Cânta „Oficiul lucrurilor pierdute”. Gino Paoli în 1988. În Verucchio, oraşul puternicilor Malatestas amintit de Dante nîn iad ("condamnat era cartea și cine a scris-o“), unul dintre cele mai frumoase sate din Italia, ia naștere Muzeul lucrurilor redescoperite. Un site permanent al obiecte găsite destinat unei noi vieți așa cum este expus. Structuri ca acestea există deja în Franța și Spania și nu este sigur că ne-am putea găsi în curând confruntați cu un nou fenomen de artă și costum. Unul dintre motivele acestei eventuale dezvoltări constă în cercetarea industriilor și a designerilor de a crea obiecte ale vieții de zi cu zi care să nu aibă soarta marcată de gunoaie. Ecodesign este o disciplină care intră în procese industriale caracterizate de sustenabilitatea mediului. Uniunea Europeană a stabilit cumva i conținut pentru a reduce impactul deșeurilor. Dar lumea artei dezvoltase deja idei promițătoare în anii 80. Andy Warhol, tatăl și teoreticianul artei pop spunea: „Un artist este cineva care produce lucruri de care oamenii nu au nevoie, dar despre care crede că este o idee bună să le ofere”. Mulți designeri de astăzi și-au propus obiectivul unuia viata lunga a lucrurilor pe care le creează. Ei conduc drumul în durabilitatea obiectelor, dar cu stil și inventivitate.
Muzeul dă valoare bunurilor esențiale
La Verucchio a venit ideea Muzeului Gabriele Geminianeu, creatorul Festivalul Verde Montefeltro și San Marino care își transferă toată curiozitatea de „găsător de proprietăți speciale” către expoziție. Când vom plăti pentru a vizita deșeurile expuse? Nu, pentru că Geminiani vede istoria oamenilor în ceea ce colectează, sufletul, senzațiile existențiale. Spune că de mic a avut această tendință de a căuta obiecte pe câmpuri, de-a lungul râurilor, sub zăpadă. Odată cu adolescența și maturitatea nu s-a abandonat până la punctul de a dori să transmită altora simțul timpului care trece prin observarea lucrurilor utile și chiar nu, a aparținut oamenilor din carne și oase. „Când se nasc obiectele, ele au o valoare intrinsecă pe care oamenii nu o percep întotdeauna”, spune el. Muzeul în curs de dezvoltare se va conecta cu Muzeul Villanovan, care găzduiește un set extraordinar de descoperiri. Încercarea este de a echilibra producția artistică ca scop în sine cu obiecte, unelte, instrumente ale vieții de zi cu zi. Un ideal legătura dintre ecologie și estetică. Călătorii și colecționarii vor găsi epave de bărci, bușteni târâți în râuri, cutii de ochelari, obiecte de uz casnic, cărți mici tipărite cu caractere mobile și multe alte lucruri. Primarul din Verucchio, Stephanie Sabba, sprijină proiectul nu numai pentru a îmbogăți prestigiul Municipiului, ci și pentru a atrage alți turiști. „Politicile de cultură de mediu vorbesc astăzi doar de colectare diferențiată, și nu se concentrează suficient pe necesitatea reducerii achiziției și consumului de lucruri și bunuri supuse unui scop programat”, s-a spus la prezentare. Încă nu pariază suficient, adăugăm noi, pentru că totul este în flux. Promotorii lui Verucchio ei chiar cred și fac eforturi ca instituțiile, potențialii creditori, cetățenii să dea o mână de ajutor. Alaturi de primar si Geminiani mai este si managerul de proiect al cooperativei Atlantide, Federica Casoni. Practic, ceea ce va anima creația Muzeului este dorința de a transmite senzații și emoții de care obiectele expuse le lipsesc, pur și simplu pentru că nu sunt opere de artă, nu iau naștere din ingeniozitatea omului. Nevoile, necesitățile, viața reală sunt cele care, odată cu folosirea, îi conferă o valoare „fără vârstă”, așa cum scrie Gino Paoli în cântecul său. Și Verucchio știe ce face.
