Banca Italiei deschisă speculațiilor patrimonial. Tot datorită acestui instrument, de fapt, se putea compensa „incidența excesivă a sarcinii fiscale asupra capitalului și mai ales asupra muncii” care caracterizează Italia în comparaţie cu alte ţări europene. Acest lucru a fost declarat de șeful serviciului de asistență și consultanță fiscală din via Nazionale, Giacomo Ricotti, în cursul o audiere parlamentară privind reforma Irpef pe care guvernul ar dori să înceapă să le abordeze anul acesta.
În special, Ricotti subliniază că, având în vedere constrângerile bugetare, „mai departe reduceri ale taxei pe muncă ar putea fi finanțat printr-o sarcina fiscală mai mare asupra consumului și a bogăției, considerată mai puțin dăunătoare creșterii”. Traducere: pentru a scădea impozitul pe venitul persoanelor fizice fără a deteriora conturile statului, ar fi necesară creșterea TVA-ului și introducerea unui nou impozit pe proprietate în plus față de IMU pe casele secundare.
Ricotti explică că o taxă de capital are efecte redistributive pozitive, vizualizare "concentrarea mare a averii, care este cu mult peste cel al veniturilor”. Acest subiect este "și mai puternic în țările în care evaziunea fiscală este larg răspândită”, deoarece în aceste cazuri proprietatea „poate face posibilă atenuarea efectelor negative care decurg din neimpozitarea veniturilor din care provine averea acumulată”. În plus, patrimonial încurajează „utilizarea mai productivă” a resurselor, deoarece „o taxă pe un randament noțional” își reduce ponderea „pe măsură ce randamentul efectiv crește”.
Ca să nu mai vorbim de faptul că „impozitarea patrimonială poate permite corectarea altor aspecte ale sistemului fiscal – continuă Ricotti – precum de exemplu neimpozitarea câștigurilor de capital sau efectul de amânare a impozitului din cauza impozitării acestora la realizarea sau, în sfârșit, o taxă zero sau foarte limitată asupra moștenirilor”.
Ricotti amintește și de principalele argumente împotriva impozitării proprietății: „Cele posibile efecte negative asupra ratei de economisire a indivizilor, cel riscul transferurilor în străinătate a componentelor în mișcare ale bogăției e creșterea costului capitalului pentru firme".
Totuși, șeful serviciului fiscal al Bankitalia notează că „riscurile de evaziunea si evaziunea fiscala prin intermediul transferul de capital în străinătate, subliniat și de literatură, ar trebui atenuată astăzi, cel puțin parțial, datorită progreselor înregistrate în ultimii ani cu schimbul de informații între administrațiile fiscale și cu o utilizare sporită a datelor de către aceleași administrații”.
Acest lucru nu înseamnă, însă, că „impozitarea proprietății foarte mare ar putea determina persoanele cele mai bogate să-și transfere reședința în străinătate”, conchide Ricotti.
