Exclusiv bustul lui Bernini va fi printre protagoniștii expoziției anticariatului milanez Carlo Orsi la Bienala Internațională de Antichități din Florența. Acesta este bustul lui Urban VIII Barberini, Roma 1658 (Bronz 101,5×78) din Colecția Corsini din Florența.
Poate că nicio relație patron-artist din secolul al XVII-lea (pentru a face referire la o celebră categorie critică asupra căreia Francis Haskell) a dat naștere atâtor busturi, în marmură și bronz, precum cel care l-a legat pe Gian Lorenzo Bernini de Urban VIII și este surprinzător cum cele două biografii ale marelui artist baroc roman nu se opresc mai mult asupra acelor capodopere.
Domenico Bernini relatează că:
[...] în același timp, Papa a vrut de la el portretul său în marmură și metal, din care apoi a trebuit să facă multe altele..1
Cele două busturi, din marmură și bronz, erau aproape sigur aceleași cele menționate de Girolamo Teti în Aedes Barberinae (1642),2 la rândul său identificabil cu unul de astăzi din Palazzo Barberini și cu cel din Biblioteca Vaticanului. Filippo Baldinucci nici măcar nu amintește deloc de portretele lui Bernini ale lui Urban al VIII-lea, dar în lista lucrărilor artistului publicată ca anexă la biografia sa, pe baza unei liste datate în jurul anului 1675 pusă la dispoziția autorului de Pier Filippo Bernini,3 sunt mentionate:
Două ale Papei Urban al VIII-lea
Mai multe de același fel
Mai mult metal.4
Primele două erau în mod evident două versiuni ale aceleiași invenții, în timp ce „Altul de aceeași” trebuie să fi avut o înfățișare diferită: Baldinucci, prin urmare, a reiterat implicit suprapozabilitatea primelor două, aproape de nedistins, față de cel de-al treilea exemplu.5 Cealaltă versiune cu autograf a primei invenții urma să fie bustul de la Galeria Națională a Canadei din Ottawa;6 în timp ce al treilea bust de marmură ar fi putut fi cel care, spre deosebire de celelalte două, îl înfățișează pe pontif cu mozzetta și stola, și astăzi în Palazzo Barberini.7 Și tocmai din acea invenție aveau să derivă, la rândul lor, alte turnări de bronz, inclusiv cea în cauză aici.
Bustul de bronz al lui Urban al VIII-lea din colecția Corsini (înălțime 101,5 cm; lățime aproximativ 78 cm) apare aurit în corbel și în albină mică, o aluzie heraldică la Barberini, care îl domină; calitatea fuziunii, deși nu este finisată meticulos la rece în fiecare detaliu, este totuși foarte remarcabilă, iar sculptura păstrează intactă forța expresivă a unei teracote. Realizat cu o sprezzatura menita in primul rand sa scoata in evidenta chiar si cea mai mica modulatie cromatica chiar si in bronz, bustul amesteca subtilitati descriptive precum venele mici de sub ochi cu detalii redate intr-un mod sumar dar foarte eficient precum sprancenele, abia schitate. , sau chenarul de blană al mozzettei și camauroului, tratat într-un mod aproape impresionist.
Portretul se găsește la Florența alături de prinții Corsini unde a ajuns în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin căsătorie, în urma nunții lui Anna Barberini și Tommaso Corsini (1835-1919), sărbătorită în 1858, deși nu se poate indica. exact momentul în care lucrarea a părăsit Roma (problemele ereditare ale lui Barberini Corsini nu erau încă complet închise în anii XNUMX). Raportat pentru prima dată de von Pastor în Istoria Papilor,8 bustul nu a atras o atenție semnificativă în studiile lui Bernini. Pentru Valentino Martinelli, a fost doar o „replică mediocră” a bustului de bronz din Luvru9 și, de asemenea, Rudolf Wittkower a clasificat-o, împreună cu cea pierdută și cunoscută printr-o copie în ipsos a Santa Maria di Monte Santo din Roma, drept „mulaje din modelul lui Bernini corespunzătoare bustului Luvru”.10Acesta din urmă a fost solicitat sculptorului între 1655 și 1656 de Antonio Barberini și a fost ulterior donat regelui Franței. Într-o scrisoare din 11 noiembrie 1655, cardinalul i-a scris lui Gian Lorenzo „te rog [...] lasă-mă să fuzionez pe celălalt cap al Serenissima Memoria di Urbano” (scrisoarea lui Barberini către sculptor, raportată deja de Sandrina Bandera Bistoletti în 1999 , a fost transcris de Anne Lise Desmas, și publicat în întregime pentru prima dată, și comentat, de Tomaso Montanari în 2009).11 Cardinalul a cerut să fie turnat „celălalt cap” al lui Urban al VIII-lea, iar într-o a doua scrisoare din martie 1656 a menționat din nou acea lucrare: „Încă intenționez să fie pregătită pentru a doua turnare a capului sfintei amintiri a papei. Urban.")12 Bronzul care a ajuns în colecția Corsini a fost tocmai una dintre acele două fuziuni, în timp ce cealaltă urmează să fie identificată cu specimenul de astăzi din Luvru.
Cele două bronzuri trebuie să fie legate de plata dispusă de însuși Bernini, în iulie 1658, în favoarea lui „Jacomo Erman Ebanista [...] pentru facturi și abanos pentru un Scabello făcut pentru slujitorul IPS Domnul Rege Card. Antonio. Barberini...să plaseze deasupra ei o jumătate de statuie din bronz reprezentând efigia glo.me. d'Urbano 8.o.”13 În inventarul bunurilor cardinalului Antonio Barberini din Palazzo ai Giubbonari de lângă Campo dei Fiori, întocmit în 1671, găsim așadar un „Cap și bust și Peduccio de metal al unui portret al amintirii fericite a lui Urban al VIII-lea cu abanos lui Scannellato. Scaun, cu trei albine de metal în relief... Mâna cavalerului Bernino.”14Marilyn Aronberg Lavin a emis ipoteza că era același bust prezent în 1692 în Palazzo alle Quattro Fontane, în Prima Sala a Audienței, „un Portret al lui Urban VIII: în metal cu piciorul în metal aurit cu o mică albină de metal în mijloc cu piedestalul său din abanos Scanellato și aurit cu trei albine mici de metal aurit sub baza din bust"15. Prezența micii albine în corbel pare să confirme că este bronzul deținut acum de Corsini, deoarece nu poate fi identificat cu cel de acum în Luvru, documentat la Paris încă din 1672; acest detaliu nu apare nici în versiunea de astăzi la Blenheim.16
Montanari a observat că în același inventar din 1671, unde este menționat pentru prima dată un bust de bronz al lui Bernini al lui Urban al VIII-lea, cu scaunul său din abanos, mai apare și un alt „Portret al Fe Ma al lui Urban al VIII-lea” din metal (nereferit explicit la Bernini, si estimat la 50 scudi, fata de celalalt care, cu pretiosul taburet, fusese evaluat la 260 scudi buni). Acest al doilea exemplar a fost conservat în „Vignes”, unde însă, după cum a subliniat Montanari, au fost găsite și alte piese importante, adică cele două versiuni ale Bustul lui Carlo Barberini (una semnată de Francesco Mochi, recunoscută ca atare în inventar, acum la Muzeul Romei; celălalt probabil o replică, acum într-o colecție privată: iar estimările erau de 200 și respectiv 60 de scudi) și de asemenea Bustul lui Antonio Barberini, tot de Mochi (dar inventarul, care consemna și o estimare de 150 de scudi, nu l-a precizat, poate pentru că presupunea aceeași atribuire ca și precedentul) astăzi în Muzeul de Artă din Toledo.17
Nu este posibil să se stabilească cu certitudine care dintre cele două a fost bronzul trimis Franței în dar lui Ludovic al XIV-lea în 1672, imediat după moartea cardinalului Antonio (Montanari 2009, pp. 6-8).18. În inventarul colecțiilor regale din 1684, de fapt, acel bust era montat pe un taburet de abanos echipat cu trei albine metalice, la fel ca cel comandat de însuși Bernini în 1658,19 dar s-a văzut deja ca exemplarul rămas
la Roma, datată 1692, avea și o bază foarte asemănătoare: se poate deduce că se făcuse o a doua variantă, astfel încât ambele bronzuri, complet asemănătoare, erau prevăzute cu o bază de aceeași prețiozitate. Bronzul menționat în inventarul din 1692 poate fi apoi identificat cu cel văzut cu doar câțiva ani mai devreme în Palazzo alle Quattro Fontane (în „sala de audiență a cavalerilor și prelaților”), de Nicodemus Tessin, în timpul șederii sale la Roma în 1687. -1688: „vom Cav: Bernini... Urban VIII în bronz”.20 Deloc surprinzător, bustul a fost plasat lângă bustul de marmură menționat mai sus al fratelui pontifului, Carlo Barberini, despre care suedezul crede și el Gian Lorenzo, dar de fapt Mochi. În ciuda estimărilor substanțial diferite primite de cele două piese din inventarul din 1671, evenimentele busturilor Luvru și Corsini sunt practic superpozabile, iar pe de altă parte cele două scrisori din 1658-1659 demonstrează fără echivoc modul în care ambele au fost comandate direct de către cardinalul Antonio lui Gian Lorenzo.
Împrejurarea că piedestalul, executat din ordinul lui Bernini, a fost realizat în anul 1658 ne poate face să credem că și bustul aparține aceluiași moment. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că modelul acestei compoziții trebuie să fi fost legat de portretele pontifului realizate de Gian Lorenzo în jurul anului 1630. Tot în 1681, în casa lui Bernini, s-au păstrat două busturi de teracotă ale pontifului, unul amintit generic, altul descris astfel: „un portret al Papei Urban al VIII-lea făcut din lut copt, cu bustul și piciorul aurit”.21. Poate că unul dintre acestea era tocmai modelul din care Bernini reușise să deseneze de-a lungul anilor diverse versiuni de bronz. Chipul pontifului poate fi comparat cu cel al bustului deja menționat în Biblioteca Vaticanului (probabil legat de un document din 1632)22 iar la cel cu bustul de porfir, din aceiași ani.23 Structura bustului, pe de altă parte, cu mozzetta decorată de stolă, este legată de cea a marmurei de astăzi din Palazzo Barberini, fără totuși să o reia punctual.24 Potrivit lui Montanari, însă, acest bust va fi ulterior (și nu autograf), reluând portretele lui Alexandru al VII-lea executate tot de Bernini.25 Cu alte cuvinte, ar fi fost o reînnoire a acelei formule de portret pe care Gian Lorenzo o elaborase în anii XNUMX special pentru Urban VIII, actualizată la noile timpuri. Dacă din punct de vedere material bustul Palazzo Barberini poate să nu fi fost în întregime de mâna maestrului, noua invenție a fost la fel de excepțională și de succes, deja perfecționată în deceniul al patrulea sau al șaselea, dar în orice caz sub conducerea lui Bernini. Ca întotdeauna sub conducerea sa, după cum atestă fără echivoc scrisorile citate mai sus, fuziunea acelor două bronzuri comandate de cardinalul Antonio a fost realizată, poate chiar superioară, ca calitate, specimenului de marmură din Palazzo Barberini, modelul lor probabil.
REFERINŢE
L. von Pastor, Geschichte der Päpste seit dem Ausgang des Mittelalters, 16 voi. în 22 de volume, Freiburg im Breslau 1886-1933, XIII, I, 1928, p. 250 (traducere în italiană cu titlul Istoria papi în perioada Restaurației Catolice și a Războiului de Treizeci de Ani: Grigore XV (1621-1623) și Urban VIII (1623-1644), Roma 1961, p. 253);
V. Martinelli, Portretele papilor de GL Bernini, Roma 1956, p. 31;
R. Wittkower, Gian Lorenzo Bernini: Sculptorul barocului roman, Londra 1955, p. 186 cat.19 (4a);
R. Wittkower, Gian Lorenzo Bernini: Sculptorul barocului roman; a 3-a ed. [odihnă. anast.], cu addenda de H. Hibbard, T. Martin, M. Wittkower, Oxford 1981 (traducere în italiană de S. D'Amico cu titlul Bernini. Sculptorul barocului roman, [cu actualizări bibliografice și notă istorico-critică de G. Arbore Popescu], Milano 1990); a 4-a ed. cu titlul Bernini: Sculptorul barocului roman, Londra 1997, p. 243, cat. 19 (4a);
P. Zitzlsperger, Gianlorenzo Bernini. Die Papst- und Herrscherporträts. Zum Verhältnis von Bildnis und Macht, München 2002, p.170, n.16;
A. Bacchi, Portretul lui Urban VIII, În A. Bacchi, C. Hess, J. Montagu (ed.), Bernini și nașterea portretului baroc sculptura, catalog de expoziție (Los Angeles, The J. Paul Getty Museum, 2008; Ottawa, National Gallery of Canada, 2008-2009), Los Angeles 2008, pp. 138-141;
AL Desmas, Lista de verificare a busturilor portrete ale lui Bernini, În Bernini și nașterea portretului baroc sculptura, Los Angeles și Ottawa 2008-2009, cit., p. 288, A18b;
A. Bacchi, Portretul lui Urban VIII Barberini, în A. Bacchi, T. Montanari, B. Paolozzi Strozzi, D.Zikos (ed.), Marmurele vii. Bernini și nașterea portretului baroc, catalogul expoziției (Florenta, Muzeul Național Bargello), Florența 2009, pp. 260-263;
A. Bacchi, în Sotheby's Italia Fiftieth Anniversary, Expoziția, 11-20 decembrie 2018, Milano 2018, pp. 56-61;
Pastor 1901-1933, XIII, I (1928), p. 250; Wittkower 1955, p. 186 cat.19 (4a); Martinelli 1956, p.31; Wittkower 1997, p. 243, cat.19 (4a); Zitzlsperger 2002, p. 170, n.16; Bacchi în Los Angeles-Ottawa 2008-2009, pp. 138-141; Desmas în Los Angeles-Ottawa 2008-2009, p. 288, A18b; Bacchi în Florența 2009, pp. 260-263.
EXPOZITII
Los Angeles, Muzeul J. Paul Getty, Bernini și nașterea portretului baroc sculptura, 2008, p. 138-141; Ottawa, Galeria Națională a Canadei, Bernini și nașterea portretului baroc sculptura, 2008-09, cat. Nu. 2.6, pp. 138-141; Florența, Muzeul Național Bargello, Marmura vii: Gian Lorenzo Bernini și nașterea portretului baroc, 2009, cat. Nu. 13, pp. 260-263; Milano, Sotheby's, Sotheby's Italia Fiftieth Anniversary, Expoziția, 11-20 decembrie 2018.
În plus, în standul Carlo Orsi se află și alte lucrări importante: un tablou de Domenico FUM (Siena, 1486 – 1551) “Sfânta Familie cu Tânărul Sfântul Ioan Botezătorul” ulei pe panou (86.2 x 75 cm); un tablou cu Ioan Botezătorul MORONI (Albino, c. 1521–79/80)”Portretul unui gentleman într-o haină căptușită cu blană și cap, Ulei pe pânză (65 x 55 cm); o sculptură a lui Maximilian SOLDATI Benzi (Montevarchi, 1656 – 1740) “Bacchus (după o sculptură de Jacopo Sansovino în Bargello” Bronz 33.4 cm înălțime
