Școală: Franța se hotărăște asupra „electroșocului” cu mai multă severitate, eșecuri și meritocrație. Când se va trezi Italia?

Confruntat cu datele dezastruoase ale Raport OCDE-Pisa, Franța a luat taurul de coarne și a decis o reformă radicală a sistemului său de învățământ în școlile gimnaziale publice: încetarea laxismului și falsului egalitarism, eșecuri atunci când este necesar, mai multă severitate, mai multă meritocrație și o mai mare valorificare a excelenței. Iată ce prevede curajoasa reformă a tânărului ministru al Educației, Gabriel Attal, un Macronian în curs de dezvoltare care ar putea fi candidatul Centrului reformist și pro-european la viitoarele alegeri prezidențiale. Filosofia meritocratică a lui Attal este foarte clară și printre măsurile preconizate de reforma mai există şi cea – care este de fapt cea mai controversată – a împărţirii orelor în trei grupe în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor. Attal ia în considerare controversele, dar este hotărât să demonteze egalitarismul post-23 și să repornească ascensiunea socială a societății de la școală, sporind rigoarea în studii și excelența. Totul este în regulă atâta timp cât nu uităm de importanța garantării unor condiții egale de start, cel puțin educaționale, pentru toți elevii. „Obiectivul reformei – explică ministrul francez în vârstă de treizeci de ani – nu este acela de a mortifica, ci de a încuraja oamenii să studieze și să se perfecționeze”. Rezultatele celui mai recent Raport OCDE-Pisa sunt, de altfel, nemiloase față de sistemul școlar francez, având în vedere că la matematică abilitățile elevilor de dincolo de Alpi se află pe locul 27 în rândul țărilor OCDE (Italia pe locul 26), la înțelegerea lecturii pe locul 17 chiar în spatele Italiei (care se află pe locul 24) și în știință pe locul 31 cu Italia pe locul XNUMX. Rezultatele ar trebui, de asemenea, să împingăItalia să facă același lucru și să redea centralitate reformei școlare, care nu se poate limita la simpla aranjare a profesorilor temporari, adesea angajați fără concurs, ci ar trebui să-și imagineze noi conținuturi, noi programe, o nouă organizare a predării. Ar fi suficient să ne gândim că în fiecare an în Italia la examenele finale procentele de promovare se apropie de 100% pentru a realiza că există ceva care nu merge în școala italiană și că laxitatea lui și nivelarea ei ajung să-i penalizeze pe copii. dintre familiile mai puțin înstărite care nu mai găsesc la școală liftul social pe care Franța vrea pe bună dreptate să-l reînvie. Dar avem nevoie de un ministru al Educației cu idei clare precum ale lui Attal și cu hotărârea de a le duce mai departe. Povestea suprarealistă a Comisiei Tanning privind educația relațională în școli, din păcate, nu pare să justifice optimism. În schimb, aplauzele merg către ministrul de Macron.