Priveste-ma.
Sunt aici, uită-te la mine.
Îți dai ochii peste cap, mă vezi. Prefă-te că îmi întâlnești privirea pentru prima dată. Uite, am fost cu tine pentru totdeauna. E inutil să spui nu.
Eu am fost cel care mergea spre tine chiar înainte să mă nasc.
Am fost idiotul care s-a îndrăgostit, care a stat nemișcat în glicina fiere a capcanei tale.
Ai fost prima pâine. Și bineînțeles că știi. Între sâni lași să curgă sucul de prune și vinul, blestemă mirosul cărnii tale, otrava otravii tale.
Da, bine, acum zâmbește, prefă-te că nu s-a întâmplat nimic. Te misti. Deal de umeri și mare de coapse.
Te schimbi, știi că nu mă vrăjești și te schimbi. Nu ești fericit, nu mă forțezi suficient, așa că răsfoiești repertoriul.
Degeaba încerc, nu cred în privirile tale de copil, în cârligele amintirilor tale, în figurinele de pătuț ale mâinilor tale lungi, în acea muzică a vocii tale care mă chinuie și care se întoarce noaptea pentru a termina. muncă. Nu cred pașii tăi, care poți fi doar tu. Nu-ți vreau șoldurile, nu-ți mai vreau șoldurile: mă jignesc cu promisiuni continue. La fel faci cu toată lumea, prea mulți. Aceleași pe care ți le face toată lumea, prea mulți.
Plec.
Ai înțeles bine, da, plec mâine.
Iubirea ta hulitoare, mortală și săracă a degradat căile tuturor posibilităților pentru mine. A ucis copii, a murdarit biserica de ceea ce am putea deveni.
Nu m-ai învățat nimic.
A rade.
Da, doamnă, sunteți capabilă doar să copiați din trecutul dvs., să decupați copii roșiate din ceea ce a fost deja. Mumie. Fetiş. Rană ofilit. Minciună. (Deci) vrajă. Portret.
Îți ridici părul apoi îl lași să cadă, ce frumos este. Cât de grea este noaptea ta. Ce suspine și lacrimi, ce bucurie aprigă. Ore și ore te așteaptă.
eu plec oricum.
Ridiți o mână, o lași să coboare în muzică de râu și apoi o faci să spună: „Du-te departe”!
Îmi pare rău, nu am vrut. Fără tine nu pot vorbi, mă încurcă, sentimentele se amestecă, binele și răul se despart într-o anumită plictiseală, viața se ghemuiește într-un horn cald al orelor.
Fara tine nu stiu sa mai iubesc.
Ai castigat. Te-ai întors puternic și începi să dansezi, trântești castagnete și mandoline împotriva lacrimilor de pe fața mea, mă jignești. Spune-mi că nu sunt nimic, un gândac timid care nici măcar nu poate fugi. Îmi spui că sunt o parte atât de mică din tine, o aluniță, o floare de puroi.
Nu pot face altceva decât să plec.
Împachetez.
Nu iau totul, o fac intenționat.
Știi că, mai devreme sau mai târziu, mă voi întoarce.
La tine acasa.
Bună, Napoli.
Patricia Rinaldi locuiește și lucrează în Napoli. Este licențiată în filozofie și este specializată în scriere de teatru. Din 2010 a participat la proiecte literare la Institutul Penal Juvenil din Nisida. În 2016 a câștigat premiul Andersen pentru cel mai bun scriitor. În 2006 a câștigat Premiul Pippi, secțiune inedită. Dintre publicaţiile sale amintim 2X1 = 2, ilustrat de Otto Gabos, (Istos 2018– Seria Revoluții); Compania Sorilor, ilustrat de Marco Paci, câștigător al Premiului Andersen pentru cele mai bune benzi desenate 2017 (Sinnos 2017); Grădina orașului îndepărtat, laureat al Premiului Laura Orvieto 2017 (Lapis 2015); Frederick cel nebun, finalist la Premiul Andersen 2015 (Sinnos 2014), Rock sentimental, tradus în Serbia (EL 2011); Pian, tradus în Ungaria și finalist al Premiului Elsa Morante (Sinnos 2009). Pentru Edițiile E/O a publicat Trei, număr imperfect (tradus în Statele Unite – Ed.Europa și în Germania – Ed.Ullstein), Alb, roșu fierbinte, Dar deja înainte de iunie (Premiul Alghero 2015), Fiica Masculă.
