Senectus ipsa est morbus. Bătrânețea este rea chiar și atunci când nu aduce noi afecțiuni, pentru că ea însăși este o boală. A scris-o Terence, dramaturgul căruia i s-a reproșat mereu că este prea serios și nu face oamenii să râdă. Dar tocmai din cauza seriozității și culturii (și frumuseții) lui Terence, un fost sclav berber cu pielea întunecată, a fost adoptat de cercul Scipios, inima elitei romane centrate pe greci și stoici. Și acolo, probabil, a absorbit un pesimism de bază despre viață și bătrânețe. Nu putea ști prea multe despre el, având în vedere că a murit la vârsta de 26 de ani din cauza durerii, potrivit legendei, de a fi pierdut 108 manuscrise prețioase ale grecului Menandru, inspiratorul său, în timpul călătoriei.
Cicero, ca bătrân, a încercat poate să prindă curaj când a scris că bătrânețea nu este atât de rea, pentru că ceva cu siguranță ia, dar ceva dă înapoi. Când ești bătrân, te poți bucura de plăcerile spiritului cu mai multă conștientizare și poți prețui experiența devenind mai înțelept. Seneca a închis dezbaterea epocii clasice mutarea problemei. Nu este adevărat că ni s-a atribuit o viață scurtă, este mai degrabă adevărat că am făcut-o scurtă pierzând timpul cu lucruri banale și fără sens. Cei care trăiesc făcându-și bine timpul nu au prea multe regrete la bătrânețe și pot trăi liniștiți cu timpul care le-a mai rămas.
Au fost multe discuții, de un an încoace, despre faza de toamna în care avea să intre marele raliu de acțiuni și obligațiuni din ultimii șapte ani. În esență, sunt trei puncte în discuție. Primul este dacă am intrat într-adevăr într-o fază terminală a ciclului. Al doilea este, presupunând că am intrat în el, cât poate dura. Al treilea este despre ce să faci, să ieși din scenă cât mai este timp sau să încerci să navighezi într-un context care ar putea aminti ceea ce Huizinga, vorbind despre faza finală a Evului Mediu în Burgundia și Flandra, a descris ca o explozie nemaiauzită de violență și pesimism, dar și o producție impresionantă de fast și bogăție.
Ciclul actual are șapte ani. Statistic este mai mult decât matur, dar, așa cum se spune întotdeauna în aceste cazuri, niciun ciclu nu moare de bătrânețe, ci din cauza șocurilor externe sau a erorilor făcute de factorii de decizie politică. Jean de la Bruyère a scris, majoritatea bărbaților își petrec prima parte a vieții făcându-i pe cealaltă mizerabil. Și acest lucru este valabil și, din punct de vedere istoric, pentru multe cicluri economice și bursiere. În ultimele două cicluri greșeala a fost să fi menținut ratele prea scăzute pentru prea mult timp, de data aceasta ar putea fi la fel, dar nimeni nu știe cu adevărat dacă, în condițiile structurale fragile în care ne aflăm astăzi, greșeala nu ar putea fi invers și anume , creșterea ratelor prea devreme.
Unele semne de maturitate (nu neapărat bătrânețe) sunt deja prezente. Marjele, în America, au început un ciclu descendent, chiar dacă încă aproape imperceptibil. Costurile cu forța de muncă se accelerează, dar nu suficient pentru a provoca alarma. Sunt din ce în ce mai puțini șomeri, dar suntem încă în acel teritoriu de graniță dintre sănătate și excesul de sănătate care, pe termen lung, creează imprudență și deci boală.
Pentru a zbura jos se poate crede în mod foarte rezonabil că Fed și alte bănci centrale vor face orice pentru a ajunge la rezidențiale americani fără șocuri. Până în noiembrie, așadar, ar trebui să fim bine, apoi vedem. Dacă Clinton câștigă (care are un avans de 13 puncte față de Trump în sondaje) nu vom avea nimic deosebit de imprevizibil. Dacă învinge Trump, care are de partea lui faptul că a copleșit până acum sondatorii și comentatorii, se deschide ceva potențial destabilizator, negativ dar și pozitiv.
Într-adevăr, este clar că Trump, deși a adăugat multă extravaganță proprie, el ia ca model, în politica economică, Reaganul primilor patru ani, cu reduceri de taxe și cheltuieli majore pentru infrastructură înlocuind cheltuielile militare din anii 1985. Am putea, așadar, să asistăm (în cazul în care Congresul îl urmărește pe Trump) la acea relansare a politicii fiscale despre care se vorbește atât de mult în această perioadă, pe cât de necesară pentru a ușura politica monetară acum epuizată. Acest lucru ar putea determina Fed să majoreze ratele mai repede, dar ciclul economic în ansamblu s-ar trezi brusc întinerit. Desigur, ar putea exista și rezultate mai puțin favorabile și nu este clar cum ar reacționa dolarul, împins în sus de rate, dar zdrobit de deficitul în creștere. Cu Reagan, dolarul a crescut până în XNUMX și apoi a scăzut din nou în al doilea patru ani.
De data aceasta, însă, pornim de la un dolar deja mare și nu este clar cât de mult protecționistul Trump ar putea modera extinderea deficitului extern creat de Trump expansiv. Din aceste considerente ar trebui deci să rezulte că este prea devreme, cufundați în atmosfera sfârșitului domniei lui Obama, pentru a trage concluzii cu privire la viața reziduală a acestui ciclu. Pentru un Druckenmiller care sfătuiește pe toată lumea să iasă din burse și să cumpere aur, există până la urmă un Buffett care susține că, dacă am avea asigurarea că
ratele vor rămâne la aceste niveluri în următorii cincizeci de ani, Dow Jones, care acum este puțin sub 18, va ajunge instantaneu la 100.
Și am menționat doi manageri cu un trecut impecabil. Când avem dubii, între necunoscutele privind durata ciclului și cele politice, ne putem limita momentan la o verificare serioasă și la o reorganizare a portofoliilor. Cel mai slab dolar, înapoi la nivelurile de la începutul anului 2015 dacă este luată în considerare în raport cu toate monedele, poate da, de fapt, un nou impuls profiturilor SUA în 2017. Mișcările cursului de schimb își produc cele mai mari efecte nu în primul, ci în al doilea an. Prin urmare, anul viitor s-ar putea vedea o economie a SUA mai puțin lipsită de sânge decât cea din acest an. Și pentru asta, poate merită să rămâneți pe piață. Totuși, trebuie să ținem cont și de posibilitatea ca lucrurile să se înrăutățească și pentru asta ne putem gândi la trei posibile lucruri concrete pe care să ne concentrăm în viitorul apropiat. Acolo primul este de a continua să reducă încet și treptat, trimestru după trimestru, expunerea generală la riscul de piață, fără a avea neapărat obiectivul, așa cum am văzut, de a o reduce drastic.
La în al doilea rând este de a constitui cu calm, în partea de obligațiuni, cei mai fragili debitori cu debitori solizi. În ultimii ani ne-am concentrat prea mult pe duration, rămânând într-o anumită măsură pe scadențe scurte sau medii, dar de acum înainte va fi bine să ne concentrăm pe bonitatea, evitând titlurile potenţial supuse restructurării. Acolo Terza, pe acțiuni, constă în concentrarea, pentru fiecare sector, asupra celor două sau trei companii lider, cele care, în cazul unei crize grave, vor putea nu doar să supraviețuiască, ci și să dobândească cote de piață. Avantajul unui astfel de portofoliu restructurat nu este doar în performanța în caz de criză (mai puțin negativ decât cel al unui portofoliu care conține titluri fragile) ci și de natură comportamentală.
În condiții de stres, cineva este de fapt mai înclinat să vândă prost un titlu fragil, poate la nivel scăzut. Cu stocuri mai solide, este mai ușor să te ții și să aștepți recuperarea. Pe termen scurt, starea de rău a pieței se datoreazăepuizarea capacelor după toamna lunii ianuarie şi februarie. Această fază de ajustare poate fi prelungită, dar nu trebuie să ne readucă în niciun caz la climatul mohorât al începutului de an.
