Bogat în antioxidanți și substanțe utile organismului, anghinarea spinoasă din Sardinia este una dintre comorile gastronomice italiene. Gustul și consistența îl diferențiază de toate celelalte soiuri care sunt cultivate în restul Italiei. Datorită proprietăților sale nutritive, aromei echilibrate și frăgeziții pulpei, anghinarea din Sardinia, o anghinare blândă de descoperit dincolo de spini, poate fi consumat crud (odata ce s-au indepartat frunzele exterioare), in pinzimonio sau in salate, impreuna cu felii de pecorino sau pur si simplu stropite cu bottarga. De asemenea, este excelent gătit, cu feluri secundare pe bază de carne, precum miel, sau prăjit, pentru a fi servit ca aperitiv. Se poate conserva atât natural, cât și în ulei. Din toate aceste motive și pentru caracteristicile sale particulare a obținut, în 2011, marca de denumire de origine protejată (DOP).
Cu o formă conică alungită și ascuțită, mediu compact, se termina cu spini lungi galbeni, culoarea bracteelor externe (frunze sau petale in jargonul comun) este de un verde intens cu nuante maroniu-violet, in timp ce cele interne sunt de un frumos galben pai cu dungi violete. Forma alungită și compactă îl protejează de expunerea la substanțe externe nocive, astfel încât să garanteze sănătositatea acestei legume.
Este o plantă de mărime medie, cu capul principal al florii între 45 și 70 cm înălțime, cu frunze dispuse în model roz; în centru o tulpină robustă, ușor fibroasă, comestibilă și foarte fragedă. Textura este, pe de altă parte, cărnoasă, fragedă și, în același timp, crocantă. Se caracterizeaza printr-o aroma intensa, florala, cu un gust foarte echilibrat, intre amar si dulce, rezultand putina astringenta datorita continutului mare de carbohidrati, care contrabalanseaza prezenta taninurilor.
Această legumă are nenumărate proprietăți benefice. Fiind sărac în calorii, este perfect pentru cei care intenționează să slăbească, reușind să dea acea senzație de sațietate pentru a nu exagera la masă. De asemenea, conține multe fibră e saruri minerale, cum ar fi calciu, fosfor, potasiu, fier și magneziu. Are si o conținut bun de vitamine (A, C, PP și B2), care fac din produs un excelent tonic si detoxifiant, capabil sa stimuleze diureza si activitatea hepatica. Din acest motiv, anghinarea este folosită și la baza diverselor produse, precum ceaiurile din plante.
Daca pe de o parte este important sa pastrezi silueta, pe de alta parte are numeroase beneficii chiar si la nivel sanatos. De exemplu, este un aliat excelent pentru cei care suferă de colesterol, hipertensiune arterială și diabet (mulțumită prezenței cinarinei și inulinei). Este dovedit științific că consumul acestuia este capabil să scadă zahărul din sânge.
Valoarea nutritiva foarte mare este demonstrata si de beneficiile pe care le aduce sistemului cardio-circulator. De fapt, acizii fenolici previn arterioscleroza și tromboza.
Proprietățile organoleptice depind mai ales de cultivarea acestui prețios produs, care a găsit în Sardinia mediul perfect pentru nașterea și dezvoltarea sa. Condițiile morfologice și pedoclimatice din zonele de coastă, caracterizate prin microclimate deosebite, în fundul văilor și în câmpiile centrale ale insulei, situate pe marginea celor mai importante cursuri de apă, au făcut ca dezvoltarea acestei legume să fie ideală. Producția sa are loc în unele municipii din provinciile Cagliari, Carbonia-Iglesias, Medio Campidano, Oristano, Nuoro, Ogliastra, Sassari, Olbia-Tempio.
În ceea ce privește producția și cultivarea, anghinarea se mândrește cu o tradiție străveche care își are rădăcinile în vremurile egiptenilor și grecilor, până în zilele noastre, unde reprezintă una dintre economiile cheie ale agriculturii naționale. În Sardinia, primele dovezi datează din 1780, în cele mai vechi tratate sardiniene de agronomie și floră din Sardinia, precum „Agricultură din Sardinia” de Andrea Manca Dell'Arca. Alte scrieri sunt: „Dicționarul geografic-istoric-statistic-comercial” de Casalis din 1850 și „Manualul faunei și florei populare indigene din Sardinia” de Vacca-Concas din 1916. Până în anii 30, în Campidano, cultivarea era vizată. la uz familial, abia în anii 50-60 cultivarea anghinării a evoluat atât spre comerţul naţional, cât şi spre cel internaţional. Se spune că la sfârşitul acestei perioade, primele tăieturi au fost vândute cu 500 de lire fiecare (0,25 euro).
Anghinarea spinoasă din Sardinia DOP este cultivat în „câmp deschis”, conform tehnicilor și regulilor stabilite prin reglementările de producție. În primul rând, terenul trebuie să fie proaspăt, de textură medie și bine drenat, a cărui pregătire începe cu arături în exces și/sau adânci, urmate de introducerea de ovule și/sau carducci provenind din plantații aparținând teritoriilor indicate de Disciplina.
Transplantul are loc între a doua jumătate a lunii iunie și începutul lunii august, pentru a avea o producție timpurie în perioada de toamnă. Altoirea cu succes are loc între august și septembrie, permițând producția ulterioară în perioada iarnă-primăvară.
Mai mult, metoda de fertirigare este folosită pentru a asigura o dezvoltare regulată a plantelor. Recoltarea, pe de altă parte, trebuie făcută manual, prin taierea tulpinii la introducerea capetelor florilor, inainte de deschiderea bracteelor, adica intre inceputul lunii septembrie si sfarsitul lunii mai. Randamentul maxim de producție este de 10 capete de flori per plantă. Pentru a putea vorbi de un produs DOP, ambalarea trebuie să aibă loc și în zonele definite de Regulamente.
Toate aceste operatii trebuie facute rapid si cu cel mai mic numar de manipulari, astfel incat sa se garanteze prospetimea, fiind un produs foarte delicat si usor perisabil.
