Agricultura italiană are un viitor 4.0, adevărata provocare a următorilor ani va fi în lumea digitală și în capacitatea de inovare a companiei. În ceea ce privește fuziunile mari, precum cea anunțată în ultimele zile de Bayer și Monsanto, „nu trebuie demonizate, trebuie să luăm act de acest lucru și instituțiile trebuie să fie vigilente pentru a corecta eventualele distorsiuni: de exemplu, în chestiuni de concurență, cu gestionarea atentă a duratei brevetelor”. Este o imagine a agriculturii aflate în schimbare profundă pe care Mario Guidi, în vârstă de 55 de ani și președinte al Confagricoltura din martie 2011, o desenează în acest interviu acordat FIRSTonline. „Chiar și agricultura, ca și alte activități de afaceri – spune el – trebuie să evolueze și să se actualizeze, uitându-se la calitate. Inovația nu intră în conflict cu tradiția”. Într-adevăr, inovația este cea care atrage tinerii și împinge revenirea interesului în domenii și mai ales în cea mai inovatoare agroalimentare, așa cum certifică statisticile. Există însă o lipsă de instrumente adecvate, spune Guidi, care să susțină saltul de calitate către o activitate mai antreprenorială și solicită guvernului să includă noua „agricultura de precizie” în cadrul mecanismelor de sprijinire a afacerilor dezvoltate de Ministerul Dezvoltării.
Industria se chinuie să decoleze, agricultura este în creștere: cele mai recente date Istat pentru luna august certifică acest lucru. Sectorul conduce redresarea?
„Istat oferă numere reale care trebuie știute să citească. Sunt suma unor realități pozitive și foarte dinamice și altele care, din păcate, se chinuie să se adapteze la schimbare și pe care nu le susținem cu instrumente adecvate. Agricultura înseamnă multe lucruri: alimentație, agroturism, producție de energie, transformare a produselor. Este, fără îndoială, sectorul care are cele mai mari oportunități de creștere. Întreaga lume vrea să mănânce italian și totuși unele companii se prăbușesc”.
Cum explici?
„Nu au fost create reglementările pentru gestionarea noilor provocări și acum suntem la o răscruce: trebuie să împingem fuziunile și să ne implicăm ca antreprenori cu un salt de calitate. Mulți dintre noi o facem deja, alții trebuie să fie însoțiți spre transformare și pentru asta avem nevoie de o altă abordare a politicii”.
Tinerii sunt din ce în ce mai atrași de agricultură.
„Agricultura din Italia contribuie cu aproximativ 3% la PIB, dar dacă luăm în considerare toate activitățile care gravitează în jurul ei, de la ambalare la transport, de la procesare la comerț, sectorul agroalimentar reprezintă 17%. Și tinerii se întorc pentru că sistemul evoluează într-o direcție pozitivă: cunoașterea piețelor, inovația, internetul. Este evoluția digitală cea care atrage tinerii. Viitorul nostru va fi tocmai în capacitatea de a cuceri cote de valoare adăugată pe care până acum le-am lăsat altora”.
În acest salt calitativ către o agricultură mai antreprenorială, se deschid noi orizonturi legate de integrările dintre furnizorii de date - despre apă, semințe, îngrășăminte, ciclul de irigare - și companii digitale precum Microsoft care, nu întâmplător, au făcut o înțelegere cu Monsanto. . Este deja agricultura italiană investită în ea? Cum se mișcă sectorul?
„Agricultura este sectorul care va beneficia cel mai mult de difuzarea în bandă largă și ultra-largă în toată țara, care astăzi este insuficientă, pentru că internetul este important tocmai pentru cei care, ca și fermele, sunt descentralizați față de orașele mari. Digital vă permite să obțineți prognoze meteo mai precise, să accesați platforme de comerț electronic, să faceți tratamente direcționate. Mașinile în sine, precum tractoarele, sunt acum digitale. Așa că mă întreb de ce, în loc să promoveze legi pentru reducerea utilizării îngrășămintelor, legi nu sunt făcute pentru a ajuta fermierii să achiziționeze cele mai avansate tehnologii care să permită o utilizare mai selectivă a produselor, economii de costuri și o producție mai eficientă. Agricultura de precizie este viitorul nostru, dar Italia este în urmă. Franța și Spania, care au producții similare cu ale noastre, sunt cu mult înaintea noastră. De aceea ne așteptăm la unele inovații în Legea stabilității pe care o pregătește guvernul”.
Bayer și Monsanto au anunțat integrarea afacerilor lor agrochimice. Se naște un nou gigant, alții sunt în pole position precum anunțul unire Chemcina-Syngenta. În opinia dumneavoastră, în acest sector strategic pentru planetă, sunt întemeiate îngrijorările legate de riscurile unui monopol asupra semințelor? Sau consolidarea favorizează în schimb dezvoltarea biotehnologiilor și reprezintă o oportunitate de creștere pentru agricultură?
„Cred că ar trebui să mulțumim multinaționalelor pentru evoluțiile făcute în genetică care ne-au permis să îmbunătățim și să creștem capacitatea de producție. Să luăm un exemplu practic: în provincia Ferrara, în anii 50 și 60, bunicul meu era capabil să producă 1,5 tone de porumb la hectar; azi ajungem la 7-8 tone la hectar. Agricultura italiană și europeană a crescut împreună cu multinaționalele și am depins deja de ele pentru semințe de mult timp. Aș adăuga că nu există un singur bob de porumb în lume care să nu fie brevetat. Și nu vorbesc de OMG-uri”.
Deci există aspecte pozitive: marile companii se unesc pentru a aduce împreună cunoștințele genetice, mediul de date și pentru a obține rezultate mai bune. Efortul de cercetare este considerabil și, după cum știm, Italia investește puțin în cercetare și cu atât mai puțin în cercetare agricolă. Rezultatul este că semințele hibride produse de multinaționale sunt de calitate certificată și sunt mai performante. Cele care ar putea fi produse într-o firmă mică, nehibridă, sunt supuse îmbătrânirii, în timp. Acest lucru este valabil mai ales pentru porumb, soia și bumbac; ceva mai puțin pentru grâu și orez”.
Și negativele? Nu există riscuri de monopol?
„În acest moment nu pot detecta poziții dominante asupra prețurilor. Cu toate acestea, pe măsură ce numărul producătorilor scade, problema trebuie ținută sub observație, nu doar din punct de vedere agricol. La fel ca în domeniul farmaceutic, brevetele asupra moleculelor expiră după un anumit număr de ani și pot fi comercializate de alții, la fel și în semințe, va fi necesară o gestionare atentă a duratei brevetelor pentru a evita cartelurile”.
Fenomenul integrărilor poate intra în conflict cu calitatea mâncărurilor Made in Italy pe care toată lumea ne-o invidiază?
„Se poate, dar numai dacă ne dorim: mă întrebați dacă o roșie San Marzano sau orez Carnaroli poate fi înlocuită cu semințe noi, mai puțin gustoase, dar mai performante. Dacă ni le oferă, am putea fi tentați să le cumpărăm, dar atunci cine ar dori să cumpere produsele noastre? Noul orez Carnak este foarte asemănător cu Carnaroli istoric, se îmbolnăvește mai puțin, așa că se produce mai mult și este apreciat de consumator. Este bine sau rău? Ce ne interesează: orez bun și producție agricolă durabilă sau un produs pe care fermierul nu mai este în stare să-l producă pentru că cantitatea la hectar este în continuă scădere? Agricultura trebuie să evolueze, am învățat-o de la părinții noștri”.
