Restructurarea datoriei suverane grecești este cea mai mare din istorie și prima de peste 50 de ani a unei țări occidentale: schimbul pe cele 206 miliarde de obligațiuni grecești în mâini private are o mărime egală cu de cinci ori valoarea implicită a Argentinei. Atena îşi înjumătăţeşte datoriile şi obţine noi ajutoare europene, dar persoanele fizice trebuie să renunţe la peste 50% din valoarea obligaţiunilor. Iar Italia trebuie să plătească o factură de 31 de miliarde.
Implicit „ordonat” al Greciei – scrie Isabella Bufacchi în Sole 24 Ore – are un sentiment amar de dezordine. Începe cu fiasco-ul primelor 110 miliarde de ajutoare UE-FMI, impune o pierdere „voluntară” de 100 de miliarde persoanelor fizice, sub amenințarea unor clauze de acțiune colectivă introduse în mod trădător pentru a fi activate retroactiv. Se termină prin declanșarea de credit default swap și de un nou ajutor de 130 de miliarde, care ar putea să nu fie suficient”.
