Nu doar se răspândește. Se numește „TARGET”. Nu mai puțin decât diferența de randament dintre BTP-urile noastre și bundurile germane, soldul sistemului TARGET reprezintă un indicator important pentru evaluarea temperaturii crizei din zona euro. ŢINTĂ este circuitul plăților interbancare care au loc cu Eurosistemul ca contrapartidă, sau mai bine zis rețeaua băncilor centrale din cele șaptesprezece țări aderente la moneda unică europeană. În perioadele „normale”, majoritatea relațiilor de îndatorare și credit între băncile comerciale din diferite țări au loc direct între bancă și bancă, fără contrapartida sau interpunerea băncilor centrale. Așa s-a întâmplat mult timp până când evoluțiile crizei riscurilor suverane au avut a spart climatul de încredere pe piaţa interbancară europeană. Circuitele directe s-au fragmentat. În același timp, a crescut ponderea creanțelor și datoriilor decontate cu băncile centrale ale Eurosistemului. S-a întâmplat mai ales în primăvara și vara anului trecut.
În august 2012, soldul net creditar înregistrat pe sistemul TARGET de către băncile germane a atins maxim 750 de miliarde de euro. La aceeași dată i solduri debitoare nete percepute de sistemele bancare din Italia și Spania au atins vârfuri de 290, respectiv 430 de miliarde de euro. Adunând pozițiile principalelor creditori și ale celor mai mari debitori, în vara anului 2012 soldurile sistemului TARGET au contrastat un trilion de credite nete ale țărilor „GOLF” - Germania, Olanda, Luxemburg și Franța - și un trilion de credite nete. datoriile „GIIPS” (Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia și Spania).
Datorită unui amestec virtuos de elemente, astăzi situația pare să se fi îmbunătățit. Noile instrumente de politică monetară și „îndrumarea” luminată a BCE împreună cu alți factori, inclusiv acordul privind uniunea bancară din 12 decembrie, au contribuit la ruperea spiralei neîncrederii. În decembrie 2012 soldul creditului net înregistrat pe TARGET de către băncile germane s-a situat la aproximativ o sută de miliarde sub vârful din august 2012. Datoria netă a băncilor italiene a scăzut la puțin peste 250 de miliarde, cu 40 mai puțin decât vara trecută. Luate împreună, atât creditele țărilor „GOLF”, cât și datoriile țărilor „GIIPS” sunt astăzi semnificativ sub pragul critic de un trilion de euro atins în urmă cu mai puțin de șase luni. Cu toate acestea, situația rămâne o provocare. Pașii suplimentari în reducerea dezechilibrelor interbancare servesc la fluidizarea pieței europene de credit într-un context economic care rămâne foarte dificil în țările din zona euro.
Reducerea dezechilibrelor interbancare este o condiție pentru a facilita reducerea dezechilibrelor care se observă astăzi în dinamica împrumuturilor bancare către companiile din zona euro. Datele publicate de BCE și aferente lunii noiembrie 2012 arată anual o contracție de aproximativ două puncte procentuale a creditării bancare acordate întreprinderilor în medie pentru zona monedei unice. În jurul acestei medii mari este varianța. Acestea variază de la o creștere de cinci puncte înregistrată în Finlanda, la o creștere de doar un punct și jumătate înregistrată în Germania, până la scăderi de ordinul a nouă puncte procentuale în țări precum Portugalia și Grecia. Cu o contracție anuală de aproximativ patru puncte procentuale, Italia este una dintre țările în care reducerea creditului acordat întreprinderilor este mai puțin accentuată decât amploarea asumată de recesiunea economică. În acest sens, situația din Spania pare mult mai gravă, cu o scădere a creditelor acordate companiilor nefinanciare de șapte puncte procentuale și o scădere a PIB real care în 2012 s-a oprit la aproximativ un punct procentual și jumătate. Cu toate acestea, problema creditului rămâne de o importanță centrală pentru Italia, având în vedere concentrarea ridicată pe sursa bancară a achiziției de resurse financiare de către întreprinderi. În Italia, pentru o sută de euro de PIB produs de țară, există nu mai puțin de 56 de euro de credit bancar obținut de la companii nefinanciare. În Germania, mixul vede doar 36 de euro de credit corporativ la o sută de euro de PIB.
Recesiune, reguli, tehnologii. Pe bună dreptate li se cere sistemelor bancare să contribuie la depășirea recesiunii și să fie aproape de sectoarele economice aflate în dificultate. Implementarea integrală a acestei lucrări esențiale de sprijin și selecție nu se bazează doar pe responsabilitatea microeconomică a băncilor individuale, ci se referă și la o serie de condiții contextuale macroeconomice. Este important să se înregistreze semnele de îmbunătățire pe frontul macro al „defragmentării” pieței interbancare evidențiate prin reducerea dezechilibrelor sistemului TARGET. Se pot realiza progrese suplimentare prin parcurgerea drumului către realizarea uniunii bancare europene și prin revizuirea unor prevederi de reglementare stabilite în mod corespunzător prin deciziile luate de Comitetul de la Basel la 6 ianuarie cu privire la natura și momentul aplicării ratei de acoperire a lichidității.
E important reînnoiți firele de încredere dintre bănci și legăturile dintre credit și economie. Totuși, trebuie amintit și faptul că sectorul bancar este la rândul său un sector „industrial” care se confruntă astăzi cu combinația dintre impactul recesiunii și transformarea tehnologiilor. Creșterea creditelor neperformante și a altor credite problematice împreună cu utilizarea tot mai mare a canalelor directe de către clienți. Sunt două valuri care se combină și care relansează provocarea productivității, selecției și simplificării. Chiar și la bancă.
