ricordo Herman Vahramian și acele după-amiezi petrecute în Galeria din Milano vorbind despre contaminarea dintre cultura occidentală și cea din Orientul Mijlociu. Un gând este o cercetare bine reprezentată în arta sa de sculptor, unde mici figuri de lut povestesc despre Iranul unde totul este făcut din lut, viața însăși spunea așa: pământul în culori atât de puternice devine cărămizi pentru construirea de biserici, sinagogi, minarete și morminte.
Figuri în continuă călătorie, însoțite doar de un număr progresiv, figuri emblematice, figuri care se nasc din minte și se compun. Figuri făcute din pământ, dar fără pământ propriu.
Statutul artei și al omului de astăzi poate fi reprezentat cu imaginea unui mozaic spulberat: așa a scris Herman în introducerea sa la expoziția de la muzeul de arheologie din Milano în 1987/88.
Un om deosebit de cult, unul dintre cei mai cunoscuți intelectuali ai comunității armene din Italia și din Europa. Un teoretician al „diasporei minții”, a scris numeroase eseuri despre culturile diferitelor țări. Născut la Teheran în 1940 din părinți armeni, Vahramian era cetățean italian. A trăit și a lucrat la Milano unde a absolvit arhitectura la Politehnică în 1961. Ne-a părăsit în 2009.
Sculpturile sale sunt cele care ne vorbesc despre diferiți oameni într-o conviețuire extraordinară între popoare și culturi. O poveste alcătuită din transferuri continue, evadări și persecuții. Un ambuteiaj identitar care se face contrabandă pentru progresism social și politic, pentru egalitate etică și filosofică sau pentru multiculturalism.
Ne referim la un text al lui Herman Vahramian publicat în revistă Viața și Gândul care ne introduce în adevărata istorie a ţiganilor şi care ne poate ajuta astăzi să înţelegem mai bine ce s-a schimbat.
