Brigadierul adjunct al Carabinieri Mario Cerciello Rega a căzut în serviciu, înjunghiat la Roma în timp ce era angajat într-o anchetă. Cei care (cu excepția lui Salvini) poartă uniforma o fac dintr-o profundă convingere, pentru că vor să protejeze siguranța oamenilor. Este conștient că se află în prima linie împotriva criminalității – mari sau mici – și ține cont că exercitarea profesiei sale vine să-i ceară să-și sacrifice viața.
Dar a lui Mario este încă moartea unui tânăr, apreciat de colegi și prieteni, iubit de soție și familie. O moarte absurdă, din motive zadarnice. Acest eveniment dureros, însă, a evidențiat – ar trebui să ne fie frică de noi înșine – ce nivel de barbarie debordează în opinia publică și în fiecare dintre noi.
S-a spus că statul ar trebui să-i apere mai bine pe cei care îl servesc. Mai ales dacă ne gândim că Parlamentul a aprobat o lege infamă a autoapărării care permite – grație unei prezumții de juris et de jure – unui cetățean – care descoperă un străin (mai bine dacă este vizibil străin) să scormonească în curtea din spate ținând o rangă cu care încearcă să deschidă forțat ușa garajului – să ridice o pușcă deținută în mod legitim și să tragă. Un carabinier, un polițist nu au – și pe bună dreptate – „licența de a ucide”; dimpotrivă, riscă să intre în necazuri dacă, în fața unui cuțit scos – folosesc arma de foc în posesia lor.
Matteo Salvini a ținut să reamintească celor care fac bine că în SUA pentru infracțiuni atât de grave există (dar este din ce în ce mai puțin adevărat) pedeapsa cu moartea. A uitat că până și poliția are mâinile mai libere acolo (aici Mario Placanina, carabinierul care l-a împușcat pe Carlo Giuliani la Genova a suferit un fel de moarte civilă). Acum câteva săptămâni se vorbea despre furnizarea poliției cu arme electrice care trebuiau să prevină fără a pune vieți în pericol. Apoi nu s-a mai auzit nimic, nici măcar despre rezultatele procesului. Însă semnele brutalității pe care le-am absorbit de la actualii generatori de ură ies în prim-plan când, aproape inconștient, ne trezim „de partea” naționalității ucigașilor.
Nu ar fi fost nici un nord-african, nici un nigerian (care a intrat ilegal în Peninsulă), ci doi tineri americani care l-au înjunghiat pe Mario - asta susțin autoritățile. Păcat. „Apărătorii granițelor sacre” au sunat deja în trâmbiță, indiferent de rolul politic și instituțional pe care îl joacă.
Iată căpitanul: «Sper ca cei doi nemernici să fie prinși în următoarele ore și să-și petreacă restul vieții în închisoare muncind». Și rețelele de socializare îl urmăriseră (evident în ipoteza că cei doi aveau pielea neagră) invocând pedeapsa cu moartea, linșarea și așa mai departe, fără ca cineva să le amintească, în primul rând acestui ministru singular, de ceea ce este prevăzut la paragraful 3 din articolul 27 din Constituție: ''pedepsele nu pot consta în tratamente contrare simțului umanității și trebuie să vizeze reeducarea persoanei condamnate''.
La rândul ei, angelica Giorgia Meloni (lider al unui partid, fost vicepreședinte al Camerei și fost ministru) i-a definit pe ucigași drept „animale” care după părerea ei ar fi fost nord-africani (nimic nou, de secole negri). erau considerate a fi „animale”; rude ale maimuțelor). Atunci de ce să alegeți animale care, prin natura lor, nu ar face rău nimănui?
Dar chiar și pe frontul opus e un fior de evadare îngustă: din fericire s-au mărturisit doi tineri americani, în plus o Viespă și poate și de origine ariană. Salvini îi va mai spune „bastardi”, Meloni „animale”? Poate că cei doi săritori de șanț vor ajunge să susțină că magistrații de instrucție au făcut o alegere politică (fără a fi candidați la alegeri) în favoarea imigrației, deturnând ancheta pentru a-și salva prietenii Negher.
O profesoara din Novara (subliniez: o profesoara) ''a postat'' o consideratie respingatoare pe pagina de Facebook (pentru care, ulterior, se pare ca si-a cerut scuze): ''Una mai putin, si clar cu o privire neinteligenta, nici una noi. va fi dor de ea''. Cu toate acestea, nu are nevoie să-și arate privirea pentru a-și etala mizeria morală.
