Ideea de Sergio Boschetti, 59 de ani, Bresciano din Gussago, să înceapă să facă salam în Las Galeras, in provincia Samana, in Republica Dominicana, unde este mereu vara si temperaturile variaza intre 23 si 30° pe tot parcursul anului, te pune pe ganduri. Nu este primul. Deja a măcelarul friulan, Domenico Forgiarini, lui Tolmezzo, care a emigrat mai întâi în Canada și apoi în Jamaica, în Negril, acolo a înviat în 2015 dar în principal făcând cârnați. Problema nu este umiditatea, ci căldura.
În Caraibe este mereu vară, temperatura oscilează între 23 și 30°, vară și iarnă, cu umiditate ridicată, temperată de alizeele, care sufla prin aerul foarte pur, sosind din Oceanul Atlantic. Din acest motiv, a fost relativ ușor pentru compatrioții noștri să reproducă cârnați, șunci și brânzeturi conform tradițiilor și tehnologiilor noastre în țări precum Europa de Nord sau în unele locuri din Statele Unite, Canada și Argentina, în timp ce pare o întreprindere imposibilă în tropice.
Producerea unei brânzeturi grana (Gran Moravia) în Republica Cehă, așa cum face Roberto Brazzale din Vicenza, producător istoric de Grana Padano de exemplu, mentine tipologia produsului italian si scade costurile de productie, favorizand comercializarea produsului. Mașinile, know-how-ul, ghidul rămân italiene, doar producția este relocată dar o activitate altfel destinată să se termine este menținută în viață. După sancțiunile impuse Rusiei, mulți producători italieni au suferit pagube enorme în urma prăbușirii exporturilor. Aceiași italieni au transferat unele etape de lucru în Rusia, eludând sancțiunile și producând pentru acea piață. Va fi imposibil de recuperat exporturile, când sancțiunile vor fi renunțate, paguba este făcută. Piața a cerut acele produse și acum vor fi produse direct în Rusia, potrivit The Made in Italy dar într-o versiune nouă. Așa evoluează piața.
Produse excelente nu se găsesc întotdeauna în Punto Italia
Republica Dominicană, cu o populație de 10 milioane de locuitori, găzduiește mulți rezidenți străini. În afară de aproximativ un milion de haitiani, dintre care mulți sunt ilegali, majoritatea rezidenților, sau prezenți, din cauza caselor de vacanță în care au investit, sunt aproximativ 500.000, dintre care americani și canadieni în majoritate, apoi vin spanioli, sud. Americani, alți europeni și, de asemenea, în jur de 50.000 de italieni, dintre care doar 6.000 sunt înregistrați la Aire. Există așadar o piață locală care caută mâncare în stil european, care se manifestă în supermarketuri și în prezența a numeroase restaurante italiene sau false italiene.
Achiziționarea vinurilor noastre de cea mai bună calitate și a mezelurilor noastre cele mai bune, paste, sosuri, prăjituri și brânzeturi, totuși, nu este ușor. Sunt produse pe care nu le găsești peste tot și sunt foarte scumpe. În "Punctul Italia” sau similar, magazine de import ale Made in Italy, găsești un produs obișnuit, unde compromisul între a fi italian și a costa mai puțin, este mai ușor de vândut. Dar e clar că cei cu gura bună nu sunt mulțumiți.
Uscarea șuncilor în peșteră
Sergio Boschetti vrea să meargă mai departe. Este un antreprenor de cofetărie, cu o fabrică bine înființată de baze pentru dulciuri, the Schitul antic a lui Bellingo, care la un moment dat al vieții s-a săturat să fie supus ritmurilor muncii și s-a gândit că viața merită trăită, fără a fi sclavul programelor, întâlnirilor, taxelor grele continue și dosarelor în mașină. A descoperit frumusețea acestui colț al Republicii Dominicane și a decis să se mute acolo în 2008, creând o nouă familie. A construit un sat turistic (Satul Las Galeras) pornind de la un deal, unde se află o plantă mare, poate una Detergent de vase sau un „Sapindus saponaria”, un copac care poate ajunge la 12 metri înălțime, care domină peisajul de jur împrejur, până la ocean, care nu este la mai mult de un kilometru distanță.
Aici a găsit energia și inspirația potrivite. A descoperit un râu de apă potabilă care curgea la 65 de metri sub pământ și s-a gândit că va reuși de asemenea independent de furnizarea de energie electrică, cu panouri fotovoltaice, care îi asigură 1600 kW pe lună. Cu toate acestea administrează un sat înconjurat de natură, cu o vilă principală și una pentru oaspeți, plus 9 vile complet echipate, o piscină mare, un grajd de echitație, o grădină de legume și un restaurant care servește clienții satului și un altul. restaurant (Imi place) la țară, unde mănânci italian și înveți să dansezi Salsa e Bachata. În general, clienții sunt foștii săi angajați sau prieteni și cunoștințe din țara natală, dar se vorbește și cercul devine din ce în ce mai mare.
Sergio, ca un bun italian, iubește plăcerile de la masă, încearcă să nu le rateze niciodată pe cele excelente Baroli, Gewurztraminer, Vermentini di Gallura, Brunelli di Montalcino, Satin Franciacorta, excelent Prosecco de la Cartizze, Amarone, inclusiv șampanie precum Chateneuf du Pape, Moet & Chandon și așa mai departe, aproape imposibil de urmărit la fața locului. La masa lui veți găsi bottarga Cabras, prețuita trufa albă, pastele artizanale bune, șuncile friulene, deserturile, pe scurt, tot ce a savurat mereu în trecut și pe care le-a considerat și demn de noua sa viață în Caraibe. Dar cum să le obții? Fie că sunt prietenii care aduc aceste delicatese în călătoriile lor din Italia, fie că sunt expedieri oneroase de produse la care trebuie să recurgă. Însă antreprenorul nu se oprește în fața unei dificultăți și este întotdeauna cineva care trebuie să depășească provocarea.
Mezelurile și brânzeturile sunt uscate în Cueva
Pe moșia sa de 35.000 mXNUMX descoperă o peșteră subterană, aici se numesc peșteri iar țara e plină de ei. Odată vechii indieni „Tainos” s-au adăpostit de soare și vreme rea. De fapt, nu au lipsit furtunile și chiar uraganele, astăzi mult reduse, călătorind acum pe rute offshore, în ocean. Sergio a văzut în a lui peșteră o peșteră ideală pentru depozitarea vinurilor și s-a gândit să o facă un loc pentru maturarea mezelurilor și brânzeturilor. Între timp, l-a dotat cu un plan de primire a prietenilor și de degustare a produselor din import, dar având în vedere ventilația naturală și umiditatea stâncilor, îl dotează astfel încât să poată fi transformat într-o încăpere cu temperatură controlată (aproximativ 20°), cu „ajutorul unui tehnolog alimentar, specializat în conservarea cărnii, și director al companiei sale italiene: Ivano Lattucchella.
În timp ce așteptați să studiați cel mai potrivit mod de a vă face cârnații și salamurile mici și să le păstrați cu gelozie în peșteră, între timp și-a făcut rost de o manivelă de umplutură de cârnați din fontă, a creat o unealtă care arată ca o cușcă, unde are deja a experimentat afumarea unei brânzeturi cu trufe (cu fulgi de trufe toscane nu cu substanțe chimice) și unde intenționează să afume o parte din pește, el, împreună cu prietenii săi din Sardinia, merge la pescuit în Oceanul Atlantic (ton, bluemarlin, garfish...).
Arborele mare Sapindus saponaria
Cu o lactate locală a început să producă fiordilatte gustoase, pe care îl folosește în restaurantul Satului său și cu laptele pe care îl recuperează de la fermierii locali, încearcă să producă alte brânzeturi care îi plac, dintre care una l-a numit Galzola, sau o gorgonzola făcută în Las Galeras. În absența pajiștilor, nu există oi care să producă pecorino, dar caprele și caprele ar putea fi o nouă țintă. Pentru brânzeturile din lapte de vacă, însă, nu lipsesc exemplele. In zona Sosua – Puerto Plata, alți antreprenori italieni repropun burrata, mozzarella cu lapte de vacă și „cireșe” din lapte. care vand mult in toata tara: Zarina lui Fabrizio Paolucci și lupoaica lui Renzo Oliva.
Alți producători italieni au cumpărat fincasuri (ferme) a produce rucola, cicoare, broccoli, varză neagră și alte legume locale rafinate cu care să faci mâncăruri cu o aromă italiană inconfundabilă. Daca produsul nu ajunge din Italia, se face pe loc, costa mai putin si, uneori, e si mai bine. Sunt și cei care exploatează cacao (Danilo Vestri) și cafeaua locală (Daltam cu Maurice Dallago), de o calitate excelentă, pentru a furniza companiei dumneavoastră italiene o materie primă crescută și produsă conform competențelor noastre, o formă de integrare între culturi care îmbunătățește produsul și comerțul. Sunt și italieni care ajută producătorii locali să-și îmbunătățească produsele tipice, se face cu banane (Montecristi) dar și cu ghimbir, iar pe peninsula Samana există Traseul lui Jengribe (coordonat de Mihai Falaschi), punându-ne creativitatea și expertiza în serviciul lor.
Poate că viitorul Făcut în Italia nu mai este atât de mult în producerea întregului ciclu al unui produs în Italia, cât în menținerea ideii, cunoștințelor și tehnologiei și găsirea formelor de integrare a producției pe produsele noastre și materiile prime locale, care ne permit să ajungem oriunde cu prețuri competitive și evadând. îndatoriri, indiferent de locul în care este produs fizic.
