Este rezonabil să presupunem că în timpul mandatului Parlamentului European, care se va deschide la sfârșitul lunii mai, moneda chineză (yuan sau renminbi), împotriva dezvoltării comerțului internațional al gigantului asiatic, va deveni convertibil în alte monede, inclusiv în dolarul și euro. Este posibil ca procesul neîncetat de inovare financiară să însemne că yuanul este tranzacționat primul pe o piață neoficială de gel, cum ar fi OTC sau bancare umbră, apoi prin forța circumstanțelor și a intereselor subiacente, ca orice monedă care a devenit puternică, își asumă rangul de moneda de rezervă a băncilor centrale la egalitate cu dolarul și euro. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător dacă banca centrală chineză va continua să investească în obligațiuni publice emise de state suverane europene, inclusiv Italia.
VIITORUL DIFICIL AL EURO
În acest context, arbitrajul care astăzi are loc în principal între doar două valute puternice (dolarul și euro) va viza mâine trei valute, după toate probabilitățile în detrimentul monedei care se va prezenta cu economia subiacentă mai slabă.. Poate UE? Acesta este doar un exemplu al problemelor cu care UE va trebui să se confrunte în următoarea legislatură, pentru a cărei acțiune în Italia sunt necesare reforme atât de profunde cum nu s-a specificat niciodată. Rezultă că dezbaterea care se dezvoltă pare la ani lumină de importanța proclamată a viitoarelor alegeri europene. Obiectivele sunt indicate, de multe ori plăcute burtei alegătorilor, dar se păstrează tăcerea asupra instrumentelor de realizare a acestora, precum și asupra reformelor în concordanță cu acestea, dar poate neplăcute în sondajele de consens imediat.
EXEMPLU DE SUA ROOSEVELT
Istoricul documentează că unele bune practici de guvernare pot fi încă valabile. Dacă astăzi unii aspiră să imite atât The Donald în sos italian (în primul rând Italia), cât și fostul său consilier Steve Bannon (autodeclarat admirator al lui Julius Evola, un cunoscut filosof la vremea lui pro-nazist), ar fi mai potrivit pentru alții să aspire să imite și să se inspire din comportamentul președintelui democrat al SUA FD Roosevelt. Acestea, după cum citim în cărțile bune, pentru a contracara criza economică din anii treizeci ai celuilalt secol și pentru a începe a doua "noua afacere", fără a atinge puterile Fed (înființată în 1913) în ceea ce privește politica monetară și puterea dolarului, înainte a reformat piețele financiare prin separarea băncilor comerciale de băncile de investiții (Actul bancar din 1932 și Legea Glass Steagall din 1933); Apoi a reformat piața valorilor mobiliare (Legea privind valorile mobiliare din 1933); Apoi a înființat SEC-Securities and Exchange Commission (1934), în sfârșit, pentru a oferi protecție împotriva riscurilor viitoare muncitorilor, bătrânilor și copiilor, emisă în 1935 Legea privind securitatea socială. De asemenea reforma UE ar trebui să implice un înainte și un după cu prioritățile și corelațiile relative dintre ele.
PROBLEMELE UE
Politica italiană, care la vremea respectivă a promovat și a participat la primul nou acord al Europei care a început odată cu semnarea Tratatului de la Roma, astăzi este uimitor că în campania electorală începută se limitează la a propune, privind înapoi, măsuri banale precum excluderea investițiilor din calculul deficitului public primar sau revizuirea coeficienților de calcul al venitului potențial. Astfel, marile probleme care stau în față și care stau la baza cristalizării actuale a acțiunii Uniunii Europene, pe care aspiră în schimb să o regăsească, sunt tăcute. Este tăcut necesitatea unei politici fiscale de rang european; pe o cutie bunăstarea europeană precum Legea privind securitatea socială; pe pieţele financiare care vor fi expuse efectelor arbitrajului internaţional între cele mai puternice valute; pe Guvernul UE și despre puterile noi și necesare pentru a face față puterii tot mai mari a altor economii. Acestea sunt toate chestiuni împletite, a căror soluție va condiționa dezvoltarea economică a întregii Uniri la sfârșitul ultimelor „decenii de aur” și aproape de începutul unei probabile stagnări pe termen lung.
REFORMA UE: IATA CE TREBUIE FĂCUT
Iată doar câțiva care lipsesc în prezent din campania electorală pentru alegerile din mai viitor: lipsa unui ministru european al Trezoreriei care, alături de BCE, ghidează politica bugetară a Uniunii; venituri fiscale neglijabile care alimentează bugetul UE și previne orice politică redistributivă și anticiclică; contrastând dezvoltarea paradisurilor fiscale și concurența fiscală în cadrul UE (Cipru, Malta, Olanda și Luxemburg) gestionate în mod capilar cu tehnologii informaționale puternice pentru a scăpa de impozitarea pe venit; Acolo neimplementarea uniunii bancare și cea a pieței de capital de risc; absența unei autorități independente care să controleze piața de acțiuni și obligațiuni capital de risc care sprijină și înlocuiește parțial autoritățile naționale (Consob în cazul Italiei); partajarea și mutualizarea riscurilor datoriei publice naționale care, mai degrabă decât pentru dimensiunea lor, sunt înfricoșătoare pentru lipsa repetată de încredere în piețe indusă de activitatea guvernamentală subiacentă. În sfârșit, dacă articolul 50 din Tratatul de la Lisabona poate fi invocat pentru a părăsi UE sau pentru a reintra în ea, după cum arată cazul Brexit, fără a invoca UE cu două viteze, cele mai răzvrătite state suverane, cu respectarea regulilor comune, ar trebui să fie plasați în carantină, de exemplu în cazul încălcării celor mai elementare drepturi civile.
Dacă Tratatul de la Roma, cu pierderea relativă a suveranității statelor aderente, a declanșat primul nou acord al Comunității Europene, relansarea UE în context internațional nu poate ignora considerația că cele mai bune practici de suveranitate ale Europei nu permit afirmarea celor mai rele practici ale suveranităţilor naţionale.
