La Muzeul de Artă Contemporană din Lissone (MB), în perioada 14 mai - 20 iulie 2016, expoziția „Dell'infingimento. Ceea ce credem că știm despre fotografie” găzduiește lucrările a șaisprezece autori importanți italieni și internaționali din Colecția Malerba care de-a lungul anilor a devenit o referință națională importantă atât pentru fotografia istorică, cât și pentru cea contemporană.
Expoziția, curatoriată de Alberto Zanchetta și Elio Grazioli, oferă lucrările unor maeștri precum Nobuyoshi Araki, Mino Di Vita, Lukas Einsele, Annabel Elgar, Joan Fontcuberta, Luigi Ghirri, John Hilliard, Renato Leotta, Tracey Moffatt, Yasumasa Morimura, Olivier. Richon, Thomas Ruff, Hyun-Min Ryu, Alessandra Spranzi, Thomas Struth, Kazuko Wakayama, au declinat în jocul subtil dintre realitate și ficțiune.
Recenzia, după cum afirmă Alberto Zanchetta, este o oportunitate de a pune la îndoială modalitățile în care „mediul fotografic ne dezvăluie lumea așa cum apare mai degrabă în ochii fotografului decât în ochii noștri; adică este o lume predispusă la adevăr și înșelăciune, la neînțelegeri sau la trucuri optice. De exemplu, ideea de „(pune) poză” corespunde cu cea de „punere în scenă”, adică o simulare. Jucând pe analogiile dintre fotografie și teatru, dintre camuflaj și divertisment, expoziția prezintă câteva lucrări care stau la baza artificiului și mascarii”.
Itinerariul expozițional prezintă câteva lucrări care presupun implicarea unor oameni, locuri și situații. Iată atunci Nobuyoshi Araki care recurge la o mască pentru a-și ascunde înfățișarea sau Yasumasa Morimura care se identifică cu divele cinematografiei (Marlene Dietrich, Sophia Loren, Marilyn Monroe) sau cu icoanele artei (Frida Kahlo), prezentând vizitatorului genul tabloului vivant.
În acest context, Olivier Richon și Lukas Einsele discută ideea de natură moartă care provoacă echilibrul compoziției picturale, prin imaginea unei mese așezate, subiect tipic acestei forme particulare de reprezentare. Seria de Joan Fontcuberta se bazează și pe istoria artei, care redă esența lor materială figurilor fitomorfe ale lui Arcimboldo.
Amintiri și povești colective apar și în structura generală a expoziției. Ca cele ale lui Tracey Moffatt și Annabel Elgar, ale căror imagini ating subiecte socio-politice sau public-private, unde oamenii și locurile interpretează povești legate de identitatea rasială, mergând până la grotesc.
Temele de peisaj și arhitectură nu lipsesc. Trecerea privirii lui Thomas Struth înfățișează un Shanghai cufundat în anonimatul său cotidian, în timp ce Mino Di Vita înfățișează o Veneție nemișcată, nocturnă, deplasată de turiștii care o asediază în timpul zilei, reușind să o transforme într-un decor scenografic, complet efemer. În fotografiile lui Struth și Di Vita excelează frumusețea dramatică a luminii care, pentru o dată, nu se conformează romantismului stereotip al peisajului urban. Și mai eficient și mai sugestiv este luminismul care izvorăște din imaginile Alessandrei Spranzi și Kazuko Wakayama, aproape ca și cum subiectele par calcifiate, în dorința de a evidenția valoarea sculpturală a subiectului portretizat.
DE INFINAȚIE. Ce credem că știm despre fotografie
Lissone (MB), Muzeul de Artă Contemporană (viale Padania 6)
14 mai - 20 iulie 2016
