Coordonarea pentru Statistică Actuarială INPS a întocmit, la atribuirea (informală) de către Președinția Comisiei de Muncă a Camerei, câteva rapoarte tehnice privind costurile așa-zisei flexibilități de ieșire în materie de pensii: o măsură foarte solicitată asupra unui nivel politic, în raport cu care Guvernul stagnează însă tocmai pentru că este conștient de consecințele pe care o astfel de operațiune le-ar avea asupra finanțelor publice.
Ipoteza de reglementare luată ca referință este cea cuprinsă în proiectul de lege cu prima semnătură a lui Cesare Damiano (AC 857) care prevede posibilitatea de a accesa pensionarea la împlinirea vârstei de 62 de ani și 7 luni (care poate fi majorată pe data baza anticipată a vieții) cu o vechime contributivă de cel puțin 35 de ani cu condiția ca cuantumul pensiei să fie de cel puțin 1,5 ori cuantumul alocației sociale. În acest caz, s-ar aplica o reducere sau o majorare (în măsură foarte limitată) la partea de pensie calculată cu sistemul de salarizare în funcție de vârsta și vechimea realizate la momentul pensionării, conform următorului tabel:
Împreună cu propunerea de ieșire flexibilă, articolul 3 din proiectul de lege include și posibilitatea de a accesa pensionarea - indiferent de cerința de vârstă - mizând pe cel puțin 41 de ani de vechime în contribuție care rămân stabile în timp și nu sunt potrivite pentru creșterea speranței de viață. În acest caz, nu s-ar aplica penalități economice, indiferent de vârstă. Raportul din 9 februarie prezintă două scenarii presupunând o înclinație pentru persoanele care intră la pensie cu cel puțin 62 de ani și 35 de ani de vechime alternativ egală cu 100% și 80% la momentul îndeplinirii primei cerințe utile. În ambele scenarii, în schimb, la împlinirea vechimii de 41 de ani sau la vârsta înaintată (66 ani și 6 luni în 2017), s-a presupus o înclinație de 100%.
Estimările coordonării actuariale iau în considerare doar angajații privați și pe cont propriu și pe cei înscriși în conducerea separată. Prin urmare, sectorul public este exclus – ar trebui de asemenea subliniat atunci când îl rezumăm. Conform primului scenariu (propensitate 100%), raportul calculează, separat, efectele flexibilității de ieșire (62 de ani + 7 luni și 35 de ani de contribuții plătite) și cele cumulate în ansamblu de legislația avută în vedere (incluzând, prin urmare, doar contribuția). canal de 41 de ani). În primul caz, deja în 2017 ar mai fi cu 209 de pensii pentru un cost de 3,6 miliarde (brut din efectele fiscale). În 10 ani, cel mai mare număr de pensii s-ar ridica la 410 pentru un cost de 7,5 miliarde.
Având în vedere efectul de ansamblu al legislației, deja în 2017 ar mai exista 366 de tratamente cu un cost total de 7,5 miliarde. În 10 ani, ar fi cu 750 de pensii în plus și taxe mai mari de 14 miliarde. După cum se poate observa (așa va fi cazul în toate ipotezele) este mai presus de toate canalul doar contributiv care cântărește cel mai mult atât asupra numărului de tratamente, cât și asupra amplorii taxelor necesare. Este de la sine înțeles că, în al doilea scenariu (80% înclinație pentru ieșire flexibilă și 100% pentru ieșire numai contributivă, indiferent de vârstă), numărul de pensii și taxe ar fi mai mic, dar la fel de important. Avand in vedere, pe scurt, doar efectele determinate de cele doua masuri, deja in 2017 ar fi un numar mai mare de pensii in vigoare la finele anului egal cu 341 mii pentru un cost de 7 miliarde (13,3 miliarde in 2026 fata de 705). încă 22 mii de cecuri). Într-un raport tehnic mai recent (din 3 februarie) se încearcă un fel de operațiune de „reducere maximă”, presupunând o reducere de XNUMX% pentru fiecare an înaintea vârstei de pensionare la care se face referire în reforma Fornero.
Rămâne inclusă posibilitatea de a accesa pensia cu 41 de ani vechime contributivă neadaptată la creșterea speranței de viață și indiferent de vârstă. Chiar și în acest scenariu, sunt luate în considerare diferite înclinații. Același care se bazează pe parametri mai puțin generoși ajunge să determine, însă, costuri, chiar înainte de a fi nesustenabil pe plan economic, nejustificat pe plan social, ținând cont de numărul de subiecți care ar putea folosi aceste opțiuni și de comoditatea modestă pe care o are. ar avea . De fapt, presupunând o înclinație de 70% față de cerința de cel puțin 63 de ani și 7 luni și 35 de ani de vechime și de 100% în cazul specific de 41 de ani de vechime și luând în considerare efectul de ansamblu al legislației. (adică cumulând costurile a două „ieșiri de urgență”) deja în 2017 cel mai mare număr de pensii în vigoare la sfârșitul anului ar fi egal cu 286 mii (2026 mii în 627) pentru un cost de 6 miliarde (11,8 mii). miliarde în 2026). Actuarii INPS neagă apoi teoriile conform cărora economiile viitoare ar compensa costurile mai mari prezente. Ar fi nevoie de cel puțin 50 de ani pentru a amortiza o operațiune inutilă și dăunătoare, precum cea prefigurată cu așa-zisa flexibilitate a pensionării, cel mai recent baraj de „corect politic”.
