Noul bogat este egal cu noi invidioși. Este o ecuație confirmată de o analiză aEconomist, în ceea ce privește țările din Orientul Mijlociu pe cât de mici geografic, pe atât de bogate în materii prime, și deci în putere economică și acum, din ce în ce mai mult, în putere politică și diplomatică la nivel internațional.
Este vorba în principal despre Qatar, definită în 2001 de către președintele egiptean de atunci Mubarak ca o cutie de chibrituri. Ei bine de fapt peninsula are o suprafata de doar 11 mii de metri pătrați, cu adevărat un fleac în fața gigantului nord-african. De asemenea locuitorii săi (1,7 milioane) sunt puțin mai mult decât cele ale unui oraș ca Milano (1,3 milioane) și o zecime din metropole precum Paris și Londra.
Dar secretul atâtor succese (și atâtea invidii) este acum cunoscut tuturor: în acea cutie sunt cele mai bogate chibrituri din lume, cu un venit pe cap de locuitor de 80 USD. Pentru că acele chibrituri, printre altele, puteau fi aprinse și singure, având o rezervă infinită de gaz și petrol în acel segment de pământ sărutat de Zeul banilor.
E bogăția economică, în mileniul trei, înseamnă influență politică. Dacă știi să-l folosești cu inteligență și previziune, desigur. Deși emiratul șeicului Hamad ibn Khalifa al-Thani nici măcar nu are o armată adevărată, rolul său în recenta primăvară arabă a fost decisiv, mai ales în Libia, dar și în Sudan, Siria, Yemen și Liban, unde și-a mișcat cu pricepere „pionii” diplomatici pentru a rezolva situații. Mult mai mult decât atât declamatele bombe atomice ale lui Gaddafi sau politica de faliment a lui Mubarak, ca să spunem așa.
Dar asta nu este tot. Creșterea credibilității Qatarului nu numai ca partener comercial sau ca interlocutor politic moderat este remarcabilă și pe Scena economică occidentală.
Seicii săi fac parte din consiliile de administrație ale celor mai importante companii multinaționale și acum dețin majoritatea proprietăților și buticurilor din Londra. Pe scurt, portofoliul emirului nu se limitează la petrol (și asta ar fi suficient...) ci este îmbogățit de rafinării din China, mărci internaționale, maisons de coutures franceze și italiene.
Ca să nu mai vorbim de fotbal, de câțiva ani sinonim cu intrarea în Olimpul geopoliticii mondiale. Tot mai multe cluburi europene sunt deținute de șeici, mai ales în Anglia, de la Fulham al lui Al-Fayed până la foarte opulentul Manchester City al lui Sheikh Mansour, dar și în Spania cu Malaga lui Abdullah Al Thani, care devine de nicăieri o echipă bună și, în sfârșit, gloriosul Paris Saint-Germain, echipă istorică din capitala Franței, de ani de zile în criză de rezultate dar acum gata să câștige totul cu petrodolarii lui Tamim Al Thani, o rudă a „spaniolului”.
Pe scurt, aproape o clică acum, care răstoarnă balanța fotbalistică în Europa și asta l-a determinat pe președintele FIFA, Blatter, să acorde chiar și Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022. Dintr-o țară care are 70 de miliarde de dolari active, nu a fost greu să fii tentat.
Prin urmare, Qatarul se prezintă drept Cea mai vestică țară din Orientul Mijlociu, declanșând în consecință invidia și neîncrederea „fraților musulmani” din statele vecine, care încă trăiesc din fundamentalism și ideologii.
Qatar mai ales prin prima sa doamnă Cheikha Mozah, el practică în schimb toleranța socială și pragmatismul. O cutie mică de chibrituri, pe care doar alții ar dori să o aprindă...
Citit Economist
