Integrarea comercială și financiară a piețelor emergente în economia globală și sistemul financiar „a crescut semnificativ în ultimele două decenii”. Unul dintre efecte este că propagarea șocurilor provenite tocmai din piețele emergente către prețurile acțiunilor și cursurile de schimb ale economiilor avansate „a crescut substanțial și determină acum peste o treime din variația randamentului activelor din aceste țări”. Este ceea ce citim în primul dintre cele două capitole analitice ale Global Financial Stability Report, raportul privind stabilitatea financiară globală întocmit de Fondul Monetar Internațional. Documentul complet va fi publicat pe 13 aprilie, în timpul lucrărilor de primăvară a institutului la Washington.
Potrivit FMI, piața de obligațiuni „nu este martora unei tendințe corespunzătoare”, deoarece tendința sa „continuă să fie determinată în mare măsură de factori globali”. Creșterea integrării piețelor financiare a amplificat spillovers-urile de la o țară la alta, unele dintre ele pozitive și de dorit, de exemplu o mai bună încorporare a știrilor, altele negative, precum transmiterea excesului de volatilitate din cauza fricțiunilor financiare: " Mai mult decât dimensiunea economică, gradul de integrare financiară este cel care afectează importanța unei țări în răspândirea sau suferința infecțiilor”.
Pentru Fond, orice transmitere a unui șoc este mai probabil să se producă între țări cu fundamente macrofinanciare similare și în sectoare similare: „Sectoarele mai dependente de finanțarea externă sunt mai supuse contagiilor și același lucru este valabil pentru companiile cu lichiditate mai mică și datorii mai mari”. Institutul de la Washington arată că schimbările structurale intervenite pe piețele financiare, în special în ceea ce privește intermedierea fondurilor mutuale în fluxuri de capital, „par să fi sporit importanța portofoliului de investiții ca canal de propagare a șocurilor din piețele emergente". Din acest motiv, „devine important să se țină cont de evoluțiile economice și politice de pe piețele emergente atunci când se evaluează condițiile macrofinanciare”. FMI mai subliniază că „având în vedere rolul important al datoriilor corporative și al fluxurilor de fonduri mutuale în amplificarea efectelor unui șoc, va fi esențial să se definească un sistem de supraveghere macroprudențială și politici care să limiteze riscurile sistemice cauzate de aceste canale”.
Din nou din raportul FMI, reiese că în ultimul deceniu sectorul asigurărilor s-a schimbat foarte mult, iar importanța sectorului la nivel sistemic a crescut: „Companiile de asigurări joacă un rol important ca intermediari financiari și în garantarea protecției împotriva economiei și instituțiile financiare”, tocmai din acest motiv „contribuția asigurătorilor de viață la riscurile sistemice din economiile avansate a crescut în ultimii ani, rămânând în continuare mai scăzută decât cea a băncilor”.
Ponderea crescută a companiilor de asigurări în crearea riscurilor sistemice se datorează în special unei creșteri a expunerii la riscul agregat, determinată de sensibilitatea mai mare a asigurătorilor la ratele dobânzii. Companiile de asigurări, spune FMI, „sunt o sursă semnificativă de riscuri de capital pe termen lung pentru economia reală și se numără printre cei mai mari investitori instituționali, deținând aproximativ 12% din activele financiare globale, sau 24.000 de miliarde, din care aproximativ 85% în mâinile companiilor de asigurări care emit polițe de asigurare de viață”.
Din acest motiv, potrivit FMI, „criza financiară a pus sectorul asigurărilor în centrul atenției ca o sursă de posibile riscuri financiare sistemice”, întrucât au pasive pe termen mai lung decât băncile, o mai mare diversificare a activelor și o interconectivitate mai mică extinsă la restul sistemului financiar. După cum subliniază institutul de la Washington, „în cazul unui șoc advers, este puțin probabil ca companiile de asigurări să-și onoreze rolul de intermediari financiari, mai ales atunci când nici alți jucători din sistemul financiar nu își îndeplinesc rolul”.
Acestea fiind spuse, nu pare că expunerea crescută este determinată de schimbările în portofoliile de investiții ale asigurătorilor, deși companiile mai mici și mai slabe din unele țări și-au asumat riscuri mai mari. În lumina acestor considerații, potrivit institutului de la Washington, „autoritățile de supraveghere și de reglementare ar trebui să adopte o abordare mai macroprudențială a sectorului”, lucru considerat „necesar dacă supravegherea trebuie să depășească analiza solvabilității și a riscul de contagiune al companiilor individuale și evaluarea riscurilor sistemice derivate din expunerea comună”. Printre pașii de consolidare a politicilor macroprudențiale se numără adoptarea internațională a standardelor de capital și transparență pentru întregul sector și o supraveghere diferită pentru mandatele asigurătorilor mai mici și mai slabi.
