vanatoare de vulpi
Vânătoarea de vulpi a revenit în Europa. Zilnic se fac glume și se anunță altele și mai eficiente. Vulpea este tânără, vicleană și aleargă repede, numele lui este Google. Marii mari europeni sunt hotărâți să o scoată din teritoriile lor. Germania se află în fruntea acestui pluton de vânători care nu poate fi editat. Există un motiv care nu este atât de banal pe cât pare: nu este vorba doar de protecționismul economic, în spatele lui se află motive legate de istoria germanilor și a popoarelor europene pe care le tocilază pe Google, copii ai baby boomersului și care au crescut într-un democrație deplină, nu reușesc nu numai să înțeleagă, dar nici măcar să înțeleagă în esențialitatea lor.
Google pare să fi devenit pericolul public numărul unu pentru germani, mult mai de temut decât Putin și gazul său. Afacerea Snowden/Prism a exacerbat foarte mult sentimentul negativ al europenilor și în special al germanilor, tot din cauza interceptărilor smartphone-ului lui Merkel, față de grupurile tehnologice din Silicon Valley și cultura lor à la John Wayne, printre altele, un foarte iubit. actor în Europa.
Dacă Google ar ști povestea...
Un episod din istoria europeană ar fi suficient pentru ca toată lumea să demonstreze cât de multe informații colectate în scopuri pur statistice sau de date cu caracter personal pot dăuna în mod indirect oamenilor în anumite circumstanțe istorice care nu puteau fi prevăzute la momentul colectării datelor.
Registrul exact ținut de guvernul olandez a fost sursa naziștilor pentru organizarea deportării și exterminării evreilor olandezi și astfel Olanda a plătit un tribut foarte mare Shoahului: din cei 140 de evrei înregistrați în țară în 1941, 105 au fost deportați și doar 5 mii au supraviețuit lagărelor naziste.
Din întreaga populație evreiască olandeză, doar 27% au supraviețuit Holocaustului. În Belgia vecină, 60% din populația evreiască a fost salvată, iar în Franța, 75%. Organizarea excelentă și eficientă a informației și deferența populației față de autoritatea constituită par a fi cauzele majore ale sacrificiului enorm de vieți omenești suferit de Olanda. Deci, în spatele acestei sensibilități europene față de date se află ceva mult mai profund decât simplul concept de confidențialitate; există o poveste tragică.
Frica de date
Mediologul de masă german Alexander Pschera într-un eseu recent, Dataism, tradus și în italiană, scrie: „Relația noastră cu datele, care a absorbit lumea politicii, a medicinei și a culturii, este profund guvernată de frică”. Într-adevăr frică, Angst. Potrivit savantului german, din cauza fricii, europenii nu pot vedea „câștigul productiv pe care îl poate obține societatea noastră din raportarea și analiza datelor”. Numai alegerile etice ale deținătorilor lor privind datele pot risipi acest sentiment negativ. Dar o atitudine etică încă nu se vede, în ciuda faptului că motto-ul Google este „Nu fi rău” și printre tinerii antreprenori din Silicon Valley există o abundență de declarații că mai mult decât afaceri le pasă de „facerea lumii un loc mai bun”. .
Apoi, există și mai gravă problemă a urmăririi și clasificării de către Google a comportamentelor de navigare și de cumpărare ale utilizatorilor, parțial fără știrea acestora. Colectarea datelor și utilizarea lor în scopuri publicitare este chiar și cel mai important model de afaceri al Google. Este un dosar, în principiu, nu chiar atât de diferit de cel efectuat de STASI, cu metode mai primitive, dar la fel de eficiente, împotriva unor cetăţeni din fosta RDG. Acest tip de spionaj, practicat și în țările de dincolo de Cortina de Fier în timpul Războiului Rece, a dus la discriminarea, marginalizarea și abuzul a milioane de cetățeni europeni. Un fenomen pe care, în afară de macartism, Statele Unite l-au cunoscut într-o formă atenuată.
Problema urmăririi
Toată disputa de urmărire este în jurul unei casete de selectare care este acum, în mod implicit, setată la „Urmăriți-mă”, când ar trebui să fie „Nu mă urmăriți”. Dacă Google a debifat această ultimă opțiune pentru a o face implicită, toată această tam-tam s-ar termina fără prea mult prejudiciu afacerii Google. Dacă sunt comunicați corect și promovați eficient, mulți utilizatori ar alege în mod spontan opțiunea de urmărire din două motive foarte simple.
a) Ei consideră urmărirea un fel de compensație necesară pentru a garanta un serviciu gratuit la un nivel bun de calitate. Practic, ei au încredere în Google și cred că informațiile pe care le poate colecta prin urmărirea lor sunt, în cele din urmă, de natură comercială și nu sunt susceptibile să provoace un prejudiciu semnificativ oamenilor lor. Ecuația este: gratuit > urmărire.
b) Urmărirea stă la baza unui serviciu important pentru găsirea de informații mai exacte, efectuarea de alegeri mai avantajoase și economisirea de timp și energie. Și, de fapt, așa este și în timp aceste servicii se vor îmbunătăți din ce în ce mai mult până devin indispensabile pentru client. În acest caz, ecuația este serviciu > disconfort.Cei care prețuiesc mai mult confidențialitatea sau sunt deosebit de sensibili la problema controlului social, păstrând opțiunea implicită, setată la „Nu mă urmăriți” vor putea reveni la utilizarea Google, care cele mai bune de pe web, fără teama de a fi spionați sau de a vă vinde datele personale celui mai mare ofertant.
Dacă nemții nu ar fi atât de necăjiți
La Berlin, Sigmar Gabriel, vicecancelar și ministru social-democrat al economiei – venind și el ca și Merkel din fosta RDG – a declarat că guvernul federal ia în considerare propunerea de a declara Google un serviciu de utilitate publică, cum ar fi distribuția de „apă și deci să o supună unei reglementări stricte care să protejeze interesul public.
Utilitatea publică este expresia folosită de Obama pentru a susține conceptul de neutralitate a rețelei, cu diferența însă că Google nu este infrastructura rețelei. Există un exces în poziţia germană. De asemenea, se știe că există un raport al Comisiei Europene pentru a separa motorul de căutare de celelalte activități comerciale ale Google asupra cărora Parlamentul European s-ar putea exprima cu un vot care promite a fi în favoarea propunerii.
În fruntea mișcării anti-Google se află șeful unuia dintre cele mai puternice grupuri de presiune europene cu o influență enormă asupra opiniei publice germane: Mathias Döpfner, CEO și președinte al grupului de edituri Axel Springer. Recent, grupul de la Berlin a reușit să influențeze guvernul german în alegerea președintelui Comisiei Europene, îndreptându-l către Jean-Claude Juncker, care este notoriu solicitor față de Silicon Valley. Nemții au preluat și comisarul european pentru economia digitală pentru a putea cântări decisiv asupra deciziilor Uniunii Europene în aceste chestiuni.
Intențiile lui Döpfner sunt, de asemenea, lăudabile: el vrea să apere spațiul pieței europene de aservirea totală a grupurilor din Silicon Valley, care au un avantaj aproape de neîntrerupt față de concurenții lor europeni. Ne întrebăm, totuși, dacă această intenție este implementată în mod corect sau dacă, în schimb, strategia de izolare brutală condusă cu legi și reglementări protecționiste va dăuna în cele din urmă industriei mass-media și tehnologiei europene. Rocket Internet, un fel de agregator care reproduce serviciile clonate din cele inventate în Silicon Valley în țările cu o decalaj digitală puternică. Destul de deprimant!
Dar chiar și dorind să fim înțelepți cu strategiile marilor grupuri media germane și europene, ne întrebăm dacă există într-adevăr conștientizarea a ceea ce se întâmplă în tranziția de la mass-media la mass-media personală? Nu este că se apără un venit de poziție? Parlamentul European poate sparge Google pentru că dăunează ziarelor și informațiilor organizate, așa cum Döpfner nu se satură să repete; Bundestag-ul poate decreta prin lege dreptul de autor auxiliar, definit imediat ca Google Tax, în vigoare în Germania din august 2013; dar ce se poate face împotriva unui fenomen și mai profund și mai spontan, cum ar fi rețelele sociale, în care oamenii înșiși creează și recomandă conținut, filme, cântece, cărți și articole? În afară de Google News!
După Google, există Facebook, după Facebook, există...
Odată ce presupusa amenințare a Google a fost anulată, apare imediat o altă și mai insidioasă. În Statele Unite, 30% dintre cititorii de știri și articole ajung pe site-uri de informare datorită rapoartelor pe care Facebook le procesează direct prin News Feed al Facebook sau prin mecanisme sociale. Ce se întâmplă în acest caz? Degrupați serviciul de feed? Pur și simplu nu se întâmplă ca Facebook, ca Twitter și Google, să-și facă treaba bine și ca serviciul să beneficieze și ziarele până la urmă. Marile ziare americane vorbesc cu Facebook pentru a îmbunătăți serviciul de feed, nu cu guvernul SUA pentru a-l reglementa sau a-i limita funcționalitatea.
Este clar că strategia Europei față de grupurile din Silicon Valley trebuie să fie diferită: în primul rând este întârziată și amânată în raport cu evoluțiile reale și, mai presus de toate, tinde să considere aceste realități nu ca o resursă, ci ca o amenințare.
Printre marile națiuni ale Europei continentale pare să existe un singur guvern care înțelege mecanica inovației operată pe web de marile companii de tehnologie din Silicon Valley. Acest guvern este guvernul italian. Tânărul său prim-ministru este un utilizator zilnic și în serie al rețelelor sociale pe care le cunoaște bine, are cuvinte de laudă pentru servicii precum Uber, este abonat la Amazon Prime și nu reușește să facă un turneu, ultimul său ca prim-ministru, în Silicon. Vale. El știe că abordarea germană este dăunătoare Europei însăși. Să sperăm că liniștea italiană va prevala asupra angustiei germane ca starea de spirit a europenilor față de Silicon Valley, motorul schimbării non-violente și globale. Cu condiția, însă, ca tocilarii Google & Co. să asimileze istoria europeană și să implementeze comportamente consecvente.
Pentru o altă părere, această apologie a punctului de vedere german este interesantă. Vă propunem mai jos traducerea în italiană a articolului lui Anna Sauerbrey, editorialist la „Tagenspiegel”, intitulat „De ce germanii se tem de Google” publicat pe pagina de opinie a „New York Times”.
Atașamente: Continuați să citiți pe ebookextra
