De obicei ne gândim la bătrâni ca la o categorie slabă și bolnavă. Dar în Japonia stereotipul nu se aplică. Tanaka Yuki, în vârstă de 99 de ani, este îngrijitorul unei peșteri de stalactite și ține un mic magazin la periferia orașului Tokyo. Un fost premier, Tomiichi Murayama, la vârsta de 90 de ani, călătorește prin țară promovând politicile partidului său social-democrat. Și Yasushi Akashi, fost secretar general adjunct al Națiunilor Unite, prezidează consiliul de administrație al Casei Internaționale a Japoniei la vârsta de 83 de ani. Femeile japoneze, de mai bine de un sfert de secol cele mai longevive de pe planetă, și-au pierdut primatul în 2011 doar din cauza miilor de morți cauzate de tsunami.
Pentru o japoneză născută în 2013, speranța de viață este de 86,6 ani, o creștere cu 0,2 ani față de 2012. Dar desigur, nu există doar avantaje de a trăi mai mult, cel puțin din punctul de vedere al țării în ansamblu. Japonia este astăzi una dintre cele trei țări „super-vechi”, alături de Germania și Italia (definiția se referă la o țară în care persoanele de peste 65 de ani acoperă mai mult de 20% din populație). Iar problema nu sunt doar acele trei țări: Moody's Investor Service a calculat că până în 2020 alte zece națiuni vor fi depășit acel prag, problemele legate de faptul că un procent în scădere a locuitorilor va trebui să mențină un procent în creștere din vârstnici; cu excepția cazului în care, la fel ca Tanaka Yuki, ei continuă să lucreze până la bătrânețe.
Atașamente: articolul China Daily
