, a renunțat să candideze la funcția de secretar general al NATO „din cauza unor probleme personale” în timpul guvernului Berlusconi, în ciuda faptului că a obținut sprijinul deplin al secretarului american al apărării Rumsfeld. Singurul secretar general italian al NATO rămâne astfel ambasadorul Manlio Brosio. Dar era anul 1964.
Italia ar putea obține în continuare o formă de compensare în cazul în care actualul șef de stat major al Apărării Italiei, amiralul Giovanni Cavo Dragone a fost desemnat să conducă Comitetul militar al NATO, un organism operațional de prim rang în ierarhia Alianței în care Giampaolo di Paola și Guido Venturoni serviseră deja în trecut. Doar dacă unele țări nu se opune prea mult la cei 66 de ani ai amiralului Cavo Dragone, care vor ajunge la 70 de ani la sfârșitul mandatului său.
Între timp, ceea ce a spus un diplomat revistei rămâne mereu o „mantră”. Politica externă referitor la numirea secretarului NATO: „Este numirea cea mai puțin transparentă dintre toate alegerile”.
