După ce a realizat echilibrul economico-financiar reușind în același timp să mențină rezultate bune în ceea ce privește sănătatea populației, Serviciul Național de Sănătate (SNS) trebuie acum să rezolve unele dezechilibre teritoriale și să facă față provocării impuse de fragmentarea societății, care creează noi slăbiciuni și noi nevoi. Așa se precizează în Raportul Oasi 2018 - Observatorul companiilor și al sistemului de sănătate italian, prezentat astăzi la Bocconi de Cergas, centrul de cercetare pentru managementul asistenței medicale și asistenței sociale.
În 2017, NHS, conform Raportului Oasi editat de Francesco Longo și Alberto Ricci, a înregistrat un ușor deficit contabil (282 milioane euro, egal cu 0,2% din cheltuielile curente de sănătate publică), cu regiunile Centrului-Sud care acum se dovedesc a fi la fel de virtuoase ca cele din Nord. Lazio, de exemplu, a înregistrat un excedent de 529 de milioane, iar Campania 77. În același an, cheltuielile NHS au crescut cu 1,3%, până la 117,5 miliarde de euro, aducând creșterea medie din 2012 până în 2017, la un nominal de 0,6% pe an, echivalent cu o creștere zero dacă se ia în considerare inflația.
Cheltuielile italiene pentru sănătate sunt egale cu 8,9% din PIB, față de 9,8% în Marea Britanie, 11,1% în Germania și 17,1% în Statele Unite, cu NHS acoperind 74%. În ultimii 5 ani, ponderea cheltuielilor cu sănătatea în totalul cheltuielilor de bunăstare a scăzut de la 22,8% la 21,8%.
Principalul indicator al sănătății populației, speranța de viață rămâne excelentă (82,8 ani în 2016), dar crește mai puțin decât în alte părți, atât de mult încât, din 2010 până în 2016, Italia a trecut de pe locul doi pe locul șase în lume în clasamentul longevității Organizației Mondiale a Sănătății. În timp ce ratele mortalității cauzate de toate bolile majore sunt în scădere, Mortalitatea datorată tulburărilor mintale este în creștere și boli ale sistemului nervos. Diferențele teritoriale rămân încă destul de marcate: speranța de viață în stare bună de sănătate este de 56,6 ani în sud și 60,5 ani în nord, Calabria ajungând la 52 de ani și provincia autonomă Bolzano ajungând la 69. Până în 2016, înainte de introducerea limitărilor legislative , de asemenea, mobilitatea teritorială a pacienților pe axa Sud-Nord era în creștere.
Ceea ce rămâne însă neîmplinit este mai presus de toate cererea care decurge din schimbarea socială, ceea ce duce la o fragmentare progresivă: în 2017, 32% din gospodării erau monopersoană (8,1 milioane persoane, dintre care 4,4 milioane peste 60 de ani), iar raportul dintre cei peste 65 de ani și populația activă, la 35%, este cel mai înalt din Europa. Între 2010 și 2017, populația de peste 65 de ani a crescut cu 1,3 milioane de persoane (+11%). Aceasta este o creștere datorată îmbătrânirii numeroaselor cohorte demografice de baby boomers: o tendință fiziologică și în sine pozitivă, deoarece confirmă speranța lungă de viață peste 60 de ani. Este să vă faceți griji dezechilibru între populația de peste 65 de ani și populația în vârstă de muncă, care scade din cauza scăderii drastice a nașterilor. Într-adevăr, în următorii 20 de ani, raportul dintre cei peste 65 de ani și populația activă va merge de la 35% la 53%: peste un „vârstnic” la fiecare două persoane în vârstă de muncă.
Această evoluție creează și va crea dezechilibre din ce în ce mai grave în serviciile socio-sanitare care, potrivit Observatorului, astăzi reuşesc să acopere doar 32% din necesar. Deosebit de critică este disponibilitatea de paturi în instituțiile de asistență medicală pentru persoanele în vârstă neautosuficiente, în valoare de aproximativ 2015 în 302, față de 2,8 milioane de persoane care ar avea nevoie de ele. De asemenea, sistemul se luptă să asigure continuitatea îngrijirii bătrânilor după internare: unul din patru peste 85 de ani este internat cel puțin o dată pe an, cu o spitalizare medie de 11 zile, dar doar 16% dintre aceștia sunt externați într-o formă de continuitate. de îngrijire.
Din punct de vedere organizatoric, autorii Observatorului notează, condițiile personalului NHS devin din ce în ce mai critice. Blocul cifrei de afaceri, care este folosit de ani de zile ca principal instrument de reducere a costurilor, își face simțite efectele: 53% dintre medici au peste 55 de ani, iar numărul candidaților la specialitățile medicale este mai mult decât dublu față de contractele finanțate. „Problema este deficitul de resurse pentru angajarea și formarea rezidenților, nu lipsa medicilor”, spune Alberto Ricci. În profilurile de rol administrativ, ponderea persoanelor peste 55 de ani este de 44%, iar între 2006 și 2016 numărul persoanelor sub 35 de ani a scăzut cu 64%. În Italia, personalul de asistență medicală este mai puțin de jumătate față de cel din Germania (5,6 asistenți la mia de locuitori, față de 12,9), iar regiunile sudice suferă în continuare cel mai mult: în 2016, Lombardia a înregistrat 9,6 angajați NHS la mia de locuitori, Campania 7,3 și Lazio 7,1.
În ciuda numeroaselor criticități, sectorul medical italian și companiile sale se confirmă ca un sector dinamic deschis inovației, nu numai în domeniul clinic, ci și pe partea managerială. Raportul Oasi 2018 dedică mai multe capitole acestor dinamici de „inovare carstică”, precum îmbunătățirea cunoștințelor profesionale, reproiectarea sistemelor de programare și control, întărirea managementului operațiunilor (logistica pacientului și activele de producție) și multe altele aștept. Desigur, mai sunt întrebări deschise. „În contextul stabilității financiare și instituționale, companiile își confirmă capacitatea de a activa noi instrumente de management și modele de servicii, dar este necesar să se identifice prioritățile strategice către care să se îndrepte inovarea”, conchide Francesco Longo. „În plus, timpii instantanei de comunicare politico-media și timpii lungi de implementare pe partea administrativă sunt din ce în ce mai diferite. Rolul managementului rămâne acela de a identifica prioritățile strategice și de a supraveghea implementarea acestora, conștient de elementele care determină propriile spații de autonomie».
