Prima dată la Leopolda de Marco Bentivogli, secretar general al metalurgiștilor din Cisl și sindicalist cu o rată ridicată de inovație, a fost una dintre principalele noutăți ale întâlnirii florentine. Bentivogli a rezumat într-un slogan, care rezumă o viziune asupra sindicatului modern, discursul său care a fost exprimat clar și la viitorul referendum: „Independent, dar nu indiferent”. Sindicatul despre care a vorbit Bentivogli este sindicatul care rupe de orice colateralism fără a renunța la vocația sa politică sindicală, la capacitatea sa de a deveni educator.
Se poate menține așadar independența - acesta este sensul raționamentului dezvoltat în timpul kermessei florentine - chiar dacă se ia de partea în favoarea reformei constituționale, pentru că nu este nevoie să ai în buzunar carnetul de partid, nici măcar cel al Partidul Democrat, să-și exercite judecata în mod liber și fără teamă de producătorul italian de etichete. Cu condiția ca se face, ca și în cazul Fim, intrând în meritele problemelor care au repercusiuni directe asupra muncii, nu din „conformism sau poftă modernistă”.
Este cazul titlului V și al modificărilor făcute în 2001, care „au blocat economia și inovația”. Dar și de bicameralism egal, care a făcut ca procesul legilor să fie „îngreuiat și puțin liniar”. Cuvinte care într-un crescendo de aplauze ajung în hohote cu Leopolda stând să aplaude. O poziție clară, dar departe de maniheism: „Da și Nu au demnitate egală, dar un sindicat inteligent nu poate pune diferitele consecințe la același nivel”.
„Nu ne alăturăm acolitului politicienilor și sindicaliștilor mereu în frunte cu vârful glicemic al ranchiunei, precum cei care ne spun că trebuie făcut mai mult cu fiecare înțelegere în și în afara adunării și, de obicei, ei sunt cei care fac. nimic". O poziție care derivă dintr-o idee la fel de clară a relației pe care trebuie să o cultive sindicatul cu politica: „Avem nevoie de un sindicat care să facă sindicatul numai și bine, gelos pe autonomia lui față de companii, partide și instituții. Curelele de transmisie, colateralismele politice aparțin unei uniuni vechi, acum sterile, care este opusul unirii generative”, a precizat Bentivogli, încălzind publicul, care l-a aplaudat de mai multe ori.
Sunt aceleași concepte care se repetă în cartea („Am distrus Italia? De ce nu ne putem lipsi de unire” publicată de Castelvecchi) pe care liderul Fim a dat-o recent presei, o reflecție deschisă asupra prezentului și viitorului. a uniunii. Despre viitor, mai presus de toate, Bentivogli are idei clare, iar în fața publicului Leopolda le-a prezentat într-un mod concis, dar detaliat: există o uniune care servește țara înaintea ei, și o uniune care nu servește, care acționează. ca balast pentru comunitate.
Primul din acești ani de criză a reușit să țină împreună „urgența și perspectiva, spunând mereu adevărul muncitorilor. Este un sindicat care nu se teme de viitor, care se află în provocarea schimbării, care știe că în ajunul celei de-a patra revoluții industriale este necesar să se gândească înainte pentru a construi un ecosistem 4.0”. Al doilea a preferat să se retragă în protest, a luat calea „antiismului abstract” și treptat, dar irezistibil s-a lăsat atras de magnetul populismului: „Este ceva care ne înfurie, de aceea am decis să ne opunem jefuiilor populiste. a ceea ce era conștiința clasei muncitoare”.
Un angajament atât politic, cât și moral. Pentru că, a insistat Bentivogli, „uniunea are o rădăcină etică ireductibilă, este una dintre cele mai frumoase forme de solidaritate colectivă” și, așa cum a spus Papa Francisc a doua zi după cea de-a treia întâlnire cu mișcările populare la care liderul Fim a participat și el cu un delegație a metalurgiștilor Cisl, „reprezintă un angajament zilnic împotriva fricii”.
Bentivogli nu a menționat-o, dar mulți au crezut că s-au dus cu siguranță la cazul Fiat, la lungul traseu al controverselor, ranchierii, violenței (Fim a plătit prețul mai mult decât celelalte sindicate cu birouri atacate, atacuri, manageri sub escortă), în urma acordului separat al lui Pomigliano din 2010. Contrastul care a apărut atunci între două concepții antitetice despre unire a marcat întreaga perioadă a crizei. Și încă nu am ieșit.
„Sunt cei care în acești ani de criză teribilă – a articulat Bentivogli – au încercat în toate modurile să țină muncitorii împreună; dar sunt și cei care au preferat să meargă în căutarea aplauzei, evitând cu pricepere crizele cele mai grele, dezlănțuindu-și toată parafernalia ideologică pentru a obține niște aplauze: în felul acesta, însă, i-au înșelat pe muncitori ascunzându-le sistematic adevărul”.
De asemenea, Guvernul ar face bine să ia în considerare această distincție - a spus Bentivogli fără a-și ascunde supărarea la anumite ieșiri din trecut ale prim-ministrului Renzi - având în vedere că „generalizarea ajută uniunea de care se poate și trebuie să se facă fără”, cea care se ascunde în spatele ideologiei. , desigur, dar și cea care „confundă legea cu abuzul de drept”, care folosește „certificate de boală în loc de grevă”. O practică intolerabilă mai ales în ochii celor care „reprezintă muncitorii Ilvei, care în noaptea de Revelion au fost la furnalul 5, cel mai mare din Europa, și au fost prezenți în proporție de 98%.
Bentivogli a criticat, de asemenea, Partidul Democrat, spunând: „Prea mulți dintre liderii tăi nu înțeleg importanța unui sindicat puternic și reînnoit și îi cunosc pe sindicaliști doar de la televizor, doar un sindicat nou și înrădăcinat poate da formă și conținut pozitiv furiei. și disperarea, element central pentru cei care trebuie să aibă o viziune profundă asupra țării și a viitorului ei”.
Mai este multă solidaritate în muncă și în lumile vitale ale țării care în această fază trebuie puse cap la cap și care autorizează speranța, să creadă într-o țară care pe acest drum trebuie să-și arate fața „mai frumoasă și mai frățească”. celor care au suferit pagubele cauzate de cutremur, celor care au pierdut sau nu-și găsesc de lucru și migranților, să fie primiți ca frați și surori pentru ca nimeni la noi să nu se simtă străin”.
