Ce viitor pentru chimia italiană? Vânzarea iminentă a Versalis, despre care CEO-ul Eni va vorbi miercuri după-amiază Claudio Descalzi prezentând planul industrial 2016-19 comisiilor mixte ale Camerei și Senatului, a deschis dezbaterea: este corect să vândă cea mai mare companie chimică italiană sau ar trebui să o păstreze Eni și să o relanseze? Și în cazul unei vânzări, este mai logic să o vinzi unei entități mici, așa cum se întâmplă, sau unui grup mai solid?
„Versalis nu mai este strategic”, a spus deja Descalzi recent. Totuși, conform celor care reiese dintr-o analiză aprofundată a fostului top manager al Eni, Leonardo Maugeri, în paginile Repubblica, sectorul este încă sănătos și există loc de relansare, cu măsurile de precauție necesare. Conform previziunilor pentru 2016, industria chimică italiană ar trebui să crească cu +1,4%, față de +0,8% estimat în 2015. Totuși, exporturile sunt așteptate să scadă, din cauza „foarte puternice concurenţa din SUA şi ţările din Golful Persic – scrie Maugeri -, care sunt avantajați de disponibilitatea materiilor prime low-cost, și își permit deci să invadeze piața chineză, unde cererea internă crește luxuriant necesitând importuri”.
Speranța este așadar ca marii producători să se concentreze pe piața asiatică, fără a compromite competitivitatea deja mai mică a petrochimicelor europene, în special italiene. Cât despre Italia, „trebuie să reconstruim trei stâlpi – scrie iar Maugeri -: în primul rând cercetare și dezvoltare tehnologică, dar bine îndreptată și nu urmând sloganul steril că cercetarea este întotdeauna utilă”. Apoi ar fi chimie „verde”., un sector până acum puțin explorat chiar și de marii jucători internaționali, asupra căruia ar fi fructuos să ne aruncăm. Al treilea pilon este cel al revitalizarea siturilor petrochimice existente și reconversia-le chirurgical, iar aceasta este cea mai complicată operație. „Sistemul de reglementare italian în sine face dificilă realizarea de investiții acceptabile chiar și în cadrul site-urilor industriale deja existente: prea multe autorități se suprapun cu puterea de autorizare și de veto”, denunță fostul executiv Eni în La Repubblica. Dar, mai presus de toate, pentru a susține un efort atât de complex și oneros, sunt necesare cunoștințe adecvate a sistemului italian, pasiune și spirit antreprenorial deja experimentat în salvările industriale. Pe scurt, avem nevoie de un „mare jucător” precum Eni nu poate fi, deoarece chimia, în ciuda tuturor, nu a fost niciodată adevărata sa treabă și cu siguranță nu este acum. Cu toate acestea, „să se gândească la reconstruirea unei chimii italiene de mare valoare globală pornind de la ceea ce rămâne astăzi din ENI este dificil, dar posibil”, argumentează Maugeri. „Ușa este foarte îngustă – observă el – dar cred că mai există entități naționale capabile să se arunce în această misiune”. Vino, atunci, pentru că acesta este ultimul apel și transferul lui Versalis nu mai poate fi amânat.
Cazul Versalis pleacă de departe, de la managementul nefericit în anii boom-ului economic, când să se războiască colosului creat de Enrico Mattei, companii private precum mai presus de toate Montecatini și Edison și-au înmulțit activitatea în multe plante mici, slabe la nivelul care au obținut însă rezultatul canibalizării reciproce. Criza economică din anii ’70 a sfârșit prin a spulberă totul și atunci „pentru a remedia dezastrul angajării, Eni – pe atunci organism de stat – a fost nevoită să încorporeze site-urile petrochimice ale companiilor falimentare”. În anii 80 și 90 au existat apoi și alte operațiuni fără sens, precum cea dezastruoasă fuziunea dintre Eni și Montedison (născut la rândul său din fuziunea Montecatini-Edison), din care s-a născut Enimont, apoi copleșită de scandalul Tangentopoli.
În anii dintre 2010 și 2015, conform datelor Federchimica, Exporturile italiene au crescut mai mult decât altele din Europa: +20%, doar în urma Spaniei și înaintea Germaniei, Regatului Unit și Franței. Dar, luând în considerare cele mai recente date, exporturile, care până acum au fost determinate de chimicalele fine, sunt de așteptat să scadă în 2016 cu +3% față de +4,5% în 2015. Incertitudinile de pe piețele internaționale continuă să penalizeze substanțele chimice și astfel, în ciuda impuls către producția ecologică și avansată tehnologic, producția italiană ar trebui să rămână la niveluri de creștere limitate în acest an de +1,6%.
