După cum a fost publicat în Studiul SACE, Exporturile italiene de produse agroalimentare au ajuns la aproximativ 2013 de miliarde de euro în 33, cu un mare potențial încă de exprimat. O dinamică, cea a Made in Italy, care este pozitivă în ciuda situației internaționale nefavorabile. Creșterea medie anuală, între 2010 și 2013, a fost de 6,4%, în creștere față de 4,7% în ultimii trei ani. Performanța Italiei a fost deosebit de pozitiv pe piețele emergente din afara UE (+15,1%), dovadă a rezultatelor bune care pot fi obținute pe piețele cu cel mai mare potențial de dezvoltare a cererii.
Italia deține o cotă de piață mondială în sectorul agroalimentar de 3,1%, în concordanță cu cel spaniol dar mai mic decât cotele principalelor concurenți (între 4,6% în China și 10,3% în SUA). Selectând cele zece sectoare lider ale exporturilor noastre agroalimentare (care reprezintă 57% din exporturile agroalimentare italiene), rezultatele sunt însă foarte eterogene în funcție de sectoare, cu vârfuri de excelență pentru paste (37,5%), ulei de măsline (25%) și vinuri (19,3%). Italia este, de asemenea, bine poziționată în sectoarele „minore”, precum fructele proaspete (în special merele și perele), mezelurile și cârnații, brânzeturile și produsele lactate și industria conservelor. Cu toate acestea, cu excepția sectorului pastelor, unde țara noastră este liderul mondial de necontestat, Germania deține cote de piață mai mari în sectoarele de brânză și produse lactate, mezeluri/cârnați și cafea, SUA și China în industria conservelor și fructe proaspete, în timp ce concurența cu Franța pentru vin și cu Spania pentru ulei este istoria ultimului deceniu. Momentul actual pare deosebit de propice pentru o redresare a competitivității Bel Paese pe piețele internaționale: aceasta necesită capacitatea de a direcționa efortul către câteva sectoare semnificative, capabile să combine căutarea calității integral italiene cu economii de scară și standarde internaționale.
Potrivit SACE, până în 2018 ar fi posibilă creșterea actualelor exporturi agroalimentare italiene cu peste 7 miliarde de euro. În Europa, unde sunt în vigoare reguli și reglementări comune și armonizate, ar fi posibil să se realizeze o creștere a exporturilor de 4,8 miliarde, în timp ce pe piețele de dincolo de Atlantic 1,4 miliarde. Numai SUA, Germania, Regatul Unit și Franța ar putea contribui cu aproximativ 5 miliarde la exporturi suplimentare. Oportunitățile, cu proporțiile cuvenite, preocupă însă și niste piețele emergente ai căror consumatori își îndreaptă gusturile din ce în ce mai mult spre calitatea producțiilor italiene, inclusiv China, Hong Kong, Coreea de Sud, Brazilia, Polonia și Egipt. O discuție separată se aplică în schimb Rusiei, destinație în unele cazuri foarte importantă pentru exporturile noastre agroalimentare, care suferă efectele negative ale sancțiunilor asupra economiei și interzicerea importurilor unor produse din sector. În acest scenariu, sectoarele cu cel mai mare potențial sunt vinul, industria conservelor și uleiul de măsline, care reprezintă peste 50% din cele mai mari exporturi potențiale (3,9 miliarde). Și nu este o coincidență că acestea sunt mărfuri care pot combina bine calitatea italiană cu procese de producție industrială capabile să facă față cererii internaționale în creștere.
Totuși, căutarea oportunităților în destinațiile evidențiate până acum necesită un efort strategic important. Pe piețele mature precum SUA, Germania, Marea Britanie și Franța, companiile agroalimentare vor trebui să se concentreze pe consolidarea competitivității, care, pe lângă calitatea produselor oferite, trece prin alegerea canalelor de distribuție adecvate, adoptarea unor instrumente de marketing eficiente și îmbunătățirea mărcii., fără a uita de posibilitatea de a oferi clienților săi metode de plată și extensii avantajoase din punct de vedere financiar. Pe piețele mai puțin cunoscute, la aceasta trebuie adăugat un efort suplimentar de înțelegere a dinamicii locale din multe puncte de vedere. Într-adevăr, trăsăturile distinctive ale produselor alimentare Made in Italy reprezintă o valoare adăugată importantă, dar și o limită, dacă nu sunt transmise în mod funcțional contextului și particularităților acestuia. Majoritatea companiilor din sectoarele agroalimentare examinate în studiul SACE sunt de dimensiuni mici-medii și le este greu să gestioneze singure riscurile internaționalizării și să obțină acces adecvat la finanțare pentru dezvoltare în străinătate. Aici atunci devine esențial să ținem sub control și să facem față tuturor riscurilor asociate internaționalizării, de la neplată până la evenimente politice. Un modus operadi, așadar, care permite companiei, mai ales dacă nu foarte structurată, să se concentreze asupra afacerii și asupra competitivității ofertei sale comerciale în țările de destinație.
