E prea devreme să spun dacă Mișcarea lui Vivendi, care este acum 20% Mediaset, fie un real alpinism sau doar război pregătind pacea între doi corsari ca Vincent Bollore e Silvio Berlusconi.
Bursa este în fibrilație și în curând se vor vedea toate culorile, dar cu siguranță Italia a devenit deja mai franceză. Evident asediul Mediasetului tine judecata si este in centrul tuturor fantasmelor, dar in urma cu doua zile Unicredit a vândut Pioneer francezului Amundi și este impresionant să vezi că în inima finanțelor italiene, în Unicredit cu Jean Pierre Mustier și, în General cu Philippe Donnet, să conducă dansurile doi manageri de top transalpini. Să nu-i spun Telecom, unde primul actionar este Vivendi si nu misca frunza fara ca Bolloré sa nu vrea, si fara sa uite Mediobanca unde încă o dată Bolloré, un raider de multă vreme, nu reușește să-și facă simțită greutatea.
Dar cel mai bun (ca să spunem așa) este încă să vină. Asaltul lui Vivendi asupra Mediaset atrage toate lumina reflectoarelor dar poate că ar fi potrivit să începem să punem o altă întrebare și să ne îndreptăm privirea către o altă realitate care pentru Italia și economia sa italiană este mult mai importantă decât Mediaset și anume pe Unicredit. Cine vor fi noii stăpâni ai Unicredit după creșterea monstruoasă de 13 miliarde ilustrat ieri la City de Jean Pierre Mustier? Este inutil să fantezi despre proiectele poate improbabile ale Société Générale. Cert este că în Unicredit să se stabilească legea nu vor mai fi Fundaţiile, care nu au mijloace pentru a susține majorarea de capital și vor ajunge să fie diluate în noua bază de acționari, care va deveni mai mult contestabil și, probabil, mai internațional decât în prezent.
O epocă s-a încheiat și ne vom da seama curând. Dar este de puțin folos să plângi de italianitatea pierdută. E capitalism, dragă. Și dacă capitalismul italian, cu rare excepții, nu are puterea sau voința de a face față marilor provocări și de a miza pe viitor, nu este de mirare că multe bijuterii ale coroanei ajung în mâini străine. Deja privatizările au fost vitrina oportunităților pierdute Dar, din fericire, atât în economie, cât și în finanțe ceea ce contează cel mai mult nu este culoarea steagului, ci eficiența și capacitatea de a crea valoare. O companie italiană în mâinile unui străin care își garantează dezvoltarea este mai bună decât o companie în mâinile italiene care se închide. Să ne amintim mereu de cazul Nuovo Pignone care și-a găsit o nouă viață de când ENI l-a vândut către General Electric.
totuși nu totul poate fi vândut fără a plăti un preț și fără a demonta o bucată de Italia. Paşaportul companiilor nu este decisiv şi nu totul este strategic. Când italienii cumpără o companie din străinătate, este celebrat ca un succes și nu este clar de ce trebuie să ne rupem hainele ori de câte ori străinii fac la fel pentru noi, dacă ei asigură apărarea locurilor de muncă și promit un viitor companiei.
Dar există un dar. Dacă nu vrem să ne reducem la o colonie, totul poate fi vândut și liberalizat, cu excepția activelor cu adevărat strategice, adică cele care fac PIB-ul să crească și care nu pot fi replicate și pentru care merită să facem puțin patriotism economic. Dar care sunt activele cu adevărat strategice în Italia astăzi? Lista activelor strategice nu este imuabilă și se modifică în timp sub presiunea tehnologiei și a pieței. Desigur, este important, dar Mediaset nu este strategic, care este o moștenire a țării și a familiei Berlusconi, dar nu este singurul grup de televiziune italian.
Discursul despre Unicredit este chiar invers, care nu este singura bancă din țara noastră, dar care, împreună cu Intesa Sanpaolo și Generali, reprezintă inima finanțelor italiene care colectează și protejează economiile naționale și susține economia țării. Același lucru este valabil și pentru rețelele mari de infrastructură (telecomunicații, energie, transport, aeroporturi, autostrăzi, apă) și pentru industria de apărare. Bănci mari și economii, rețele și apărare: acestea sunt active strategice al căror spirit italian trebuie apărat activ în conformitate cu regulile Europei și ale pieței. În rest, cel mai bun om câștigă.
