Nimeni nu vorbește despre asta, dar politicile sociale vor fi unul dintre subiectele care vor beneficia cel mai mult de pe urma Reformei Constituționale, care retrimite puterea legislativă statului după ce Reforma din 2001 o atribuise în totalitate Regiunilor.
Modificarea din 2001 a deschis calea pentru o serie de contestații din partea Regiunilor care, în multe cazuri, au obligat statul să anuleze sau să modifice numeroase inițiative naționale în domeniul politicilor sociale, împiedicând adoptarea de măsuri omogene pe întreg teritoriul național și părăsind neschimbată dacă nu accentuând disparităţile teritoriale care erau deja o slăbiciune a ţării noastre.
În urma reformei constituționale din 2001, de fapt, Regiunile au contestat aproape toate principalele inițiative și instrumente naționale în domeniul politicilor sociale. De la Fondul Creșei la măsuri locative pentru familii, de la sporul bebelușului la fonduri pentru polițe familiale la cele pentru persoane cu dizabilități și vârstnici, până la contestația împotriva Fondului Național pentru Politici Sociale (înființat în 1997).
Motivele acestor contestații au fost legate nu numai de articolul 117 modificat din Constituție (care atribuie competență legislativă exclusivă Regiunilor în aceste materii), ci și de articolul 119, care împiedică statul să aloce fonduri ad-hoc destinate soluționării specifice. „priorități” în materie de competență regională (pentru că sunt considerate invazive ale autonomiei financiare a Regiunilor și o ingerință în exercitarea funcțiilor lor). Statul poate, desigur, să acorde Regiunilor resurse financiare suplimentare, dar într-un mod complet independent de orice utilizare specifică sau prioritate definită la nivel național în materie de competență regională. Doar Regiunile pot defini cui, ce și cât să dea și pe ce criterii.
Pe baza acestor principii, Curtea a admis multe dintre apelurile Regiunilor privind politicile sociale.
Un exemplu concret care dă o idee despre implicațiile acelei Reforme (și, dimpotrivă, despre potențialele beneficii ale noii Reforme Constituționale), este reprezentat de sentința Curții Constituționale nr. 423 din 2004.
Această sentință tratează diferite recursuri din două Regiuni care au contestat norme care, în refinanțarea Fondului național pentru politici sociale, au dat indicații cu privire la utilizarea resurselor și prioritățile de abordat, precum, de exemplu, regula conform căreia cel puțin 10% din resurse ar trebui să meargă „susțin politicile în favoarea familiilor nou înființate, în special pentru achiziționarea primelor locuințe și susținerea natalității”, sau ca legea care a indicat ca prioritate „finanțarea politicilor în favoarea familii”. Și a fost contestată și prevederea de stabilire a cofinanțării de stat pentru stabilirea unui venit de ultimă instanță. Toate aceste trei reguli au fost declarate neconstituționale.
Alte sentințe, inspirate din aceleași principii, au determinat Curtea Constituțională să declare nelegitimitatea constituțională a prevederilor cu care s-au constituit noi fonduri legate de anumite politici sociale, precum fondul grădiniței (sentința 370 din 2003), rotația pentru finanțarea angajatorilor care prestează servicii de creșă sau microcreșă (hotărârea 320 din 2004), precum și Fondul care vizează constituirea de garanții privind rambursarea împrumuturilor fiduciare în favoarea studenților capabili și merituoși (hotărârea nr. 308 din 2004) . Poate că merită să ne amintim – chiar dacă nu se referă la politici sociale – că iarăși pe aceste principii se adaugă Fondul Național de sprijinire a planificării lucrărilor publice a Regiunilor și organismelor locale, Fondul Național pentru construirea de infrastructuri de interes local. , Fondul pentru reamenajarea urbană a municipiilor, Fondul pentru „construirea de noi facilităţi sportive sau renovarea celor existente”, şi altele.
Cu unele sentințe, Curtea a ajustat puțin lovitura și, referindu-se la paragraful 5 al articolului 119 (care dă statului posibilitatea de a efectua intervenții financiare speciale „în favoarea anumitor municipii, provincii, orașe și regiuni metropolitane” și numai în scopuri speciale), a creat o anumită marjă de acțiune legiuitorului național - cu condiția ca măsurile introduse să fie legate de resurse suplimentare, de funcții sau proiecte neobișnuite și destinate doar unor municipalități sau provincii (unde sunt destinate Regiunile acestea vor defini criteriile de distribuție internă).
În afara acestei marje, singura modalitate de a putea canaliza resursele către anumite politici sociale este parcurgerea acordurilor cu Conferința Stat-Regiuni Unificate: un proces care de multe ori se dovedește a fi lung și pe care nu toate Regiunile sunt capabile să-l implementeze în timpii și modalitățile așteptate.
Un exemplu semnificativ este acordul la care sa ajuns în septembrie 2007 pentru realizarea unui plan extraordinar de trei ani de dezvoltare a serviciilor socio-educative pentru copilăria timpurie, pentru care legea bugetului aprobată în decembrie 2006 alocase în jur de jumătate de miliard de euro: cea mai importantă intervenție în domeniul serviciilor de îngrijire a copiilor din ultimii ani
Problema este că unele Regiuni au luat ani de zile pentru a finaliza toți pașii administrativi și birocratici necesari pentru a elabora programe regionale, licitații, proceduri de autorizare și acreditare, în timp ce altele nu au reușit cu adevărat să planifice și să utilizeze majoritatea fondurilor disponibile.
Ca să nu mai vorbim de dificultățile legate de faptul că procedurile de debursare a fondurilor de stat, care nu au putut fi definite de stat, ci doar de Conferința Unificată, s-au schimbat continuu, deoarece diferitele acorduri semnate de-a lungul anilor au din timp și proceduri definite în timp pentru diferite livrări.
Aceasta a însemnat că, în ciuda cantității de resurse alocate și a îmbunătățirilor semnificative obținute în unele regiuni, diferențele teritoriale au rămas aproape neschimbate și au existat puține îmbunătățiri acolo unde a fost mai mare nevoie.
Este clar că sistemul constituțional actual a slăbit și în unele cazuri a blocat sau a întârziat multe inițiative naționale în domeniul politicilor sociale.
Odată cu noua Reformă Constituțională, nu numai că se va întări competența legislativă a Statului, care va putea defini planuri naționale cu mai multă detaliere și acuratețe (fără a afecta autonomia organizatorică a Regiunilor, care rămân responsabile de planificarea și organizarea servicii de sănătate și sociale), dar va putea interveni și mai energic împotriva Autorităților Locale aflate în neregulă.
Pentru a consulta documentul complet „Economia Da” editat de Irene Tinagli faceți clic aici.
