Un oaspete pietros rătăcește în vârtejul furtunii electorale, dar rămâne abia vizibil în scena monopolizată de invectivele asupra taxelor și economiei care schimbă concurenții cu spread și IMU-uri. Se discută puțin despre școală și i se acordă puțin spațiu chiar și în programele electorale care se limitează la declarații generale și generice de principiu privind prioritatea și centralitatea educației și formării. Cu toții suntem de acord cu acest lucru, dar toată lumea se așteaptă să audă mai multe despre ce se înțelege prin centralitate și priorități. Programele-proclamații ale partidelor, în schimb, nu pun educația și formarea în prim plan, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în trecutul recent. Ceea ce este înainte de toate tăcut sau superficial enunțat este punctul crucial al școlii, valorificarea meritului din care derivă calitatea educației oferite și performanța profesională a profesorilor. Meritocrația este măsura adevăratei oportunități pentru egalitate și dezvoltare școlară, dar încă îi sperie pe mulți.
Și dacă se acordă spațiu amplu muncii și șomajului în rândul tinerilor, aproape niciunul dintre programele electorale nu îndrăznește să evidențieze cât de mult legătura dintre creștere și formare este o problemă strategică pentru dezvoltare și ocupare. O tăcere freudiană care dezvăluie dezinteresul substanțial față de problemele profunde ale școlii?
Nu merită să menționăm programele celor care, precum cel al lui Grillo sau al lui Ingroia, se delectează cu desființarea tuturor, pornind de la valoarea juridică a calificărilor de studii. Dar chiar și printre marii concurenți - Pd și Pdl - trebuie remarcat că panorama propunerilor apare destul de dezamăgitoare.
Partidul lui Bersani proclamă că va pleca „în legislatura viitoare de la un plan extraordinar împotriva abandonului școlar timpuriu, mai ales în zonele cu cea mai puternică infiltrație criminală, de la lansarea măsurilor operaționale pentru dreptul la studiu, de la o investiție în cercetare avansată în sectoare de conducere și cel mai înalt conținut de inovație.” Propuneri în principiu împărtășibile dar atât de evidente încât se găsesc în orice manual de pregătire pentru întrebări psihopedagogice de liceu (foste maeștri). Democrații spun, de asemenea, că vor să pună capăt celor cincisprezece ani de reforme neconcludente și contradictorii. În afară de faptul că printre acestea se numără și prevederile departe de a fi negative ale slujirii Fioroni, Pd nu dedică nici măcar un cuvânt meritului de parcă ar fi un demon de exorcizat. Acesta este un nerv brut al Partidului Democrat, dar în această tăcere de gheață pare să apuce mâna CGIL care își dezlănțuie mereu cel mai aprig conservatorism împotriva meritului și a tuturor reformelor – chiar și a celor bune, atâta timp cât se numesc reforme.
Cea mai proastă performanță este însă cea a partidului lui Berlusconi, care deja în 2001 a impus electoratului farsa celor trei „i”. Cuvântul „merit” este într-adevăr pronunțat, dar este evocat doar fără niciun efect practic. Programul PDL diluează toate aspectele specifice și cruciale ale școlii în propuneri de reducere a impozitelor și curbează problemele de bunăstare, arătând care este calul său troian în această campanie electorală, problema fiscală asezonată în tot felul de moduri. Promite bonuri sau credite fiscale pentru școli și universități pentru a promova libertatea de alegere educațională a familiilor și pentru a face cheltuielile de educație și formare a copiilor total deductibile din venitul impozabil. Toate în stilul teleshoppingului, „și chiar îți dau un fier de călcat”.
În această panoramă cenușie, ceva speranță vine din Agenda Monti care dedică școlii un capitol pe măsura întregului document, chiar dacă declarațiile prezintă o vagitate poate de neevitat. Totuși, incipitul în sine este semnificativ: „Educația, formarea profesională și cercetarea trebuie luate în serios”. Dezvoltarea raționamentului relevă centralitatea punctelor strategice: educația și formarea ca pârghie pentru competiția cu alte țări cu costuri mai mici cu forța de muncă și competențe de muncă ca forță motrice pentru realizarea aspirațiilor cuiva. Identificarea elementelor fundamentale asupra cărora să se intervină conferă concretețe documentului lui Monti. Dar mai presus de toate, calea pentru a ajunge la valorificarea meritului, atât a profesorilor, cât și a elevilor, este conturată cu certitudine. Remotivarea profesorilor și calitatea predării sunt legate de evaluarea și relansarea INDIRE și INVALSI, agențiile responsabile de evaluare. În golul sumbru programatic al majorității forțelor politice din școală, Agenda Monti este deja un semn bun.
