„Sunt printre cei care nu vor vota duminică la referendumul consultativ pe tema autonomiei regionale pentru că îl consider inutil, inactiv, risipitor și chiar dăunător pentru că privește spre trecut și se sustrage de la adevăratele probleme ale descentralizării”. Întotdeauna un reformist, Piero Borghini, fost președinte al Consiliului Regional Lombardia și fost primar al Milanului și înainte de acel director adjunct al Unității și acum animator al aripii bestiste a Partidului Democrat Renzian, nu își ascunde disidența față de referendum promovat de Liga, chiar cu prețul de a se distinge de primarii din zona Pd din Milano și Bergamo. El explică de ce în acest interviu acordat FIRSTonline.
Borghini, duminică va avea loc un vot în Lombardia și Veneto în cadrul referendumului consultativ pe tema autonomiei regionale promovat de Liga: impresia generală, dincolo de promotori, este că consultarea populară este de puțin sau deloc folos pentru că va fi greu de obținut acordul majorității cetățenilor și pentru că, chiar dacă ar fi realizat, ar fi necesară deschiderea negocierilor cu Guvernul în limitele competențelor regionale stabilite de articolul 116 din Constituție. Care este judecata asupra referendumului regional și care este miza reală?
„Acest referendum, având în vedere felul în care a fost conceput și întrebările pe care le ridică, este inutil, inactiv și costisitor. Adică, în politică, cel mai rău îți poți imagina. Chiar și în cazul succesului său răsunător, de fapt, tot ceea ce s-ar realiza este să spargem o ușă deschisă. De altfel, regionalismul diferențiat pe care se dorește să se obțină în acest fel este deja prevăzut de Constituție, care indică însă o altă modalitate, mult mai simplă, de a-l realiza, care este cea luată de regiunea Emilia-Romagna. Mai mult, dacă am vrea să privim puțin mai profund, ar trebui să spunem că și acest referendum este dăunător pentru că privește spre trecut și nu spre viitor și ocolește adevărata problemă politică cu care se confruntă țara în materie de descentralizare, care nu este. cea a autonomiei mai mari sau mai mici a Regiunilor așa cum sunt ele astăzi, ci aceea a definirii noilor funcții care, în diferitele teritorii, pot și trebuie exercitate la nivel municipal, intermunicipal, metropolitan și chiar regional în plan european. contextul și globalizarea economiei”.
Guvernatorul Lombardiei, Roberto Maroni, spune că linia Piave este votul a 34% dintre cei îndreptățiți, dincolo de care referendumul ar fi un succes de participare: dar ce greutate poate avea un referendum care, chiar și în cele mai optimiste previziuni, ar fi susținut – poate chiar mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în Catalonia – de mai puțin de jumătate dintre alegători?
„Fără greutate, pe lângă ceea ce i s-a conferit deja prin rezoluția majoritară a consiliului regional. Calea de urmat va fi însă dificilă pentru că rezultatul negocierilor cu guvernul nu va fi suficient în sine, va fi necesară și obținerea votului majorității absolute a Parlamentului. Un vot care poate avea loc numai dacă acordul respectiv este considerat a fi de interes național. Cu alte cuvinte, dacă nu numai că va deservi Lombardia, ci va fi perceput ca util întregii Italiei”.
Printre responsabilitățile regionale majore revendicate de Lombardia și Veneto, adevărata cheie rămâne cea fiscală și aceasta este cererea ca o parte din veniturile fiscale să rămână în regiunile în care se produc veniturile, mai degrabă decât să ajungă în cassatele statului: este o cerere fezabilă sau, așa cum susțin ei unii sudici precum Gianfranco Viești și unii constituționaliști precum Valerio Onida, este aceasta o cerere care riscă să creeze noi nedreptăți?
„Conceptul de reziduu fiscal, adică diferența dintre ceea ce trimit cetățenii unui teritoriu la Roma și ceea ce cheltuiește statul acolo, nu este ușor de definit și nici măcar de cuantificat. Cifra de 57 de miliarde de euro realizată de Maroni este clar exagerată. Experții în materie vorbesc de o cifră între 20 și 30 de miliarde, ținând cont de toate corecțiile necesare. Mai mult, trebuie să fie clar că, în cazul în care statul transferă funcții, acesta transferă și sarcina finanțării acestora astfel încât, fără a aduce atingere câștigurilor obținute dintr-o eficiență mai mare, care este și ea foarte importantă, să existe riscul unui cerc vicios. Drumul principal ar trebui să fie în schimb cel al unei evaluări concrete, de la caz la caz, cu criterii tehnice obiective și cu spirit experimental. O evaluare care personal cred că ar da roade mai mari dacă ar pleca de la orașele metropolitane și de la funcția pe care acestea sunt chemate să o îndeplinească în interes național. Un bun exemplu ne-ar putea veni în acest sens din Marea Britanie, poate cea mai centralizată țară din Europa, care însă a lansat un mare experiment în crearea voluntară, adică de jos, a unor mari zone metropolitane (regiuni funcționale urbane) cu anexă fiscală. federalism pentru implementarea programelor convenite”.
În afară de punctele individuale în discuție, nu crede că referendumul regional este rezultatul victoriei NU la referendumul constituțional din 4 decembrie care a dorit să readucă în centru competențe de interes național precum cele privind energie, formare. , transport și care se bazează pe o presupunere care nu găsește confirmare empirică și anume că în anumite domenii managementul Regiunilor este mai bun decât cel al Statului?
„Zona de pregătire este poate cea mai potrivită pentru experimente în puternică descentralizare întrucât densitatea tehnologică, cercetarea și formarea sunt factori decisivi în dezvoltarea teritoriului. Economia cunoașterii, așa cum știm, își găsește habitatul natural tocmai în dimensiunea metropolitană. De aici și marea importanță politică a problemei guvernării (nu administrației) orașelor metropolitane, problemă asupra căreia nu doar guvernul național, ci mai ales Regiunea Lombardia a eșuat, până acum, spectaculos. În afară de un referendum!”.
Plecând de la obiective mult mai mici decât cele ale secesioniştilor din Catalonia, nu credeţi că calea referendumurilor regionale poate alimenta din nou tentaţiile de independenţă decât să favorizeze un nou echilibru între stat şi periferie?
„Riscul real al referendumului este acela al unei fundături, care nu ne duce nicăieri. Marele Milano și Lombardia nu sunt un grup etnic de frontieră, o minoritate lingvistică în pericol de dispariție, ele sunt motorul economic și social al țării. Italia cu siguranță are nevoie de ei, dar și ei au nevoie de Italia”.
În comparație cu eșecul aclamat al federalismului în stil italian al Ligii Nordului, există și alte regiuni conduse de Partidul Democrat, precum Emilia-Romagna, care conturează un federalism blând strict în cadrul Constituției și care, tocmai pe baza articolului 116 din Charter, își propune să deschidă o masă de negocieri cu guvernul central oferind gestionarea directă a unor servicii - începând cu munca și formare - în schimbul unei părți din veniturile fiscale produse de Regiune: ce părere aveți?
„Din punct de vedere constituțional, este cea mai sensibilă și corectă cale. Totuși, insist că drumul principal este redefinirea rolurilor, sarcinilor, responsabilităților și funcțiilor fiecărui nivel de guvernare într-un context care rupe cu logica de sus în jos și închisă a sistemului nostru administrativ în care mai multe organe, toate dotate cu generale, se suprapun ca într-o matrioșcă, pentru a afirma în schimb o logică diferită, în care deciziile sunt luate din ce în ce mai mult într-un context multisectorial, de negociere și colaborare între diferiți subiecți, atât publici cât și privat”.
Făcând cu ochiul Ligii în vederea viitoarelor alianțe electorale, Silvio Berlusconi a propus extinderea referendumurilor regionale în toată Italia: ce părere aveți și ce efecte politice vor avea referendumurile în următoarea campanie electorală?
„Din moment ce aceste referendumuri nu vor duce la nimic concret, mă tem că nu vor face decât să creeze și mai mult discredit pentru politică, mai ales dacă vor fi reduse la propagandă, ca în acest caz. Tema centrală, tot în funcție de o mai mare autonomie a Regiunilor, rămâne aceea a reformei statului. Chiar și cei care au votat Nu pe 4 decembrie trecut nu pot scăpa de acest discurs”.
