În criza globală, politica monetară domnește supremă. Atât în Statele Unite, unde Fed-ul lui Ben Bernanke face imposibilul pentru a relansa economia încă simtind efectele dezastrului financiar din 2008-2009, cât și în Europa unde BCE a lui Mario Draghi i se încredințează ieșirea din criza euro. Motivele și rolul politicii monetare se află în centrul unei cercetări prezentate la un seminar recent al Băncii Italiei de Giangiacomo Nardozzi, excelent economist al Politehnicii din Milano, care va deveni centrul unui eseu viitor. Să auzim despre ce este vorba din cuvintele autorului.
PRIMUL online – Profesore Nardozzi, politica monetară a câștigat un rol principal în criză: ce reiese din noul tău eseu?
NARDOZZI - Eseul este rezultatul muncii desfășurate cu doi colegi asupra crizei financiare globale declanșate de creditele ipotecare subprime americane, o lucrare despre care am discutat în urmă cu câteva luni într-un seminar la Banca Italiei. Deci nu este vorba despre evoluțiile ulterioare sau despre problemele datoriilor suverane euro pe care încă le suferim. Dar de fapt are relevanța ei.
FIRSTonline – Ce?
NARDOZZI - Deficitul de politică (cel cu P capital) și prea multă politică monetară.
FIRSTonline – În ce sens?
NARDOZZI - E o poveste lunga. În munca noastră am luat-o de la începutul acestui secol, dar putem merge mai departe. Îți amintești marele boom bursier din anii XNUMX care a început din SUA?
FIRSTonline – Sigur, și ce?
NARDOZZI - Aici, acel boom extraordinar a fost alimentat, mai degrabă decât de progresul real în productivitatea economiei americane, de o politică monetară acomodativă. Prin urmare, se temea serios de o prăbușire a Wall Street-ului cu posibile consecințe catastrofale. Când bula s-a dezumflat la începutul anilor XNUMX, dezastrul a fost evitat în mod miraculos de politica monetară însăși, cu o reducere excepțională a ratelor dobânzilor. Dar apoi, chiar și după atacul asupra Turnurilor Gemene, politica monetară a continuat să fie excepțional de expansionistă, drogând creșterea economiei americane, de data aceasta cu o bulă imobiliară. Aceasta este povestea, știți, de la care am plecat: arată un guvern al economiei încredințat în principal politicii monetare care a produs un regim de bule apoi exportate în restul lumii.
FIRSTonline – Și continuarea? Cum ajungeți la criza financiară?
NARDOZZI - Din 2000, ratele dobânzilor pe termen lung au scăzut nu doar în Statele Unite, ci și la nivel global, în timp ce ratele profitului din economia reală au continuat să crească din cauza oportunităților oferite de globalizare și a presiunii asupra salariilor pe care aceasta le-a determinat. S-a deschis astfel un decalaj între randamentul real al capitalului, care este în creștere, și randamentul financiar, care scade la niveluri istoric foarte scăzute. Băncile, mă refer la cele majore, au încercat să reducă acest decalaj, care le este defavorabil. Și au mai mult decât succes, în modurile clasice: prin creșterea efectului de levier și asumarea de riscuri mai mari prin utilizarea de noi instrumente toxice puse la dispoziție cu ușurință de marile bănci de investiții, cu tranzacții în afara bilanțului și transformând securitizarea cu „Originate to Distribute” model . Toate acestea le-au atenuat activele și pasivele reale, creând acea neîncredere bruscă în rândul băncilor care au declanșat criza și au făcut-o atât de rău, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la creditele ipotecare subprime din SUA, care altfel ar fi fost o problemă limitată.
FIRSTonline – Dar dereglementarea și supravegherea acomodativă sunt de vină aici...
NARDOZZI - Cu siguranță au contat pentru mult. Însă, în cursul continuu dintre autorități de reglementare și reglementate, trebuie luate în considerare și stimulentele de a încălca sau de a ocoli regulile care provin din context, și cred mai presus de toate. Aceste stimulente sunt puternice atunci când ratele dobânzilor sunt foarte scăzute și lichiditatea este mare. Aceste lucruri sunt determinate de politica monetară care a ajuns să producă, în cazul de față, chiar și o bula de credit. Odată cu enorma lichiditate low-cost injectată atunci pentru stoparea crizei, vânătoarea de randamente a reluat cât mai curând posibil de multe bănci mari care și-au asumat din nou riscuri mari, chiar dacă în acest caz bancherii centrali nu au putut face altfel, având în vedere gravitatea situatia.
FIRSTonline – Cu toate acestea, la cinci ani de la începutul acelei crize, politica monetară a SUA continuă să fie foarte expansionistă, adoptând și instrumente neconvenționale. La Jackson Hole, Ben Bernanke a spus că politica Fed va fi ușurată în continuare dacă va fi necesar, cu și mai multe măsuri „neconvenționale” pentru a stimula creșterea economică.
NARDOZZI - Aceasta este o bună confirmare a ceea ce spuneam despre deficitul Politicii. După o experiență atât de traumatizantă precum cea a crizei financiare teribile care a început în Statele Unite, tocmai politica acelei țări a trebuit să preia balonul pentru a asigura o nouă eră de creștere fără instabilitate financiară. În schimb am revenit la forțarea economiei cu bani; ca și în epoca pre-criză, ne bazăm pe Fed care și acum urmează căi necunoscute până acum în politica monetară, cu posibile costuri pe care Bernanke însuși le-a enumerat. Cu siguranță, în momentul de față, odată cu slăbiciunea redresării economiei americane, încetinirea celei mondiale și riscurile care vin din zona euro, se pare că nu există alternativă. Dar adevărul rămâne că prin natura activismului monetar este miop și am văzut deja rezultatele. În concluziile analizei noastre asupra crizei susținem necesitatea „stabilizării” politicii monetare prin mutarea ratelor dobânzilor în jurul tendințelor pe termen mai lung ale randamentului capitalului, așa cum a propus Wicksell la sfârșitul secolului al XIX-lea. Și acestea sunt tendințele de care ar trebui să se ocupe Politica, care este singura capabilă să le modeleze prin munca de convingere a alegătorilor care i se datorează, influențând permanent acele așteptări în economie și în finanțe cu care băncile centrale trebuie în mod continuu. confrunta.
FIRSTonline – Și cum vedeți situația europeană? Politica monetară miop și aici? În schimb, mi se pare că Mario Draghi lucrează bine cu obiectivul declarat de supraviețuire a monedei euro, care nu este tocmai pe termen scurt.
NARDOZZI - Da, e adevărat, Mario Draghi lucrează admirabil și pentru că reușește să acționeze ca înlocuitor fără să-l facă să pară ca atare, arătând coerența intervențiilor BCE cu statutul său. Dar este totuși o chestiune de ofertă, exercitată cu limitele politicii monetare. Criza din care Draghi încearcă să scoată euro este o demonstrație flagrantă a unui deficit politic aruncat pe banca centrală. Mi se pare un rezultat foarte bun al managementului politic să fi reușit să aducă în recesiune o zonă la fel de importantă precum euro, să pun la îndoială supraviețuirea nu numai a monedei unice, ci și a UE însăși și să creeze o tulburare financiară în urma problemelor. , deși serios, al micuței Grecie!
