Cu cât ne apropiem de Consiliul șefilor de stat europeni din iunie, cu atât contururile proiectului de reforma zonei euro, punctul culminant al vârfului, devin neclare. Președintele francez Emmanuel Macron, care după victoria triumfală la alegerile din iunie anul trecut a făcut din euroreforma punctul său forte, ridică în discursurile sale tonul emoționant al discursului despre Europa, evocând spectrul noilor naționalisme și riscurile stagnării, dar nu găsește în cel care ar trebui să co-conduce procesul de schimbare, cancelarul Angela Merkel, contrapunctul trecutului. Merkel însăși a recunoscut ieri, la finalul vizitei președintelui francez la Berlin, că s-a răcorit deși a asigurat că „va reveni”. Dar toată lumea știe că, cu excepția oricăror întorsături și întorsături, cel mai probabil va ieși din summit-ul din iunie un acord pur de fațadă așteptând vremuri mai bune.
PentruItalia, care s-a remarcat în această negociere datorită absenței sale, ar fi scăzut perspectiva unui echilibru mai favorabil între împărțirea și reducerea riscurilor financiare, echilibru care i-ar fi permis un spațiu de manevră fiscal mai mare. În cazul unei noi crize, așadar, țara se va trezi în fața ei în condiții de mai mare singurătate.
Rezistența Angelei Markel în această fază pare a fi dictată mai ales de motive politice interne. Aici repropunem un tipar care pare să prevaleze în multe țări astăzi mai mult decât în trecut, și anume supunerea politicii internaționale la nevoi de natură națională. În cazul reformei zonei euro, de exemplu, rigoarea aproape ideologică a lui Wolfgang Schauble, trecut acum de la Ministerul Finanțelor la Președinția Bundestagului, nu mai influențează negocierile. Există totuși partidul de Blană alternativă Deutscheland (Afd) și liderul „verilor” bavarezi ai CSU, Horst Seehofer, doi ghimpi enervant în partea dreaptă a cancelarului și a CDU-ului ei, pentru a sfătui împotriva deschiderilor riscante către Franța și țările din sudul Europei.
[smiling_video id="53246″]
[/smiling_video]
Avansul AfD la alegerile din septembrie anul trecut a mutat axa politicii germane spre dreapta a restrâns marja de manevră a cancelarului. În plus, în octombrie votăm în Bavaria, cel mai bogat pământ din Germania, al doilea cel mai populat și mai presus de toate unul dintre puținele din Occident în care Afd a câștigat sprijin în detrimentul CSU. În vederea numirii din octombrie, Seehofer ocolește Afd-ul spre dreapta, încercând să o anticipeze pe problemele care îi sunt specifice și care privesc în principal imigrația și cultura islamică. Prima decizie luată de Seehofer odată ce a fost numit ministru de Interne în Guvernul Marii Coaliții cu social-democrații SPD a fost schimbarea denumirii Ministerului de Interne din Innenministerium în Ministerium fur Heimat, Ministerul Patriei. Dacă cuvintele au un sens, cetățenii care dețin un pașaport german, nu imigranții, aparțin patriei. Într-un interviu cu Imagine Seehofer a declarat apoi că „Islamul nu aparține Germaniei”.
Coborârea grea în câmpul de UCS pe pozitii aflate in competitie cu cele de extrema dreapta, nu numai ca a redus marjele Angelei Merkel, dar si-a descoperit si tactica traditionala care vizeaza neutralizarea adversarului prin implicarea lui in jocul guvernamental. Între timp, SPD a părăsit complet scena. Este un pas scurt de aici până la blocarea oricărei idei de reformare a zonei euro care ar putea implica chiar minim un cost sau risc pentru contribuabilul german. Cel puțin până în octombrie, când se termină alegerile din Bavaria, clima s-ar putea relaxa.
