Cu siguranță o figură complexă și neînțeleasă imediat în cheie unitară, mai ales din cauza legăturii profunde dintre calea speculativă și povestea existențială, la treizeci de ani de la moartea lui Augusto Del Noce (1910-1989) reprezintă şi astăzi un interlocutor de un anumit interes pentru oricine doreşte să se ocupe de probleme cultura si politica actuala. Printre cei mai mari gânditori catolici din după cel de-al Doilea Război Mondial al secolului trecut, este dedicat operei filozofului din Torino eseul lui Luca Del Pozzo "Filosofie creștină și politică în Augusto Del Noce” publicat la editura Pagine.
Atât pentru adversarii săi, cât și pentru observatorii neutri ai politicii - sam citit in Introducere - eşecul socialismului real...suna ca demonstrația istorică a bunătății alegerii în favoarea democrației și a capitalismului. Dar pentru filozoful catolic – în aceasta ca și în multe alte întrebări în totală armonie cu pontiful de atunci Karol Wojtyla – jocul nu a fost în niciun caz închis. Un nou adversar și, în unele privințe, mai redutabil se contura - pe scurt societatea post-modernă complet secularizată, nihilistă și purtătoarea unui totalitarism cu chip bun pentru că era fals democratic - care punea nevoia regândiți prezența catolicilor în societate și în politică. Pe scurt, „problema politică a catolicilor” a rămas intactă, deși într-un context în schimbare rapidă.
De aici și necesitatea reluării și aprofundării unui gând care nu numai că își păstrează intactă valabilitatea, dar care astăzi poate mai mult decât ieri reprezintă, în sfera catolică dar nu numai, un răspuns la situația culturală, socială și politică contemporană care merge în direcția o gândire neo-modernă. Evenimentele care au etichetateDe la această primă privire asupra secolului XXI și de la dezbaterea culturală care a apărut din acesta, ei au pus din nou în centrul atenției, în Italia și în alte părți, întrebarea care constituie în cele din urmă pivotul în jurul căruia se învârte toată reflecția Nociei, că este a spune relația dintre politică și religione, și în special între politică și catolicism...Da aici interesul pentru propunere speculativă a filozofului catolic, de altfel teținând cont de faptul că problema relației dintre politică și catolicism implică și investește pe deplin problema sensului și semnificației catolicismului însuși, și odată cu acesta a modernității tout court”.
Eseul urmărește călătoria intelectuală lungă și zbuciumată a filozofului din Torino în căutarea ala filozofia creştină capabile să îmbine morala și istoria, gândirea și acțiunea, credința și traducerea ei în „polis”. Sinteza propusă este cea a „metafizicii civile”, o categorie care după autor este capabile să reprezinte specificul propunerii filozofia lui Del Noce. Într-adevăr, ne permite să înțelegem domeniul de aplicare politic, adică existențială și istorică del Suo gândire care luminează legătura dintre ontologism, liberalism și democrație. Un gând, cel al filosofului din Torino, astfel încât să rezulte în cele din urmă într-o liberalism care deși nu se opuned o viziune democratică, ci mai degrabă implicând-o, o cauțitincearca sa depaseasca posibilele involuții totalitare ale democrației pe badacă a unui fundament etico-religios al libertăţii politice. Că democrația este în serios pericol de a se transforma într-un nou totalitarism este o teză pe care Del Noce a împărtășit-o altor interpreți autorizați ai realității contemporane, inclusiv S. Ioan Paul al II-lea. Pentru Del Noce, defectul de bază al democrației constă în faptul că ați separat libertatea și adevărul.
În opinia sa, însă, există un adevăr, un set de valori transcendente și eterne care „vorbesc” conștiinței fiecărui om și care se manifestă lui ca fiind evidente. În această perspectivă, democrația se configurează ca locul politic în care trebuie garantate condițiile care permit acceptarea și recunoașterea valorilor menționate mai sus, iar în acest sens, adică ca condiții, urmează să fie cei trei piloni ai concepției democratice a lui Del Noce. luate în considerare: respectul față de persoană, metoda de persuasiune și respingerea violenței. Dacă practicarea acestor principii cu siguranță nu face o democrație creștină (cum, pe de altă parte, credea el însuși), nu oferă totuși toate garanțiile pentru ca individul să se poată deschide liber către adevăr și către valorile care derivă din acesta, astfel încât adevărul, unul și imuabil, să poată fi totuși „centrat” pe persoană.
Pentru Del Noce nevoia de re-creștină democraţie nu numai că nu implică nicio omologare de natură etică, ci mai degrabă favorizează dezvoltarea unui adevărat „pluralism” și a unui liberalism autentic. Pe scurt, este vorba de propunerea unei gândiri catolice nu impotriva ma Dentro modernitatea, și care este într-adevăr cu atât mai modernă cu cât știe să înțeleagă mai mult dinamica intrinsecă care o caracterizează: adică aceea de a fi în continuă reînnoire, rămânând în urma lui. Trădăcină, și din acest motiv capabilă să răspundă mai bine decât alții la nevoile reale ale omului contemporan și să accepte provocarea nihilismului, adeptul suprem și necesar al raţionalism.
„Filozoful din Torino – scrie Del Pozzo – a fost întotdeauna clar, ca fapt cert și incontestabil, istoricitatea esenţială a Revelaţiei creştine: Creștinismul este un eveniment istoric, nu o ideologie sau un sistem de gândireero. Dar nici măcar o chestiune de conștiință și tocmai în reducerea faptului religios la un for intern. ea văzut în ele semnul cedarii unei mari părți a culturii catolice la acea idee de modernitate care a predominat istoric. Cu dubla consecinţă a unui fel de protestantizare a fata catolicismului, pe de o parte, și a căutării continue a cheilor interpretative ale istoriei contemporane „altrei” față de cel catolic, pentru a fi admis în adunarea modernilor plecând de la un complex de inferioritate nejustificat, pe de altă parte. Dacă, dimpotrivă, se ține cont de istoricitatea creștinismului, rezultă că acesta nu poate să nu aibă o traducere politică, adică în sensul de a deveni „p.olis”, lume, istorie".
„Metafizica civilă” a lui Augusto Del Noce este așadar configurată ca un firoSofia creștină care presupune și cere o legătură indisolubilă între gândire și experiență, interioritate și exterioritate, pentru a avea o reafirmare „proprie și personală” a gândirii tradiționale capabile de tranșare.aprin însăşi natura sa, într-o „polis” cu adevărat demnă de om. Dincolo și înaintea oricărui program politic și ce organizație să adopte, aceasta a fost și este provocarea pentru catolici să o asumeMatei 22:21.
