Deși gazul rămâne în mare parte cel mai exploatat combustibil pentru generarea de electricitate italiană, marjele sale se erodează încet. Cea de a enema scădere a consumului de termoelectrice din iulie (aproape 1.810 milioane mc, cu o scădere de peste 27% față de 2012 și 24,4% față de 2011) nu face altceva decât să confirme scăderea producției deja înregistrată în 2012, care a implicat în principal centralele de gaze naturale. (15,5 TWh pierduți față de 2011).
Criza profundă în care se află de mai multe luni centralele pe gaz depinde nu doar de contracția bruscă a cererii de energie electrică, ci și de dezechilibrul dintre sectorul termoelectric, care funcționează în condițiile pieței, și sursele regenerabile subvenționate. Noul model energetic european, bazat pe difuzarea surselor regenerabile de energie și promovat la nivel comunitar și național, grație contracției cererii, a contribuit progresiv și neașteptat la reducerea libertății de a concura pe piața de producere a energiei electrice.
Creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile a contribuit la excluderea ciclurilor combinate, ducând la o scădere bruscă a profiturilor și îngreunând supraviețuirea acestora. În același timp, energia eoliană și fotovoltaică s-au putut baza pe capacitatea de rezervă asigurată de centralele termoelectrice, singurele capabile să producă energie în orice moment și, prin urmare, să compenseze intermitența surselor regenerabile datorită flexibilității lor apreciate.
Ceea ce a făcut situația pentru Italia mai critică a fost alegerea, atunci indispensabilă, de a investi semnificativ în capacitatea de generare termoelectrică. De fapt, tocmai au trecut zece ani de la 26 iunie 2003, când cererea maximă de putere a ajuns la 53.200 MW datorită difuzării rapide a aerului condiționat electric și în locuințe. Totuși, din cauza unei serii de factori care contribuie, față de 76.950 MW de putere instalată, disponibilitatea oferită de parcul național de energie electrică a fost de doar 48.950 MW, iar importul de energie din străinătate nu a fost suficient pentru a acoperi decalajul. Întreruperile parțiale, deconectările planificate, care au implicat în jur de șase milioane de oameni, au determinat politica energetică italiană să mizeze totul pe creșterea și modernizarea parcului de generare, iar la numai cinci ani după dificultățile din 2003, capacitatea instalată a crescut la 98.625 MW, cu o disponibilitate medie de vârf de 63.500 MW (la vremea eoliană și fotovoltaica contribuiau doar cu 3.970 MW).
Din 2008 încoace, politicile de susținere a surselor regenerabile, de onorare a angajamentelor asumate pentru 2020, au decuplat numărul centralelor de generație distribuită (sau difuzată), trecând de la 34.693 la 335.318. Între 2006 și mai 2013, Conto Energia a condus singur la instalarea a peste 18 GW de energie fotovoltaică, producția de energie electrică depășind 2012 TWh în 18 (6,4% din producția netă de energie electrică în Italia).
An de an, în timp ce sursele regenerabile și-au făcut loc în mixul de producție, iar consumul a încetat să crească, intrarea masivă a sistemelor verzi, în special a celor fotovoltaice, a ajuns să contribuie lapeste capacitate a parcului termoelectric italian. Și totuși, în timp ce spațiul pentru centrale (a căror investiție datează de doar câțiva ani) se micșora din ce în ce mai mult, într-adevăr din timp (și din piață), au fost inaugurate noi uzine (aprinse) de gaze naturale.
Până acum, mai mult decât o discuție despre care să rezolvăm această problemă, există o adevărată ciocnire între uzine, sau mai degrabă între industrii, surse regenerabile și termoelectrice. La urma urmei, este greu să vorbești când ai un cuțit între dinți.
Iar ciocnirea este departe de a se termina, nu se poate exclude ca cele mai bune lovituri (scăzute) să fie văzute cu ocazia aprobării Legii stabilității, care ca și vechile legi financiare va fi unul dintre puținele trenuri destinate să sosească la destinația sa. Fără sau cu criză guvernamentală.
