La aproape douăzeci de ani de la intrarea în vigoare a primei legi italiene pe tema vieții private, a fost publicat în luna mai anul trecut regulamentul european care integrează substanțial legislația în materie. Scopul este de a recunoaște un nivel mai ridicat și mai uniform de protecție a datelor cu caracter personal și de a garanta cetățenilor un control mai mare asupra utilizării informațiilor care îi privesc.
Deși regulamentul nu trebuie transpus, statele membre au la dispoziție doi ani pentru a-și adapta legislația națională, iar companiile în cauză – în principal organisme ale administrației publice, mari companii private care prestează servicii, precum și bănci și intermediari financiari – au o disponibilitate egală de timp. să se adapteze la noul cadru de reglementare, care este însă destul de solicitant și nu lipsit de aspecte problematice.
Sfera largă de drepturi recunoscute cetățenilor prevede de fapt o responsabilitate puternică a companiilor și necesitatea de a continua cu intervenții organizaționale care implică o mare parte a structurii companiei. În termeni strict operaționali, cele spuse se traduce printr-o creștere substanțială a costurilor, făcută necesară prin restructurarea proceselor interne și implementarea unor proceduri informatice menite să răspundă noilor nevoi de manipulare a informațiilor clienților.
Un angajament împovărător în acest sens privește, de exemplu, introducerea obligației pentru fiecare companie interesată de a menține în timp o evidență la timp și exhaustivă a activităților desfășurate sub responsabilitatea sa privind prelucrarea datelor clienților. În ceea ce privește creditarea, această prevedere prezintă riscul introducerii unor metode de operare deosebit de complexe și nejustificate, într-un context de activitate care de-a lungul anilor nu a prezentat ocazii specifice de conflict în relația dintre persoane fizice și bănci.
Un alt angajament pentru companii se referă la nevoia de a dobândi competențe profesionale interne noi și specifice, precum cea referită la figura „Responsabilului cu protecția datelor” care trebuie să fie neapărat prezent în cadrul companiilor în care prelucrarea informațiilor implică riscuri specifice.
Regulamentul, de asemenea, le recunoaște cetățenilor dreptul de a fi reprezentați de un organism non-profit, a cărui activitate este recunoscută ca fiind de interes public, care va putea depune plângere și exercita despăgubiri pentru prejudicii în numele clienților în eventualitatea de încălcări ale prevederilor regulamentului propriu-zis. Această prevedere de reglementare prezintă riscul „încurajării” litigiilor introduse de persoane fizice împotriva companiilor, în speranța urmăririi unor despăgubiri „ușoare” posibile prin dispoziții concepute cu scopul specific de a proteja drepturile uneia dintre părțile în litigiu.
În sfârșit, trebuie subliniată o creștere considerabilă a sancțiunilor pecuniare și administrative prevăzute de noul sistem, care pot ajunge la maximum 20 de milioane de euro sau până la 4% din cifra de afaceri anuală totală a entității responsabile cu prelucrarea datelor; în plus, fiecare stat membru are libertatea de a adopta sancțiuni suplimentare și mai incisive.
Vom vedea așadar în viitorul apropiat cum va proceda concret legiuitorul național în transpunerea noului sistem de reglementare, având încredere că cerințele corecte legate de protecția vieții private a cetățenilor sunt reconciliate în mod adecvat de nevoile la fel de importante ale întreprinderilor și ale băncilor de a opera fără sarcini excesive, într-o perspectivă corectă a proporționalității și echilibrului, mai ales în contextul actual de criză marcat de proliferarea continuă a regulilor prudențiale, care devin treptat mai obligatorii și omniprezente.
