Este realist să urmărim obiectivul de 35% surse regenerabile în Europa pentru următorii câțiva ani? Ce poate face Italia? A doua zi după ședința Consiliului European pentru Energie se pune întrebarea dacă creșterea țintei anterioare de la 27 la 35% poate fi realizată în condiții de concurență mediată cu celelalte surse și fără prea multe răsturnări. Miniștrii țărilor membre au stabilit că ținta trebuie să fie obligatorie. Dar bunele intenții trebuie să se ocupe – din nou – de nealinierea politicilor energetice naționale. Nu întâmplător, propunerea Parlamentului European de directivă privind eficiența energetică și promovarea utilizării surselor regenerabile a fost cu 8% mai mică. Armonizarea politicilor de aprovizionare și a investițiilor direcționate rămâne centrală.
Ministrul italian al dezvoltării economice, Luigi Di Maio, a declarat că guvernul se va pune pe treabă pentru a-și face vocea auzită de alți parteneri europeni. Spania este deja de acord. Dar pentru ca poziția ministrului nostru să nu rămână doar o declarație bună, este oportun să nu punem sub semnul întrebării cadrul recentei Strategii Energetice Naționale, munca guvernelor anterioare și apreciată de toată Europa. În acest sens, cuvintele recente ale președintelui Confindustria Vincenzo Boccia răsună pentru a nu demonta lucrurile bune care s-au făcut până pe 4 martie. Trebuie să așteptăm inițiative concrete. Știind mai presus de toate că Italia nu este Cenușăreasa Europei și că în ultimii ani s-au făcut progrese în conversii, monitorizare și investiții publice.
Companiile italiene, care și-au adus și contribuția la SEN, au pus noi locuri de muncă și cheltuieli pe masa la știrile de ieri. Primele estimări acceptabile, elaborate de Anev, vorbesc despre 132.000 de locuri de muncă și 92 de miliarde de euro de fluxuri financiare în UE doar cu energia eoliană. Există totuși un gol legislativ de umplut. Decretele de implementare pentru obiectivele de mediu 2020, pe care guvernul Gentiloni nu le-a aprobat, deși necesare pentru reglementarea perioadei 2017/2020. Un an de întârziere care cântărește strategiile și certitudinea banilor de investit în ciclurile de procesare. Miercurea viitoare în Parlamentul European, obiectivele de mediu post-2020 vor fi din nou în centrul discuțiilor dintre țări. Vom vedea dacă Italia și Spania vor fi adevărații protagoniști ai unui nou sezon european eco-compatibil, într-un fel de „ciudă” față de politicile SUA de abandonare totală a energiilor regenerabile.
Vinerea viitoare la Roma, cu ocazia Ziua mondială a vântului, Anev – Asociația companiilor eoliene – în colaborare cu GSE și Terna, reunește experți de top pentru a discuta despre rolul energiei eoliene către 2030. Va fi interesant de înțeles cum intenționează noul guvern să gestioneze reînnoirea parcului eolian național, simplificarea procedurilor de impact asupra mediului, sprijinul pentru sector reclamat de președintele Simone Togni. Doar în trecere amintim aici contestațiile împotriva unei dispoziții din Regiunea Siciliană care suspendă autorizațiile pentru noi infrastructuri pe insulă pentru 120 de zile. Dacă nu sunt doar bune intenții la Roma, se pot pleca de la astfel de cazuri pentru a trece teste mai ambițioase.
