Reforma reproiectează titlul V sui relaţiile dintre stat şi regiunimai ales intervenind asupra împărțirea puterilor legislative reglementate de articolul 117. Formularea actuală, introdusă în 2001, a fost sub așteptări. Principala critică este că competenţa legislativă a Statului a fost comprimată şi în chestiuni care necesită o disciplină unitară la nivel naţional. Fragmentarea excesivă subminează capacitatea de a asigura un răspuns eficient la nevoile populației și de a promova creșterea economică și investițiile. În plus, articolul 117 a fost sursa unei larg răspândite litigii.
Propunerea de modificare a Constituției extinde materiile care intră în competenţa legislativă a statului inclusiv, de exemplu, infrastructuri strategice, rețele majore de transport și energie, protecție civilă, politici sociale și politici active de muncă, platforme IT. Se mai introduce, pe modelul altor sisteme, a clauza de suprematie care permite legii Statului să intervină în chestiuni de competenţă regională atunci când protecţia interesului naţional o impune.
Categoria problemelor de competență legislativă partajată a fost eliminată. Rămân domenii în care atât Statul (dictând prevederi „comune”), cât și Regiunile pot legifera, precum, de exemplu, protecția sănătății. Statul nu mai trebuie să se limiteze la prevederi de principiu ca în chestiunile de competență partajată: este la latitudinea Parlamentului să decidă la discreția sa pentru ce profiluri sunt necesare dispoziții comune la nivel național.
