Consiliul de Miniștri nu a aprobat nicio prevedere de reglementare pentru intervenții în domeniul fiscal, ci doar un raport al președintelui, Matteo Renzi, care identifică, mai mult sau mai puțin generic, măsurile ce urmează a fi adoptate începând cu 1 mai și acoperirea financiară care vor fi utilizate pentru finanțarea acestor măsuri.
S-a înțeles însă mai mult. Intervenția care s-a născut pentru a reduce așa-numita pană fiscală, considerată fundamentală pentru relansarea economiei noastre conform aprecierilor multor economiști precum și a principalilor observatori internaționali, s-a împărțit în două secțiuni, a căror valoare totală nu va ajunge, anul acesta, la cele zece miliarde preanunțate, ținând cont de faptul că „reducerile” de impozite se vor aplica doar pentru două treimi din an, începând cu luna mai.
O primă secțiune, de aproximativ 7 miliarde în 2014, constă în reduceri de impozite pentru angajații privați și publici (și similare), cu venituri brute de până la 25 de mii de euro pe an. O a doua secțiune va aduce beneficii afacerilor, prin reducerea cu 10% a Irap precum și prin reducerea cu 10% a costurilor cu energia. Ambele măsuri pentru întreprinderi vor intra în vigoare, după cum a explicat Renzi, de la 1 mai.
În ceea ce privește reducerea IRAP, nu se înțelege cum va funcționa, adică dacă va viza doar componenta costului forței de muncă sau dacă se va aplica la cota de impozitare. În orice caz, s-ar putea traduce în economii de impozite pentru întreprinderi la momentul plății în iunie anul viitor, puțin probabil deja a avansurilor datorate anul acesta.
În ceea ce privește efectele macroeconomice ale măsurilor Guvernului, doar reducerea Irapului, pe lângă reducerile neprecizate ale costurilor cu energia, vor afecta competitivitatea afacerilor. Renzi a cuantificat reducerea la 2,6 miliarde pe an, ceea ce ar trebui să însemne în jur de 1,8 miliarde aferent anului 2014, acesta fiind destinat să funcționeze abia din luna mai. Dar întrucât resursele pentru finanțarea acestei reduceri se vor regăsi prin creșterea de la 20% la 26% a impozitării veniturilor financiare, în ceea ce privește povara fiscală globală intervenția nu va avea un efect pozitiv.
În ceea ce privește reducerea Irpef pentru salariați, rezultă un avantaj fiscal acordat salariaților și lucrătorilor asimilați, care sunt tratați favorabil față de celelalte categorii de lucrători și pensionari la fel de supuși Irpef, de care nu vor beneficia de niciun impozit. "rabat". În practică, născută ca măsură de reducere a panei fiscale, intervenția a devenit pur și simplu o creștere a deducerilor fiscale pentru veniturile angajaților, până la 25 de euro brut pe an.
La nivel macroeconomic, justificarea reducerii impozitului pe venitul persoanelor fizice ar trebui să fie aceea a creșterii consumului. Dar depinde de ce resurse financiare sunt plasate pentru a o acoperi. Renzi nu a fost foarte clar în acest punct. El a vorbit despre numeroase posibilități de a se baza, fără a indica cu precizie care vor fi folosite.
Poate că reducerea de trei miliarde a cheltuielilor publice, pe care comisarul Carlo Cottarelli a identificat-o ca realizabilă în 2014. În acest caz însă, cheltuielile ar fi în orice caz transformate în alte cheltuieli, cheltuielile publice în consumul gospodăriilor, cu efecte limitate în ceea ce privește creșterea dorită a consumului și, prin urmare, a redresării economice și a ocupării forței de muncă. De fapt, nu ar fi atât o creștere netă a consumului, cât o realocare a consumului.
Renzi s-a referit și la TVA-ul mai mare care va intra în cuferele statului la plata datoriilor administrației publice și a investițiilor în construcția școlilor. În joc, ar fi și două miliarde care ar putea apărea, o singură dată, din regularizarea capitalurilor deținute ilicit în străinătate (chiar dacă, cel puțin deocamdată, Guvernul a renunțat la retrimiterea acestei prevederi prin decret-lege).
Probabil că va fi necesar să se utilizeze, cel puțin parțial, marja pentru creșterea deficitului public care pare să rămână disponibilă în limita plafonului de 3%. Renzi a vorbit despre 0,4% din PIB, corespunzând la 6,4 miliarde de euro. În acest caz, creșterea consumului ar fi reală, la nivel macroeconomic, de natură keynesiană, întrucât cheltuielile gospodăriilor ar fi finanțate deficitar. Dar ne-am întoarce să ne jucăm periculos cu acel acoperiș de netrecut pe care Comisia Europeană și piețele internaționale îl urmăresc constant pentru a evalua stabilitatea finanțelor publice ale țării și, prin urmare, solvabilitatea datoriei noastre publice.
