Premierul Matteo Renzi, într-una dintre primele declarații efective, a anunțat o reducere cu 10% a facturii de energie electrică. Aceasta s-a transformat apoi într-o ipoteză de redistribuire a ponderilor în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii care sunt obiectiv cele mai defavorizate. Dincolo de aspectele formale, în esență împărtășim în totalitate obiectivul strategic: reducerea costului energiei este una dintre condițiile fundamentale pentru relansarea competitivității țării și, într-o anumită măsură, și pentru limitarea proceselor de relocare industrială și de producție.
Dar cum să o faci concret? În realitate este necesar să se acționeze asupra diferitelor componente de cost care ajung în factură și care au avut o dinamică intensă în ultimii ani. Este, de asemenea, o chestiune de afectare a intereselor consolidate gata să reacționeze pentru a menține status quo-ul. Managementul Utilităților și Infrastructurilor intenționează să inițieze o dezbatere pe aceste aspecte; contribuțiile de idei și sugestii sunt binevenite (trimiteți la: andrea.gilardoni@unibocconi.it). Cele mai interesante vor fi publicate în revistă sau difuzate în alte moduri.
Iată câteva reflecții despre care știm bine că sunt sumare și provizorii. Dar ele ar trebui înțelese ca un punct de plecare pentru discuție.
Energiile regenerabile vizate din nou
În primul rând, permiteți-mi câteva îndoieli cu privire la faptul că au fost din nou vizate sursele regenerabile și subvențiile în beneficiul acestora care, în mod obiectiv, au fost excesive de-a lungul anilor; ideea este de a prelungi expirarea beneficiilor, reducându-le nivelul actual și transferând economiile realizate în beneficiul IMM-urilor. În acest fel, sarcina globală nu ar fi redusă, ci ar fi repartizată pe o perioadă mai lungă. Această intervenție s-ar limita la fotovoltaic, într-adevăr la o parte a acestuia.
Consider că această soluție are un număr considerabil de dezavantaje, bine rezumate de diverși reprezentanți ai lumii regenerabile și de sistemul bancar. Băncile, în special, au subliniat riscul de nerambursare al multor împrumuturi existente; în contextul actual caracterizat de numeroase poziții blocate (credite neperformante) aceasta ar fi o povară absolut inacceptabilă. Mai mult, imaginea țării ar fi compromisă, făcând investiții viitoare ale operatorilor internaționali mai puțin probabile, chiar și în sectoare total diferite de energiile regenerabile. Nu în ultimul rând, sunt costurile din buzunar și birocratice necesare redefinirii tuturor acordurilor stipulate în timpul construcției centralelor: contractele de împrumut, contractele de concesiune, contractele de închiriere de terenuri și altele mai trebuie să fie renegociate, întotdeauna presupunând că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic. Întrucât sute de mii de centrale sunt potențial afectate de provizion (chiar dacă estimarea este în jur de 10.000), sistemul s-ar trezi să suporte câteva miliarde de euro în costuri (juridice, administrative, bancare etc.) pentru un provizion care nu ar generează vreun beneficiu dacă nu de natură politică (și acest lucru ar trebui demonstrat, deoarece lumea regenerabilelor este cu siguranță mare și de o pondere deloc neglijabilă).
Au fost propuse și alte soluții. În special, cu ratele actuale scăzute ale dobânzilor, se poate imagina cu ușurință că GSE se îndatorează pentru suma necesară (dar și Cassa Depositi e Prestiti poate juca mai bine acest rol), alocând încasările pentru reducerea facturilor subiecților. asupra căruia doriți să interveniți (PMI). Datoria GSE (sau CDP) ar fi apoi rambursată în 20 de ani. Se pare că diverse entități financiare de nivel global ar fi dispuse să sprijine inițiativa. Avantajele acestei ipoteze rezidă în faptul că costul operațiunii pentru sistem ar fi mult mai mic.
În orice caz, lumea energiilor regenerabile a atins acum o pondere specifică atât de mare încât necesită asumarea unor responsabilități specifice. Chiar dacă este adevărat că în ultimele luni s-au perceput taxe neprevăzute de ordinul a un miliard și jumătate de euro acestor operatori, este și adevărat că există loc de recuperare a eficienței și că, în orice caz, această lume trebuie contribuie la limitarea costurilor facturii. Cel mai corect este că ea însăși este să formuleze cele mai potrivite propuneri. Mai general, se deschide problema redefinirii globale a rolului surselor regenerabile în contextul unei reformulări a pieței de energie electrică și a piețelor sale auxiliare. Dar asta ne-ar duce departe și acum nu este momentul.
Gândiți-vă la intervențiile structurale
Dar, pe lângă ceea ce se poate face pe termen scurt, este esențial să se demareze o serie de acțiuni care au o conotație substanțială de politică industrială, adică care să vizeze reducerea structurală a costului facturii. În special, cred că ar trebui lansat un program multianual de intervenții – care cred că trebuie să fie absolut agreat cu operatorii – care să însoțească anularea progresivă a suporturilor care există astăzi. Și aceasta ar putea fi finanțată din fonduri europene alocate eficienței energetice.
Să ne gândim, de exemplu, la marii consumatori de energie. Pentru ei, intervențiile de sprijin pentru a-și reduce facturile costă câteva sute de milioane de euro pe an (întreruptibilitatea valorează aproximativ 800 de milioane de euro; estimarea generală pentru consumatorii mari consumatoare de energie de către Legambiente este de aproximativ 1,5 miliarde de euro). Reducerea progresivă a cel puțin unei părți a acestor beneficii ar putea fi prevăzută (de exemplu, în patru ani) prin facilitarea în diverse moduri a proiectelor care vizează reducerea costurilor energetice, recuperarea energiei disipate și, mai general, redobândirea competitivității producțiilor. . Aceste intervenții, imputabile în mod substanțial eficienței energetice, ar putea fi finanțate din diverse fonduri, inclusiv din fonduri europene pe care, printre altele, în multe cazuri nici nu suntem în măsură să le exploatam. Astăzi, reducerile pentru persoanele consumatoare de energie au efectul paradoxal de a nu-i determina să caute optimizarea eficienței, rămânând astfel structural mai puțin competitivi.
O operațiune de acest fel, dacă este bine construită și gestionată, ar duce la o serie considerabilă de beneficii. De exemplu:
-
Ar permite dezvoltarea/consolidarea eventualelor tehnologii italiene în domeniul eficienței energetice (care au apoi potențial de piață la nivel mondial)
-
Ar face mai probabilă menținerea producției în Italia, cu efecte clare asupra ocupării forței de muncă și, de asemenea, asupra consumului de energie;
-
S-ar putea chiar favoriza o creștere a investițiilor și a producției în Italia a mărfurilor în cauză.
Încă ne gândim să subvenționăm producția de energie electrică în insule, al cărei cost anual este în jur de șaizeci de milioane de euro. Planificând mereu anularea subvențiilor într-o perioadă de timp adecvată, s-ar putea gândi la finanțarea dezvoltării centralelor regenerabile, adăugând poate acumulatori pentru a garanta continuitatea, experimentând astfel o tehnologie inovatoare și obținând, de asemenea, avantaje semnificative de mediu.
O mențiune și la regimul tarifar special în beneficiul transportului feroviar care valorează în jur de 400 de milioane de euro pe an și care datează din 1963 împotriva vânzării fabricilor de producție către Enel. Acest lucru aduce beneficii Căilor Ferate de Stat și, într-o anumită măsură, și concurenților săi. Dincolo de legitimitatea acestor beneficii, căile ferate sunt cel mai mare consumator de energie din țară; este plauzibil ca dintr-un studiu aprofundat și dintr-o serie de investiții țintite (și aici aproape sigur finanțabile prin fonduri europene de eficiență) să se poată crește eficiența. Tot în acest caz este vorba de dezvoltarea unei perspective tehnologic-industriale pe termen mediu în acord cu operatorii.
Contract de transport și costuri de distribuție
Un alt domeniu de afectat sunt costurile de transport și distribuție atât a gazelor, cât și a energiei electrice, a căror pondere a crescut semnificativ în ultimii ani (astazi variază de la 14% la 17% din factura în funcție de utilizator, excluzând taxele de consum). În concordanță cu actuala scădere bruscă a ratelor dobânzilor, se întreabă dacă nu ar trebui redusă remunerația RAB, reducând și cazurile în care remunerația este majorată; ar trebui să ne imaginăm atunci moratoriul asupra oricărei noi investiții în infrastructură care mărește tariful cu excepția celor care se dovedesc a fi absolut și fără greș necesare țării. Pe de altă parte, reducerea bruscă a consumului din ultimii ani trebuie să necesite cea mai mare atenție în acceptarea de către Minister a extinderilor ulterioare ale infrastructurilor care nu sunt justificate în mod amplu și sigur din motive comerciale sau strategice.
Evitați factorii care vă îngreunează factura
Alături de acțiunile de reducere a facturii, este necesar și evitarea eventualelor majorări. Două exemple de domenii problematice: plata capacității și dezvoltarea rețelelor locale. Plata capacității riscă să fie o modalitate de salvare a companiilor aflate în dificultate sau în pragul falimentului și, după cum se știe, acest lucru este valabil mai ales pentru cei care au investit în generarea pe gaz cu cicluri combinate. Plata capacității este evocată pentru a face față variabilității producției de surse regenerabile, garantând stabilitatea sistemului. Ideea este evident relevantă. Totuși, consider că drumul principal este acela de a responsabiliza producătorii cu surse regenerabile de garantarea siguranței aprovizionărilor, îndeplinind astfel rolul operatorului de sistem; ei vor fi cei care vor cauta solutia preferata si cea mai ieftina. Alte țări europene se îndreaptă în această direcție. Aceasta, printre altele, se înscrie într-o perspectivă de implicare deplină a surselor regenerabile într-un context în care acestea au atins un anumit grad de maturitate și un rol important în sistem.
În ceea ce privește consumul la fața locului, Seus și alte soluții similare, unele dintre ele cu siguranță interesante și extrem de inovatoare, este vorba de căutarea unui echilibru corect. Pe de o parte, activitățile de dezvoltare și experimentare cu potențiale repercusiuni și pe termen mediu nu trebuie blocate; pe de altă parte, nu trebuie generate costuri suplimentare de sistem pentru utilizatorii finali. Cu toate acestea, este clar că dezvoltarea consumului la fața locului ar putea ușura și facturile operatorilor și familiilor. Singurul domeniu în care ni se pare util să ne imaginăm o oarecare creștere este în creșterea finanțării pentru eficiența energetică, care până acum a fost foarte timid. Dar aceasta este o temă care trebuie privită ca un întreg.
Lansați o acțiune pe mai multe fronturi în vederea partajării cu operatorii
În concluzie, nu credem că există soluții miraculoase care să rezolve problema d'emblée. Operațiunile cu efect imediat pot fi utile în darea de semnale, în favorizarea redistribuirii sarcinilor, însă problema este o intervenție structurală care acționează pe mai multe fronturi. Multe alte subiecte care nu sunt abordate aici sunt de asemenea relevante. De exemplu, încă o dată fără a pretinde că sunt complete, se pune problema taxelor legate de experiența (incredibilă) nucleară (Sogin și companiile care îi oferă servicii au costuri deloc modeste cu siguranță); se pune problema „interconexiunii” virtuale care valorează în jur de 330 de milioane de euro (interconexiunile reale sunt încă de văzut…); există componenta fiscală care în orice caz are o pondere semnificativă; există costul vectorilor energetici care rămân ridicate chiar dacă sunt în declin; există PUN care a scăzut drastic cu o serie de impacturi semnificative asupra operatorilor și consumatorilor și așa mai departe.
Guvernul trebuie, cred, să dezvolte un proiect de ansamblu în care mulți subiecți sunt chemați să contribuie, să facă un pas înapoi. Dacă toți jucătorii din sistem ar face asta, până la urmă costul pentru toată lumea ar fi suportabil și țara ar beneficia pe deplin.
