Viitorul nu mai este ceea ce a fost, cel puțin pentru 42% dintre tinerii angajați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani. La pensie, pe la 2050, vor retrage un cec lunar de mai puțin de o mie de euro. Cu toate acestea, unii dintre ei se vor fi obișnuit deja: 31,9% din acest grup de muncitori au un salariu care nu ajunge la patru cifre. Pentru alții, însă, va fi altfel: vor trebui să se adapteze la o pensie mai mică decât salariul lor la începutul carierei.
Aceasta este imaginea care reiese din proiectul „Welfare, Italy. Laborator de noi politici sociale” creat de Censis și Unipol.
Un alt fapt alarmant care reiese din studiu se referă la longevitatea italienilor. În 2030, persoanele în vârstă de peste 64 de ani vor reprezenta mai mult de 26% din populație: vor fi cu 4 milioane de persoane inactive și cu două milioane de persoane active mai puține. Față de o rată de înlocuire de 72,7% calculată pentru 2010, în 2040 angajații vor beneficia de o pensie egală cu puțin peste 60% din salariul final (pensionare la 67 de ani, cu 37 de ani de cotizare); în timp ce lucrătorii independenți vor vedea indemnizația redusă până la 40% din ultimul salariu (pentru ei, pensia va ajunge la 68 de ani, după 38 de ani de cotizare).
Toți exponenții, care au venit să prezinte datele, sunt de acord asupra unui singur fapt: statul singur nu va putea face acest lucru. Este necesar să se încurajeze și să se promoveze sisteme private suplimentare capabile să răspundă acestor nevoi. „Trebuie să punem la modă acordarea de pensii suplimentare copiilor care absolvă”, sugerează Giuseppe Roma, directorul general al Censis. Datele sunt alarmante: doar 27,5% dintre familii includ forme de integrare în strategia lor de pensii, în timp ce în ceea ce privește sănătatea, procentul chiar scade la 7,7%.
Presiunea asupra asistenței medicale este cealaltă problemă structurală asupra căreia va trebui depusă multă muncă în viitor. Italienii încearcă să-și rezolve afecțiunile în momentul în care li se prezintă și sunt, de asemenea, dispuși să plătească. Studiul a arătat că peste 70% dintre italieni au cumpărat medicamente la preț complet din farmacii și că 35% au recurs la vizite de specialitate. În medie, fiecare familie a cheltuit 958 de euro în privat, iar cifra se ridică în medie la 1.482 de euro dacă se recurge la vizite la stomatologie.
Aceste cheltuieli din buzunar sunt folosite și pentru a rezolva problema creșterii neautosuficienței. Astăzi, familiile care trebuie să asiste copiii sau bătrânii sunt de 30,8%. Și știm cu toții, din păcate, că aceste sarcini sunt îndeplinite în principal de femei, care de multe ori sunt nevoite să-și abandoneze locurile de muncă. Cu toate acestea, sunt multe mame, sau fiice în funcție de punct de vedere, care au mizat pe ajutorul extern. Anul acesta s-au cheltuit în jur de 700 de milioane de euro pentru a oferi asistență la domiciliu persoanelor vârstnice: o sumă care demonstrează inadecvarea sistemului public în a oferi astfel de servicii.
Dar nu trebuie să lăsăm spontaneitatea, tipică naturii italiene, să preia controlul. „Toate aceste cheltuieli din buzunar trebuie organizate cu fonduri, inclusiv credite ipotecare și asigurări”, a declarat Giampaolo Galli, directorul general al Confindsutria. Trebuie să raționalizăm toate aceste cheltuieli private. Pentru a crește încrederea italienilor în instrumentele integrative și pentru a lupta cu prejudecățile potrivit cărora „Mamma Stato” ne va ajuta până la urmă.
Un alt subiect fierbinte este dezvoltarea. În această dimineață, a reieșit că regândirea bunăstării poate fi de fapt văzută ca un stimul pentru creștere sau chiar ca baza de pe care să o facă să decoleze. Acest lucru este sugerat de profesorul de la Cattolica din Milano, Mauro Magatti: „Așa cum Germania folosește elementul verde pentru a genera inovație, am putea folosi baza noastră socială și culturală, care este ceea ce ne-a caracterizat de secole”. Bunăstarea poate fi o sursă de dezvoltare: atunci când cererea crește, există potențial de creștere a ofertei, în acest caz publică.
Reorganizați bunăstarea după criterii de sustenabilitate, raționalitate și eficiență, păstrând întotdeauna garanțiile la baza fiecărei stări de aprobare. „Trebuie să dezvoltăm o rețea națională de bază, garant al drepturilor fundamentale și să o integrăm cu un sistem teritorial local pe care să construim stimulente”, spune Susanna Camusso, secretar general al CGIL.
Cu o deschidere către dialog și confruntare, revenind la o logică pe termen lung și mediu, este posibilă o regândire a managementului cheltuielilor publice.
